Ziua Misiunilor marcată la biserica San Salvatore alle Coppelle - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ziua Misiunilor marcată la biserica San Salvatore alle Coppelle

[2023-10-24]
foto: Costin Oprean
Duminică 22 octombrie 2023, Preasfinţia Sa Cristian Crişan, Vizitator apostolic pentru credincioşii greco-catolici români din Europa occidentală şi rector al bisericii San Salvatore alle Coppelle, a fost prezent în mijlocul comunităţii greco-catolice româneşti din Roma, cu ocazia celei de-a 97-a Zi Mondială a Misiunilor. Episcopul Cristian a celebrat Sfânta Liturghie în biserica San Salvatore alle Coppelle împreună cu Preasfinţia Sa József-Csaba Pál, Episcop romano-catolic de Timişoara, Preasfinţia Sa Milan Lach, Episcop auxiliar greco-catolic de Bratislava, Slovacia, şi Preasfinţia Sa Strahil Kavalenov, Episcop de Nicopole, Bulgaria.

Au fost prezenţi în jurul mesei Sfântului Altar mai mulţi preoţi catolici de rit latin şi bizantin, printre care Mons. Pierpaolo Felicolo, director general al Fundaţiei Migrantes; Mons. Ioan Pop, din partea Dicasterului pentru Texte Legislative; pr. Nicolas Van der Maelen, din partea Dicasterului pentru Bisericile Orientale; pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno; pr. Lucian Lechinţan SJ, profesor la Institutul Pontifical Oriental; pr. Adelson Araujo dos Santos SJ, Superior al comunităţii iezuite din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana; pr. Isidor Iacovici, capelanul Misiunii românilor de rit latin din Roma; pr. Marian Bojor, Vice-rector al bisericii San Salvatore alle Coppelle; pr. Valentin Marcu şi diaconul Gabriel Pintea. Celebrarea a fost animată de corul studenţilor seminarişti ai Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, condus de studentul Rareş Maximilian.
La această sărbătoare a românilor din Cetatea Eternă a fost prezentă Doina Căjvăneanu, ministru-consilier Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta, şi Corina Lefter, prim-secretar al Ambasadei României în Italia. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa József-Csaba Pál a subliniat importanţa misiunii creştinului în lume. Fiecare credincios se află în slujba Bisericii şi a aproapelui, fiind dreptul şi totodată obligaţia fiecăruia de a avea „inimi care ard, picioare care merg”, aşa cum îndeamnă Sfântul Părinte Papa Francisc prin tema mesajului pentru Ziua Mondială a Misiunilor din acest an. Episcopul de Timişoara a amintit că pe 22 octombrie este sărbătorit în Biserica Catolică Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea şi că în această perioadă se desfăşoară la Roma a XVI-a Adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor.
După Sfânta Liturghie a avut loc lansarea cărţii pr. Vasile Bărbat SJ, „Teologul Episcopului şi al Bisericii Române Unite (1701-1773)”, recent publicată la Editura Vremea din Bucureşti, în colecţia „Mica Romă XXI”. Viaţa pr. Bărbat a fost caracterizată de exil şi de credinţă, iezuitul român devenind o adevărată voce a Bisericii Tăcerii, la Roma. În cadrul evenimentului academic au luat cuvântul pr. Lucian Lechinţan SJ, care a transmis mesajul rectorului Institutului Pontifical Oriental – pr. David Nazar SJ; conf. univ. dr. Anca Stângaciu, Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; conf. univ. dr. Laura Stanciu, Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.
Preasfinţia Sa Cristian a mulţumit Domnului şi celor prezenţi pentru binecuvântarea de a fi împreună în biserica San Salvatore alle Coppelle din Roma, unde de peste o sută de ani, catolicii români de rit bizantin se reunesc. Episcopul Cristian i-a mulţumit pr. Marian Bojor pentru slujirea pastorală din cei doi ani şi jumătate, la încheierea misiunii sale la Roma. O recepţie convivială alături de credincioşi şi de invitaţi a încheiat această sărbătoare românească în Cetatea Eternă, la sediul Procuraturii siro-catolice pe lângă Sfântul Scaun, situat în vecinătatea bisericii alle Coppelle. (Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 461, Ultimul acces: 2026-10-27 03:14:10