© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Scrisoarea #149, 2023, joi, 26 octombrie: Sorrentino[2023-10-26]Episcopul Domenico Sorrentino , 75 de ani, din Assisi, Italia. Îndurerat pentru violenţa tragică din Ţara Sfântă, el, la fel ca cardinalul Pizzaballa al Ierusalimului, şi-a exprimat dorinţa de a se oferi ca ostatic în schimbul libertăţii celor peste 200 de israelieni luaţi ostatici la 7 octombrie de Hamas, dacă ar ajuta la încetarea violenţei...Scrisoarea #149, 2023, joi, 26 octombrie: Sorrentino Episcopul italian Domenico Sorrentino , 75 de ani, episcopul de Assisi, Italia ( link ) — oraşul marelui sfânt al păcii, Sfântul Francisc (1181-1226) — tocmai şi-a exprimat dorinţa de a-şi oferi propria libertate în schimbul libertăţii. dintre cei peste 200 de ostatici evrei luaţi prizonieri în Gaza de organizaţia Hamas pe 7 octombrie. Într-un lung interviu publicat astăzi în cotidianul de la Roma Il Messaggero ( link ), Sorrentino îşi exprimă tristeţea pentru războiul din Ţara Sfântă şi, ca un gest concret de deschidere a unei posibile căi către pace, face aceeaşi ofertă făcută o în urmă cu câteva zile, pe 16 octombrie, de către Cardinalul Patriarhului Ierusalimului, Pierbattista Pizzaballa , 58 de ani (el însuşi membru al ordinului franciscan, link ): că, dacă ar ajuta la încetarea violenţei, şi episcopul Sorrentino, ar fi dispus să se ofere ca ostatic în locul zecilor de cetăţeni israelieni luaţi ostatici în urmă cu trei săptămâni, când au izbucnit violenţa. Iată mai jos textul integral al acestui interviu, în traducerea noastră în engleză. De asemenea, mâine, 27 octombrie, se împlinesc 37 de ani de la ziua din 1986 când Papa Ioan Paul al II-lea a convocat mulţi dintre liderii religioşi ai lumii pentru o „Ziua de rugăciune pentru pace” la Assisi. ( link ) —RM *** Episcopul de Assisi doreşte să se ofere în schimbul ostaticilor israelieni: „Dacă cerul vrea să putem face ceva” Domenico Sorrentino: „Sfântul Scaun s-a declarat disponibil să medieze: speranţa este că va fi luat în considerare” de Franca Giansoldati, Il Messaggero ( link ) Joi, 26 octombrie 2023, ora 10.48 – Ultima actualizare: ora 10.55 În cea de-a 19-a zi de captivitate a celor peste 200 de ostatici israelieni, din oraşul Assisi, un tărâm al păcii universal cunoscut, este făcută o ofertă de către Episcopul Domenico Sorrentino, om de mare credinţă, teolog şi cu o îndelungată experienţă în Vatican. Secretariatul de Stat: dacă ar servi la „deblocarea” situaţiei şi la eliberarea copiilor, femeilor şi tinerilor israelieni aflaţi în mâinile Hamas din 7 octombrie, şi el este dispus să se ofere în schimb, exact aşa cum a propus Cardinalul Pierbattista Pizzaballa săptămână. „În faţa atât de multă durere, cred că ar exista şi câţiva oameni eroici dispuşi să se predea ca ostatici înlocuitori ”, a spus Sorrentino. „Ca creştin şi pastor, eu însumi simt această dorinţă .” O opţiune dictată de inimă, spes contra spem [ „speranţă împotriva speranţei” ] chiar dacă episcopul ştie „că nu s-ar rezolva: Hamas a jucat cu dexteritate feroce, în această acţiune teroristă inumană, cartea ostaticului”. Într-un lung interviu cu Il Messaggero , Sorrentino pare consternat de această ultimă piesă care se adaugă la „Al Treilea Război Mondial fragmentar” despre care Papa Francisc l-a avertizat de multe ori. În Assisi ai deschis un frumos Muzeu al Memoriei pentru a-i aminti pe „drepţi” care au ajutat atât de mulţi evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial... Episcopul Domenico Sorrentino : Dacă cerul vrea, am putea face ceva. Aici, mai ales în jurul Muzeului Memoriei care comemorează salvarea evreilor în anii Shoah, avem mulţi prieteni ai religiei evreieşti, în Italia, dar şi în Israel şi Statele Unite. M-a impresionat că, vorbind cu unii dintre ei — oameni de deschidere şi dialog — nici ei în acest moment nu au oferit niciun sprijin pentru un eventual compromis: reacţia trebuie să fie dură şi puternică, este vorba de ştergerea „răului. ” Este de înţeles, dar cât de trist. Cum vom construi un pod? Problema ostaticilor, evident, nu poate să nu aibă prioritate faţă de orice reacţie. Cum să o gestionezi este o sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, faptul că Hamas nu îi eliberează înflamează şi mai mult inimile israelienilor, împingându-i poate către răzbunare furioasă. Pe de altă parte, neeliberarea lor obligă reacţia israeliană la o relativă moderaţie, amânând în timp invazia pământului şi, prin urmare, sugerând şi amânarea eliberării. Între timp, bombardamentele provoacă în continuare