Mitropolitul Teofan: Mântuitorul Iisus Hristos este Cel care alungă puterea întunericului din viaţa noastră[2023-10-23]de Alexandru BobocMitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a sfinţit duminică noua biserică a Parohiei „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei” din comuna Suharu, judeţul Botoşani. Sfânta Liturghie a fost oficiată după sfinţirea lăcaşului de cult pe altarul special amenajat în curtea bisericii. În predica rostită, Mitropolitul Teofan a evidenţiat puterea vindecătoare a Mântuitorului Hristos şi necesitatea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa omului. „În Gadara vieţii noastre, cu multele ei dificultăţi, cu multele ei păcate, Dumnezeu a aşezat în mijlocul ţinutului nostru, adică al lumii, Sfânta Sa Biserică. Biserica, mod de viaţă şi biserica de zid, la care suntem chemaţi pentru a se împlini în viaţa noastră exact acelaşi lucru care s-a împlinit cu cel stăpânit de puterea întunericului, descris în Evanghelia de astăzi”. „Pe domnul Hristos, Tămăduitorul, Cel care alungă puterea întunericului din viaţa noastră, Îl întâlnim în Biserică. Un părinte al pustiei, Sfântul Grigore Sinaitul, mărturisea zicând: ‹Omul are nevoie de focul cel dumnezeiesc pe care îl întâlneşte în trei lucruri: în Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, în rugăciunea lui de acasă, împreunată cu citirea cărţilor sfinte, şi printr-un duh de smerenie›”. Ca semn de recunoştinţă pentru efortul depus la ridicarea sfântului locaş, părintele paroh Adrian-Dănuţ Nazare a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. Persoanele care au sprijinit construcţia bisericii au primit din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei diferite ordine şi distincţii, precum şi un exemplar al Sfintei Scripturi. După oficierea Sfintei Liturghii, a fost binecuvântată noua capelă construită lângă locaşul de cult. Lucrările la noua biserică a Parohiei Suharău au început în urmă cu 21 de ani. Piatra de temelie a fost aşezată în data de 17 aprilie 2002, de Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Ansamblul Parohiei Suharău este format din biserica parohială, casa socială, capela mortuară şi clopotniţă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 346, Ultimul acces: 2026-10-26 02:16:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1