Arhiepiscopul Ciprian a sfinţit sediul Protoieriei Focşani II[2023-10-23]de Diac. Iulian DumitraşcuArhiepiscopul Ciprian a sfinţit joia trecută sediul administrativ al Protoieriei Focşani II, la încheierea lucrărilor de amenajare şi înfrumuseţare. Slujba de sfinţire a fost oficiată în prezenţa mai multor clerici, reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi a persoanelor care au sprijinit lucrările efectuate. În cuvântul său, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a vorbit despre una dintre îndatoririle clericului şi le-a mulţumit celor care au contribuit la finalizarea proiectului de modernizare. „Dintotdeauna, preotul a fost povăţuitorul credincioşilor dintr-o parohie, din mai multe puncte de vedere, nu doar bisericesc. Omul apela la preot chiar şi pentru alte probleme cu care se confrunta în viaţa de zi cu zi”. „Desigur, preotul trebuie să se concentreze mai întâi asupra slujirii şi învăţăturii, apoi să se preocupe şi de activitatea administrativ-gospodărească”. „Atunci când lucrezi într-o instituţie care arată aşa cum puteţi vedea sediul Protoieriei Focşani II, astăzi, altfel simte să se raporteze o persoană care te vizitează şi apelează la ajutorul tău. Acela va realiza că trebuie să respecte instituţia respectivă, dar şi pe cei ce lucrează acolo”. „De aceea, am cuvinte de mulţumire şi felicitare pentru toţi preoţii care aţi înţeles mesajul părintelui protoiereu, adresat la timpul cuvenit, şi mă bucur că, în Eparhia noastră, toate sediile de protoierii sunt frumoase şi amenajate într-un stil specific Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. În încheierea evenimentului, IPS Ciprian le-a oferit distincţii celor care au făcut posibilă modernizarea sediului administrativ al Protoieriei Focşani II. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 342, Ultimul acces: 2026-10-26 02:10:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1