Mănăstirea buzoiană Bradu a fost redeschisă după 160 de ani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mănăstirea buzoiană Bradu a fost redeschisă după 160 de ani

[2023-10-27]
de Iustin Gheorghe

Mănăstirea Bradu din comuna buzoiană Tisău a fost redeschisă joi după 160 de ani.
La eveniment au participat consilieri eparhiali şi protoierei, Ciprian Olinici, secretar de stat pentru Culte, Petre-Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi un număr mare de credincioşi din comuna Tisău, dar şi din alte zone ale judeţului Buzău.
„Evenimentul marchează un nou început pentru viaţa monahală din aceste locuri, care presupune realizarea unor ample lucrări de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii înconjurate de ziduri de incintă – un ansamblu ridicat în secolul al XVI-lea, pe locul unui mai vechi lăcaş sfânt, datând chiar cu două secole mai înainte”, se menţionează pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit Antimisul de pe Sfânta Masă a bisericii, apoi a oficiat slujba Sfintei Liturghii alături de opt ieromonahi, preoţi şi diaconi.
IPS Ciprian a vorbit în predică despre: „Trăim o zi cu semnificaţii deosebite, deoarece am binecuvântat un nou început şi ne-am rugat împreună ca Sfântul Mare Mucenic Dimitrie să fie şi de acum înainte ocrotitor al lucrărilor care se vor săvârşi, precum şi al monahilor care vor trăi aici”.
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a oferit lui Ciprian Olinici Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” cu insignă şi o icoană a Sfântului Mucenic Dimitrie. De asemenea, Petre-Emanoil Neagu şi unul dintre consilierii locali ai comunei Tisău au primit din partea Înaltpreasfinţiei Sale câte o icoană a Sfântului Dimitrie.
La final, pr. Eftimie Burghiu a fost hirotesit protosinghel şi instalat ca stareţ al mănăstirii.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Mănăstirea Bradu
A fost atestată documentar pentru prima dată la 15 ianuarie 1600.
Lăcaşul de zid existent şi astăzi este din vremea domnitorului Radu de la Afumaţi (†1592), avându-l drept ctitor pe comisul Radu Cândescu, reprezentant al unei mari familii boiereşti locale.
Aşezământul călugăresc de la Bradu a fost desfiinţat prin legea secularizării averilor mănăstireşti din 29 decembrie 1863, sfântul lăcaş devenind biserică parohială.
În şedinţa sa de lucru din data de 18 noiembrie 2022, Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a decis reactivarea Mănăstirii Bradu, începând cu 1 decembrie 2022.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 340, Ultimul acces: 2026-10-27 11:55:28