multe morţi care nu cruţă populaţia civilă, nu toţi pot fi identificaţi cu Hamas. O fundătură, atunci? Sorrentino : Avem neapărat nevoie de o autoritate internaţională capabilă să medieze, acceptată de cele două părţi, care, din păcate, la ONU, pur şi simplu se confruntă cu acuzaţii reciproce de responsabilitate. Sfântul Scaun s-a declarat disponibil: speranţa este că va fi luat în considerare. La ce te aştepţi ca om de credinţă? Sorrentino: Aş dori – dar nu văd – să existe o condamnare explicită şi clară a atacului de nespus din partea palestinienilor şi a lumii arabe. Şi aş dori, de asemenea, din partea israelienilor, o reflecţie calmă, nu lipsită de capacitate de autocritică, asupra modului în care să-şi organizeze politica de securitate pe termen lung, ţinând cont cu sinceritate şi înţelepciune de cerinţele palestiniene care se plâng de abuzuri în detrimentul lor. Vom reveni la perspectiva a două popoare şi două state, conform propunerii ONU? Un nod cu adevărat încurcat. Tot ce ne rămâne este rugăciunea. Au trecut treizeci şi şapte de ani de când Wojtyla şi toţi liderii religiilor, inclusiv Dalai Lama, au sosit la Assisi la 27 octombrie 1986 pentru pace. Ioan Paul al II-lea a spus apoi: „Chiar dacă există multe diferenţe importante între noi, există şi un teren comun de la care putem lucra împreună la soluţionarea acestei provocări dramatice a erei noastre: pacea adevărată sau războiul catastrofal?” O astfel de întâlnire ar funcţiona astăzi? Sorrentino : Toate procesele au ciclurile lor. Poate fi un zori strălucitor, apoi nori care se adună, în cele din urmă revenirea cerurilor senine. Lumea umană este aşa. Dar pacea rămâne un dor ireprimabil. Şi, prin urmare, trebuie să încercăm mereu din nou. Iniţiativa Papei Wojtyla a fost unică, şi pentru că a fost expresia noii modalităţi, sancţionate de Conciliu, de a aborda prieteneşte celelalte religii. Acest act a fost deja un eveniment de pace. De atunci, întâlnirile inter-religioase s-au înmulţit, iar acum este clar pentru toată lumea că fundamentalismele care se complace în terorism şi crime nu au nimic de-a face cu religia. Un mesaj istoric de fraternitate sperată cu lumea musulmană a fost semnat în 2019 în Emiratele Arabe Unite de către Papa Francisc . Care este domeniul său de aplicare? Sorrentino : Documentul de la Abu-Dhabi, semnat de Papă şi de marele imam Ahmad al-Tayyib , afirmă acest lucru fără ambiguitate. Dacă în trecut a existat o neînţelegere deschisă războiului chiar şi în tradiţia biblico-creştină, astăzi s-a făcut un pas ireversibil în înţelegerea lui Dumnezeu ca Dumnezeul păcii. Prin urmare, rugăciunea poate şi trebuie să unească sufletele tuturor credincioşilor în implorarea păcii. De asemenea, serveşte la stingerea neînţelegerilor din trecut. În orice caz, pentru a fi autentic, este nevoie de un angajament pentru construirea păcii. Asta înseamnă multe lucruri concrete. La nivelul relaţiilor dintre naţiuni, problema inteligenţei „politice” se deschide inevitabil în luarea unor paşi marcaţi de prudenţă, previziune şi diplomaţie sănătoasă, pentru a obţine efectul de pace maxim posibil într-un moment istoric dat. Dacă şi Sfântul Scaun ţine cont de acest lucru, nu ar trebui să fie surprinzător. Nu este vorba de a ceda compromisului moral, ci de a urmări acea eficienţă diplomatică care ajută procesele de reconciliere. Valoarea care trebuie urmărită este o ordine mondială paşnică şi în acest scop sunt importanţi chiar şi paşii mici, bine studiati, dar niciodată împotriva dreptăţii şi legii.” În această perioadă două războaie de agresiune, cel rusesc împotriva Ucrainei şi celălalt declanşat cu terorismul Hamas împotriva Israelului: din punct de vedere moral, teologic, cei atacaţi au dreptul să se apere? Sorrentino : Cu siguranţă o au, dar cum să te aperi nu este de puţină importanţă. Războiul defensiv, asemănător cu apărarea legitimă individuală, este permis, dar cu condiţia ca aspectul defensiv să prevaleze asupra sentimentelor şi gesturilor de reacţie pură răzbunătoare şi să conducă la un minim de efecte distructive asupra fiinţei umane, atât din partea proprie, cât şi a celui advers. latură. . În mod ideal şi moral, ar trebui să se apere fără a ucide. Ştim cât de dificil este, mai ales într-o eră în care armamentul a atins o forţă distructivă fără precedent până la catastrofismul nuclear. Nu sunt un expert care să spună cât de „chirurgicale” sunt cu adevărat intervenţiile, acelea care ating doar duşmani cu adevărat periculoşi. Din câte văd, efectele letale asupra civililor şi efectele colaterale