80 de ani de la sfinţirea bisericii „Sf. Maria şi Dreptul Simeon” din Bocşa[2023-10-24]foto: EGCO.roÎntr-o atmosferă de mare sărbătoare pentru comunitatea din Bocşa, jud. Sălaj, sfârşitul de săptămână trecut, a fost dedicat aniversării a 80 de ani de la sfinţirea bisericii „Sf. Maria şi Dreptul Simeon” din această localitate. Sâmbătă, 21 octombrie, a avut loc evenimentul central al aniversării, cu prezenţa a doi ierarhi greco-catolici, PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, şi PS Claudiu Pop, Episcop de Cluj-Gherla, urmaşii celor doi Episcopi care au consacrat acest lăcaş de cult: Fericitul Valeriu Traian Frenţiu, care a pus piatra de temelie, şi Fericitul Iuliu Hossu, cel care a sfinţit biserica la finalul construcţiei, în 1943, o perioadă în care ierarhul de atunci al Eparhiei de Oradea Mare, Preasfinţia Sa Valeriu Traian Frenţiu, se afla în exil în urma Dictatului de la Viena. Cei doi Episcopi au fost primiţi în faţa bisericii de pr. Valer Părău, protopop de Zalău, împreună cu pr. paroh Orest Nichita, care împreună cu un grup de copii îmbrăcaţi în costume populare, i-au întâmpinat pe oaspeţii de onoare cu Sf. Cruce şi Sf. Evanghelie, împreună cu un colac tradiţional şi buchete de flori. La Sf. Liturghie arhierească, cei doi Episcopi, însoţiţi de peste 30 de preoţi şi de ministranţi, au intrat în biserică printr-o frumoasă procesiune, timp în care corul bisericii Sf. Familie din Zalău, interpreta cântecul „Creştin sunt din leagăn”, imn al rezistenţei greco-catolice în timpul persecuţiei. În cuvântul de învăţătură de la Liturghie, PS Virgil Bercea a vorbit despre patru cuvinte: despre iubire şi umilinţă, despre puterea cuvântului şi despre credinţă, dezvoltându-le într-o meditaţie axată pe evanghelia zilei. PS Virgil a adus în atenţie figura lui Simion Bărnuţiu, simbolul Bocşei şi mai apoi pe cea a Episcopilor noştri martiri şi a înaintaşilor noştri marcanţi, invitând mai apoi auditoriul ca să le urmeze exemplul lor de viaţă. La finalul liturghiei, PS Claudiu a adresat şi el câteva cuvinte de mulţumire, îndemnând pe cei prezenţi să fie mulţumitori şi să trăiască iubirea frăţească, mai ales în contextul împrejurărilor şi a timpurilor pe care le trăim. Mai apoi, PS Virgil a sfinţit câteva icoane, realizate special pentru acest eveniment de către Ana Pop din Surduc, icoane care îi reprezintă pe Episcopii noştri martiri şi de la a căror arestare se împlinesc în aceste zile 75 de ani. Programul a continuat cu câteva alocuţiuni, care au marcat aparte aniversarea celor 80 de ani de existenţă a Bisericii. Primul vorbitor a fost dr. Marin Pop, de la Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, care a vorbit despre felul în care s-a realizat construcţia bisericii din Bocşa, după care pr. protopop Valer Părău ne-a adus în atenţie figura fostului vicar foraneu al Silvaniei, Alimpiu Barbulovici (înmormântat alături de Simion Bărnuţiu în cripta bisericii din Bocşa), ca personalitate în slujba poporului. Mergând pe firul istoriei şi rămânând la familia Barbulovici, a urmat la microfon, Sever Alimpiu Rusu, strănepotul lui Alimpiu Barbulovici şi nepotul celui care a fost parohul Bocşei timp de trei decenii, Simion Barbulovici. Acesta a adus în atenţie amintirile personale, legate în special de bunicul său Simeon Barbulovici, cel care şi păstorea comunitatea în perioada sfinţirii bisericii. În continuare, pr. Ciprian Robotin, de la Zalău, a vorbit despre contextul şi urmările ruperii relaţiilor diplomatice a României cu Vaticanul, în anul de tristă amintire pentru biserica noastră, 1948, iar mai apoi, Radu Filip, fiul părintelui Ioan Filip (cel care a slujit 20 ani ca paroh la Bocşa) ne-a vorbit despre amintirile sale de familie, despre pr. Simion Barbulovici şi greutatea vremurilor ce au urmat interzicerii Bisericii Greco-Catolice. După alocuţiunile propuse de organizatori, au urmat mesajele de salut ale oficialităţilor prezente: preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, primarul comunei Bocşa, Istvan Demyen, subprefectul judeţului Sălaj, Forin Florian, care şi-au manifestat cu toţii mulţumirea de a fi prezenţi la acest eveniment deosebit al Bisericii din Bocşa, eveniment care a fost şi transmis în direct de postul Radio Maria. În contextul evenimentului sărbătorii parohiei, PS Virgil a anunţat şi numirea unui nou administrator parohial la Bocşa, în persoana pr. Florian Gui, iar pr. Orest Nichita, cel care în ultimii cinci ani a păstorit comunităţile greco-catolice din Bocşa şi Bobota, va rămâne să se ocupe de acum exclusiv de parohia din Bobota şi de construirea noii biserici din această localitate. Mulţumim Domnului pentru vremea frumoasă de sâmbătă şi pentru prezenţa a numeroşi credincioşi veniţi mai de aproape sau mai de departe, pentru comuniunea frăţească împărtăşită de participanţii la eveniment. Duminică 22 octombrie, sărbătoarea a continuat, cu o altă Sf. Liturghie festivă, ocazionată de Prima Împărtăşanie pe care trei copilaşi, doi din Bocşa şi unul din Bobota, au făcut-o în prezenţa celor dragi ai lor şi a comunităţilor din Bocşa şi Bobota. Liturghia a fost celebrată de pr. Valer Părău, protopop de Zalău, cel care a oferit şi cuvântul de învăţătură, concelebranţi fiind pr. Florian Gui şi pr. Orest Nichita, iar la finalul ei a avut loc şi momentul marcant al predării cheilor parohiei de către pr. Orest, noului paroh, pr. Florian, împreună cu urările reciproce de succes în activităţile pe care le vor desfăşura de acum înainte. A fost o atmosferă emoţionantă şi plină de bucurie şi recunoştinţă, la care au contribuit şi surorile venite de la Zalău, care i-au îndrumat pe copilaşi în momentele cele mai importante ale Liturghiei, pentru a trăi în mod plenar acest important eveniment din viaţa lor. În final, mulţumind tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui frumos moment aniversar al parohiei din Bocşa, organizatori, participanţi şi susţinători, adăugăm şi recunoscătorul, Deo gratias! (Pr. Orest Nichita pentru EGCO.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 341, Ultimul acces: 2026-10-25 06:46:21
|
Timp total: 0.04s...
[]:1