Papa Francisc la Liturghia de încheiere a Sinodului[2023-10-29]foto: Vatican MediaLa Liturghia de încheiere a Sinodului despre sinodalitate, Papa Francisc a spus că iubirea lui Dumnezeu nu poate fi limitată „la propria noastră agendă” şi că cei care doresc cu adevărat să reformeze Biserica Catolică trebuie să urmeze cea mai mare poruncă a lui Isus: să îl adore pe Dumnezeu şi să îi iubească pe ceilalţi cu iubirea Sa. „Poate că avem o mulţime de idei bune despre cum să reformăm Biserica, dar să ne amintim: a-l adora pe Dumnezeu şi a-i iubi pe fraţii şi surorile noastre cu iubirea Sa, aceasta este marea şi perena reformă”, a spus Sfântul Părinte în Bazilica San Pietro pe 29 octombrie. „Riscăm mereu să ne gândim că îl putem «controla pe Dumnezeu», că putem să limităm iubirea Sa la propria noastră agendă. În schimb, modul în care acţionează este întotdeauna imprevizibil, trece dincolo şi, în consecinţă, această acţiune a lui Dumnezeu cere uimire şi adoraţie”, a adăugat el. Pontiful a subliniat că Adorarea lui Isus în tabernacol „în fiecare Dieceză, în fiecare parohie, în fiecare comunitate” este necesară în „lupta împotriva tuturor tipurilor de idolatrie” din lumea de astăzi. „Să fim vigilenţi, ca nu cumva să ne trezim că ne punem pe noi înşine în centru şi nu pe El. Şi să ne întoarcem la cult. Fie ca acesta să fie central pentru aceia dintre noi care suntem păstori: să dedicăm timp în fiecare zi intimităţii cu Isus, Bunul Păstor, în tabernacol – adică Adoraţiei”, a spus el. „Numai astfel ne vom întoarce la Isus şi nu la noi înşine. Pentru că numai prin Adoraţia tăcută cuvântul lui Dumnezeu va trăi în cuvintele noastre; numai în prezenţa Lui vom fi purificaţi, transformaţi şi reînnoiţi de focul Duhului Său. Fraţi şi surori, să îl adorăm pe Domnul Isus!” Omilia Papei Francisc a marcat încheierea adunării Sinodului 2023 asupra sinodalităţii, care a durat o lună şi în care 365 de delegaţi au discutat şi votat peste 80 de propuneri pentru a deveni o „Biserică mai sinodală”. „Fraţi şi surori, adunarea generală a Sinodului s-a încheiat”, a spus el. „În această «conversaţie a Duhului», am experimentat prezenţa iubitoare a Domnului şi am descoperit frumuseţea fraternităţii. Astăzi nu vedem roadele depline ale acestui proces, dar, cu clarviziune, privim orizontul care se deschide în faţa noastră. Domnul ne va ghida şi ne va ajuta să fim o Biserică mai sinodală şi mai misionară, o Biserică ce îl adoră pe Dumnezeu şi care slujeşte oamenii timpului nostru, mergând mai departe pentru a aduce tuturor bucuria consolatoare a Evangheliei”, a adăugat el. Pontiful a spus în omilie că, în opinia sa, la încheierea acestei etape sinodale „este important să privim «principiul şi fundamentul» de la care totul începe mereu din nou: a-l iubi pe Dumnezeu cu toată viaţa noastră şi a-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine”. „Nu strategiile noastre, calculele noastre umane, căile lumii, ci iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele: aceasta este inima a tot”, a spus el. Papa Francisc a subliniat că Adoraţia şi cultul sunt „esenţiale în viaţa Bisericii”. „A-l adora pe Dumnezeu înseamnă să recunoaştem cu credinţă că doar El este Domnul şi că vieţile noastre individuale, drumul pelegrin al Bisericii şi rezultatul final al istoriei depind toate de tandreţea iubirii Sale. El dă sens vieţii noastre. Cei care se închină lui Dumnezeu resping idolii, deoarece, în timp ce Dumnezeu eliberează, idolii înrobesc”, a adăugat el. „Trebuie să luptăm în mod constant împotriva tuturor tipurilor de idolatrie; nu numai a celor lumeşti, care provin adesea din slavă deşartă, cum ar fi pofta de succes, egocentrismul, lăcomia de bani – diavolul intră prin buzunarele noastre, să nu uităm -, ispitele carierismului; dar şi acele forme de idolatrie deghizate în spiritualitate: propria mea spiritualitate, ideile mele religioase, abilităţile mele pastorale”. Papa Francisc a spus că a fi „o Biserică adoratoare şi o Biserică a slujirii” presupune „a spăla picioarele umanităţii rănite, a-i însoţi pe cei fragili, slabi şi marginalizaţi, ieşind cu iubire în întâmpinarea celor săraci”. Citându-l pe Sf. Ioan Gură de Aur, a spus: „Omul milostiv este ca un port pentru cei care sunt în nevoie; şi portul îi primeşte pe toţi cei care scapă de naufragiu şi îi eliberează de primejdie, fie că sunt răi sau buni; indiferent de ce fel de oameni sunt cei care sunt în primejdie, îi primeşte în adăpostul său. Şi voi, când vedeţi un om care suferă naufragiu pe uscat din cauza sărăciei, nu staţi să îl judecaţi şi nu îi cereţi explicaţii, ci uşuraţi-i suferinţa.” Potrivit Vaticanului, aproximativ 5.000 de persoane au participat la Liturghia de final a Adunării Sinodului privind sinodalitatea, din 2023. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu intonarea de către participanţi a imnului marian „Salve Regina”. Sfântul Părinte le-a mulţumit tuturor Cardinalilor, Episcopilor, preoţilor, persoanelor consacrate şi laicilor din întreaga lume care au călătorit la Roma pentru a participa la Sinod. Anul viitor, delegaţii se vor întoarce la Vatican în octombrie 2024 pentru a lua parte la cea de-a doua adunare care îl va consilia pe Papă pe această temă: „Pentru o Biserică sinodală: Comuniune, participare, misiune”. „Exprimându-mi recunoştinţa, aş dori, de asemenea, să ofer o rugăciune pentru noi toţi: fie ca noi să creştem în cultul nostru faţă de Dumnezeu şi în slujirea aproapelui nostru. Cultul şi slujirea. Fie ca Domnul să ne însoţească. Să mergem înainte cu bucurie”, a spus Papa Francisc. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 296, Ultimul acces: 2026-10-26 05:30:31
|
Timp total: 0.07s...
[]:1