ale distrugerii sunt întotdeauna mai extinse decât ceea ce ne vrea să credem propaganda părtinitoare. Faptul rămâne – după cum spune Papa – că războiul este întotdeauna „o înfrângere”. Lasa ruine, doliu si lacrimi. Cu ani în urmă se vorbea, cel puţin în unele grupuri culturale şi religioase, despre „apărare non-violentă”. A devenit un subiect demodat, dar nu cred că a fost pură utopie. Astăzi maximul la care ajungem este principiul apărării „proporţionale”. Unde este graniţa? Sper ca cei responsabili de decizie să ia act de faptul că durerea cu care sunt percepute actele de război produce cel puţin un efect de ură care durează generaţii. Semănăm sămânţa altor conflicte care sunt mereu gata să explodeze. Privirea efectelor viitoare intră şi în evaluarea dreptului de a se apăra şi a modului de a se apăra. Mulţi se întreabă de ce a existat întotdeauna atât de multă ură faţă de evrei... Sorrentino : Motivele sunt multe şi, de asemenea, bine studiate, de la religios la cultural, economic etc. „Diferenţa” religioasă evreiască, întruchipată în Biblie şi în experienţa milenară a evreilor, a fost adesea provocatoare pentru tendinţele religioase şi politicile totalitare sau chiar pur şi simplu pentru culturile cu o tendinţă totală şi intolerantă. În lumea creştină, timp de secole, judecata negativă cu privire la alegerile autorităţilor evreieşti de a-l ucide pe Hristos a cântărit foarte mult. O alegere care a fost atribuită tout court evreilor. Şi a fost o judecată profund greşită. Astăzi, de la Vatican II încoace, ne aflăm într-un climat complet diferit. Pentru mine, a vorbi cu evreii înseamnă a vorbi cu fraţii, şi în dublă calitate, tot datorită împărtăşirii rădăcinilor noastre religioase. Isus era evreu. În acest moment le simt şi suferinţa ca pe a mea. Monseniorul (Giuseppe) Nicolini (1877-1973, episcop de Assisi din 1928 până în 1973, link ) care aici în Assisi şi-a riscat personal viaţa, şi nu numai el, ci şi alţi religioşi şi laici, pentru a salva în jur de 300 de evrei, a simţit la fel. . Myriam Viterbi , una dintre „fetiţele” salvate la acea vreme şi care a murit recent la Ierusalim, mi-a spus că a simţit Assisi ca o îmbrăţişare. Ce frumos ar fi dacă această îmbrăţişare ar ajunge astăzi la evrei, dar şi la palestinieni. Prea multă durere atât pentru prima cât şi pentru cea din urmă... Pot religiile să joace un rol de persuasiune morală în afacerile internaţionale sau nu contează aproape deloc? Sorrentino : Odată cu progresul secularismului şi odată cu decreştinizarea lumii occidentale, ei contează cu siguranţă mai puţin în ceea ce priveşte influenţa politică. Dar „mai puţin” nu înseamnă „nimic”: mai există elemente instituţionale şi culturale ale religiilor care au greutate, într-un sens sau altul, în politică. Dar cu siguranţă religiile nu sunt la fel de influente ca în trecut, excluzând în mod evident puterea rugăciunii, pentru noi care avem harul să credem. Dar starea actuală a lumii este atât de complexă, cu probleme de violenţă, nedreptate şi geopolitică în schimbare, încât cel puţin oamenii de bunăvoinţă nu pot să nu simtă nostalgici pentru o etică şi o lege împărtăşită. Trebuie să le reconstruim. În acest sens, religiile, deşi minoritare din punct de vedere sociologic şi divergente din punct de vedere teologic, posedă o înţelepciune tradiţională care le face încă surse mari de inspiraţie din care să se inspire. Politica şi economia de astăzi redescoperă, într-un fel, etica, aşa cum redescoperă conceptul de binecuvântare. Cine beneficiază de o lume de oameni nefericiţi? Nu se pare că lumea fără religie a devenit mai fericită. Mai devreme sau mai târziu, ne vom gândi la acest fapt... Ce iniţiative spirituale propune Assisi lumii? Sorrentino : În fiecare lună avem un moment de rugăciune pe care îl împărtăşim cu fraţii şi surorile noştri din alte religii, concentrându-ne pe o situaţie conflictuală. Luna aceasta, evident, despre situaţia din Israel. Dar este şi luna în care desfăşurăm diverse iniţiative de reflecţie şi la aniversarea zilei de 27 octombrie 1986, ziua care a dat viaţă „spiritului din Assisi”. În rugăciunea pe care, în comuniune cu iniţiativa luată de Sfântul Părinte, o vom face în Trapeza Bazilicii Santa Maria degli Angeli, vor fi şi o reprezentaţie evreiască şi una musulmană. Chiar şi în micimea sa, este un semnal. Să sperăm că vom primi mai multe semne de speranţă, şi nu noi scenarii de disperare. Sursa: www.InSideTheVatican.com Contor Accesări: 318, Ultimul acces: 2026-10-27 23:32:32
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
