Întâlnirea de toamnă a mişcărilor şi asociaţiilor laicale din Arhidieceza de Bucureşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Întâlnirea de toamnă a mişcărilor şi asociaţiilor laicale din Arhidieceza de Bucureşti

[2023-10-30]
foto: ARCB.ro
Sâmbătă, 28 octombrie 2023, a avut loc întâlnirea de toamnă a mişcărilor şi asociaţiilor laicale din Arhidieceza de Bucureşti, la care au luat parte PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, împreună cu pr. Daniel Bulai, Vicar episcopal pentru activitatea pastorală a Curiei Arhidiecezei de Bucureşti.

Întâlnirea convocată de Păstorul Arhidiecezei a avut loc în Palatul Arhiepiscopal din Bucureşti, fiind moderată de pr. Daniel Bulai, Vicar episcopal al secţiunii pastorale din Curia Arhidiecezană. Participanţii s-au bucurat de prezenţa PS Cornel Damian, care a încurajat iniţiativele propuse pentru binele Bisericii locale şi i-a salutat cu bucurie pe cei prezenţi şi în numele ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Au participat majoritatea reprezentanţilor celor 41 de asociaţii şi mişcări laicale care activează în Arhidieceza de Bucureşti, care au împărtăşit scopul lor, activitatea curentă şi planurile concrete pentru Anul pastoral 2023-2024, propus de Păstorul Arhidiecezei ca timp pentru aprofundarea spirituală a duminicii (Duminica – Ziua Domnului: redescoperirea duminicii în familii şi în comunităţile parohiale).
Ordinea de zi a întâlnirii a cuprins recitarea Orei Medii din Liturgia Orelor, condusă de PS Cornel Damian, prezentarea succintă a scrisorii pastorale a ÎPS Aurel Percă pentru noul an pastoral, făcută de PS Cornel Damian, şi a scrisorii apostolice „Dies Domini” a Papei Ioan Paul al II-lea, propusă de pr. Andrei Dumitrescu. De asemenea, au fost prezentate date actualizate cu privire la asociaţiile şi mişcările laicale din Arhidieceza de Bucureşti în vederea publicării lor, pentru a le face mai eficiente şi prezente în viaţa Arhidiecezei. Ordinea de zi a prevăzut şi momente de împărtăşire, de dialog şi cunoaştere. Din mărturiile celor prezenţi s-a evidenţiat bogăţia de carisme şi slujiri prezente în Arhidieceza de Bucureşti, care oferă o mare bogăţie spirituală şi vitalitate pentru poporul lui Dumnezeu de aici.
Întâlnirea s-a încheiat cu binecuvântarea PS Cornel Damian şi cu speranţa că toate aceste asociaţii şi mişcări laicale, opere ale Duhului Sfânt, vor fi mai prezente în parohii şi în viaţa Bisericii locale. S-a exprimat dorinţa comună ca această iniţiativă să se repete, pentru a continua cunoaşterea şi intenţia de colaborare exprimată încă de la bun început, de la prima întâlnire a acestor asociaţii din data de 2 iulie 2022. (Pr. Andrei Dumitrescu pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 289, Ultimul acces: 2026-10-27 12:06:27