Paraclisul Catedralei Naţionale a fost sfinţit în urmă cu 12 ani[2023-10-24]de Sorin IoniţeSe împlinesc doisprezece ani de când a fost sfinţit Paraclisul Catedralei Naţionale. Cu program zilnic de rugăciune secondat de nenumărate campanii filantropice şi multe alte activităţi comunitatea de la paraclis este practic baza duhovnicească pe care se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului (CMN). La sfinţire, în 24 octombrie 2011, Paraclisul CMN a fost dedicat Învierii Domnului pentru că în zonă cinci biserici au fost „omorâte” prin demolare sau „răstignite” prin translare, iar paraclisul anunţă învierea lor odată cu ridicarea Catedralei Naţionale. Paraclisul este închinat şi Maicii Domnului, dar şi Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru că deţine în patrimoniu o copie a Icoanei Prodromiţa şi un fragment din moaştele ierarhului. Astfel, zilele de cinstire a Sfântului Ioan Hrisostom (13 noiembrie) şi a Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa (12 iulie) sunt hramuri secundare. Paraclisul CMN, atunci şi acum. Foto credit: Ziarul Lumina (2011) şi Basilica.ro / Mircea Florescu (2023) Comunitatea este coordonată de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, de părinţii arhimandriţi Ciprian Grădinaru, eclesiarh al paraclisului, Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator, preoţii Ioan Dragomir, consilier patriarhal, şi Codruţ Toader, inspector eparhial, şi diaconii Adrian Butuc şi Cristian Copceag. În jurul slujitorilor, s-a format de-a lungul timpului o comunitate importantă de voluntari care organizează constant activităţi filantropice pe mai multe planuri. Din echipa de voluntari a Paraclisului CMN fac parte mai mulţi medici care au sprijinit în special campaniile dedicate persoanelor defavorizate din mediul rural precum „Sănătate pentru Sate”. Mii de persoane au beneficiat de sprijinul lor. La o simplă trecere în revistă, putem menţiona implicarea voluntarilor CMN în educaţia pentru sănătate a tinerilor, facilitarea de consultaţii şi analize medicale gratuite, dotarea spitalelor cu aparatură medicală, dar şi campanii de donare de sânge. Voluntarii s-au implicat şi în lupta împotriva abandonului şcolar, în sprijinirea persoanelor private de libertate şi a familiilor lor, a vârstnicilor şi copiilor instituţionalizaţi. Pe lângă rugăciune şi filantropie, comunitatea mare a micului paraclis se ocupă şi de activităţi culturale. Grupul psaltic „Anastasis” al Paraclisului CMN este o şcoală de muzică pentru mulţi tineri teologi. El susţine programul liturgic, dar şi numeroase concerte de muzică religioasă. La hramurile paraclisului, sunt invitaţi numeroşi artişti de muzică populară şi nu numai. Află mai multe despre Paraclisul CMN din interviurile noastre cu PS Paisie şi Pr. Ciprian sau cu Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 322, Ultimul acces: 2026-10-24 19:14:19
|
Timp total: 0.04s...
[]:1