Mitropolitul Pantelimon de Veria i-a oferit Patriarhului Daniel o icoană cu un fragment din moaştele Sf. M. Mc. Dimitrie[2023-10-27]de Alexandru BobocMitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa şi Kampania din Biserica Ortodoxă a Greciei i-a oferit Patriarhului Daniel o icoană cu un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Slujba de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi al Catedralei Patriarhale, a fost oficiată vineri în altarul exterior din curtea lăcaşului de cult. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu 43 de ierarhi printre care s-au numărat Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa şi Kampania din Biserica Greciei şi Mitropolitul Naum de Ruse din Biserica Ortodoxă a Bulgariei. La finalul slujbei, Preafericirea Sa a oferit câte o icoană cu Sfântul Dimitrie cel Nou, Mitropolitului Pantelimon de Veria şi Mitropolitului Naum de Ruse. Mitropolitul Pantelimon a admirat „evlavia cu care mii de oameni în zilele trecute, ziua şi noaptea, dar şi astăzi au luat parte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi au venit să se închine la Sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, dar şi la icoana istorică şi de minuni făcătoare a Maicii Domnului ‹Soumela›, precum şi la o părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Ocrotitorul Tesalonicului”. „Cu ocazia vizitei noastre şi ştiind dragostea şi evlavia Preafericirii Voastre către Sfântul ocrotitor al Tesalonicului, Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, aş dori să vă dăruiesc o icoană a lui având o părticică din cinstitele lui moaşte”. Preafericitul Părinte Patriarh a mulţumit Mitropolitului Pantelimon, zicând că „este o bucurie mare pentru că până acum noi nu am avut moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie”. Cinstitele moaşte ale Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, au fost aduse din Italia în Tesalonic în anii 1978-1980. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 342, Ultimul acces: 2026-10-27 11:41:15
|
Timp total: 0.04s...
[]:1