Reprezentanţii cultelor şi cei ai ministerului de resort au dezbătut aspecte de interes din Legile educaţiei[2023-10-27]de Ştefana TotorceaReprezentanţii cultelor religioase şi cei ai guvernului au dezbătut miercuri aspecte de interes din Legile educaţiei, într-o întâlnire desfăşurată la ministerul de resort. Sectorul Teologic-Educaţional al Administraţiei Patriarhale a fost reprezentat de Pr. Nicuşor Beldiman, consilier patriarhal, şi Pr. George Jambore, inspector. Au mai participat Ligia Deca, Ministrul Educaţiei, Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, şi Ciprian Olinici, Secretar de Stat pentru Culte. „Copiii noştri se confruntă cu provocări din ce în ce mai numeroase şi cred că una dintre soluţii pentru a reduce comportamentele nedorite în şcoală este ca #împreună, şcoală şi comunitate, să susţinem activităţi care să fie alternative sănătoase pentru tineri”, a scris ministrul Ligia Deca pe contul personal de Facebook, după întâlnire. „Am transmis, astăzi, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o la Ministerul Educaţiei cu reprezentanţii cultelor religioase recunoscute oficial în România, acest mesaj, alături de îndemnul de a găsi şi împreună aceste alternative, care să completeze programe şi proiecte educaţionale de sprijin prevăzute în noua Lege a învăţământului preuniversitar, de tipul Şcoală după Şcoală, A doua şansă sau Învăţare remedială.” „Apreciez echilibrul discuţiei de astăzi şi vă asigur că el va fi fundamentul pe care relaţia cu partenerii noştri se va baza în continuare”, a mai transmis Ligia Deca. Cultele religioase au fost consultate cu privire la posibila colaborare în baza noilor legi ale educaţiei. Foto: Secretariatul de Stat pentru Culte „Suntem chemaţi să răspundem unor provocări din ce în ce mai acute care privesc educaţia şi siguranţa copiilor noştri”, se afirmă într-un mesaj de pe pagina de Facebook Secretariatului de Stat pentru Culte. „Cultele religioase au vocaţia de a oferi răspunsuri şi alternative educative care, valorificate în parteneriat cu instituţiile de învăţământ şi cu alţi actori ai societăţii civile, pot contribui la un viitor mai bun pentru noile generaţii.” Întâlnirea a reafirmat, practic, faptul că Şcoala, Biserica şi Familia sunt chemate să conlucreze spre binele copiilor, care au nevoie de formare caracterială, nu numai de cunoştinţe. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 335, Ultimul acces: 2026-10-27 11:47:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1