Sinodul despre sinodalitate se adresează Bisericii într-o scrisoare către poporul lui Dumnezeu[2023-10-25]captură Synod.vaSinodul despre sinodalitate se adresează membrilor Bisericii Catolice într-o scrisoare publicată în ultimele zile ale reuniunii din octombrie de la Roma, invitându-i să joace un rol activ în „discernământul şi luarea deciziilor” Bisericii. „Nu este vorba de ideologie, ci de o experienţă înrădăcinată în tradiţia apostolică”, se arată în scrisoare. Citând din discursul din 2021 al Papei Francisc de deschidere a procesului sinodal, se spune: „comuniunea şi misiunea pot risca să rămână oarecum abstracte, dacă nu cultivăm o praxis eclezială care să exprime concreteţea sinodalităţii… încurajând o implicare reală din partea fiecăruia şi a tuturor”. „Am trăit acest timp binecuvântat în profundă comuniune cu voi toţi. Am fost susţinuţi de rugăciunile voastre, purtând cu voi aşteptările, întrebările, dar şi temerile voastre”, se arată în scrisoare, care califică întâlnirea drept „o experienţă fără precedent” pentru includerea laicilor în vot. „Folosind metoda conversaţiei în Duhul, am împărtăşit cu smerenie bogăţia şi sărăcia comunităţilor noastre de pe toate continentele, căutând să discernem ce vrea să spună Duhul Sfânt Bisericii de astăzi”. Un proiect al scrisorii a fost citit în aplauzele delegaţilor sinodali în timpul unei prezentări din 23 octombrie, potrivit lui Paolo Ruffini, preşedintele comisiei de informare despre Sinod. Unele modificări au fost apoi încorporate în scrisoare înainte ca aceasta să fie votată şi făcută publică miercuri, cu patru zile înainte de încheierea adunării din 4-29 octombrie. Dintre cei 348 de delegaţi prezenţi la vot, 336 au votat în favoarea scrisorii şi 12 au votat împotrivă. Adunările anterioare ale Sinodului Episcopilor au publicat, de asemenea, mesaje sau scrisori adresate poporului lui Dumnezeu de către Episcopi, numiţi şi Părinţi sinodali. Această scrisoare este prima care a fost aprobată de un Sinod cu cea mai mare participare de până acum a ne-Episcopilor cu drept de vot – aproximativ 21%. „Uniţi cu fermitate în speranţa adusă de Învierea Sa, i-am încredinţat casa noastră comună, unde strigătele pământului şi ale săracilor devin tot mai urgente: «Laudate Deum!» (Lăudaţi-l pe Dumnezeu), aşa cum ne-a amintit Papa Francisc la începutul lucrărilor noastre”, se arată în notă. Scrisoarea recunoaşte că adunarea de la Vatican a avut loc în mijlocul „unei lumi în criză, ale cărei răni şi inegalităţi scandaloase au rezonat dureros în inimile noastre”. Lucrările Sinodului au avut „o gravitate deosebită”, se spune, având în vedere că unii participanţi provin din ţări care se confruntă cu războiul. Adunarea generală a Sinodului despre sinodalitate se va desfăşura în două sesiuni, în octombrie 2023 şi octombrie 2024. „Şi acum? Sperăm că lunile care vor preceda cea de-a doua sesiune din octombrie 2024 vor permite tuturor să participe concret la dinamismul comuniunii misionare indicat de cuvântul «sinod»”, se arată în scrisoare. În scrisoare se precizează că la finalul reuniunii sinodale rămân multe provocări şi „numeroase” întrebări, iar un raport de sinteză care va fi publicat la 28 octombrie „va preciza punctele de acord la care am ajuns, va evidenţia întrebările deschise şi va indica modul în care vor continua lucrările noastre”. „Pentru a progresa în discernământul său, Biserica trebuie neapărat să asculte pe toată lumea, începând cu cei mai săraci”, susţine scrisoarea. Aceasta îi enumeră în mod specific pe cei cărora „li se refuză dreptul de a vorbi în societate”, pe cei care se simt excluşi de Biserică şi pe victimele rasismului, inclusiv „popoarele indigene ale căror culturi au fost dispreţuite”. „Mai presus de toate”, adaugă scrisoarea, „Biserica timpului nostru are datoria de a-i asculta, într-un spirit de convertire, pe cei care au fost victime ale abuzurilor comise de membri ai corpului eclezial şi de a se angaja în mod concret şi structural pentru a se asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla”. Biserica „trebuie să primească vocea celor care doresc să se implice în slujirea laicilor şi să participe la structurile de discernământ şi de luare a deciziilor” şi „trebuie să fie atentă la toţi cei care nu îi împărtăşesc credinţa, dar care caută adevărul”. Scrisoarea subliniază că, în timpul Sinodului, persoanele care trăiesc în sărăcie au fost întrebate de Papa Francisc ce îşi doresc de la Biserică, la care au răspuns: „Iubire”. De asemenea, nota atrage atenţia asupra publicării de către Papa Francisc a unui îndemn apostolic despre Sfânta Tereza a Pruncului Isus, în mijlocul reuniunilor Sinodului, pe 15 octombrie. „Această iubire trebuie să rămână mereu inima arzătoare a Bisericii, o iubire trinitară şi euharistică, aşa cum a amintit Papa”, se arată în scrisoare. Încrederea, continuă nota, este cea „care ne dă îndrăzneala şi libertatea interioară pe care am experimentat-o, neezitând să ne exprimăm liber şi cu smerenie convergenţele, diferenţele, dorinţele şi întrebările noastre”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 355, Ultimul acces: 2026-10-26 02:16:06
|
Timp total: 0.04s...
[]:1