Pustnicul Jozef van den Berg din Olanda, fost actor, a trecut la cele veşnice - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pustnicul Jozef van den Berg din Olanda, fost actor, a trecut la cele veşnice

[2023-10-17]
de Sorin Ioniţe

Pustnicul Jozef van den Berg din Olanda, fost actor, a trecut la cele veşnice vinerea trecută, la vârsta de 74 de ani, anunţă publicaţia olandeză VRT NWS.
Cariera de actor a lui Jozef van den Berg a început într-un mod simplu şi bizar, în anii ‘70: a luat de la cineva un cal cu împrumut, a reparat o căruţă stricată şi a amenajat pe ea tot ce era necesar pentru un teatru mobil de păpuşi, potrivit Ziarul Lumina.
În anii ‘80 era deja un actor destul de cunoscut al teatrului de păpuşi: juca piesele sale la Paris, în America şi Japonia, unde a primit premii prestigioase.
În anii 1988-1989, Van den Berg a jucat o piesă compusă chiar de el şi care se intitula Genoeg Gewacht (Ajung atâtea aşteptări), o replică la cunoscuta piesă a lui Samuel Beckett: „Aşteptându-l pe Godot”. Rezumatul piesei lui Beckett e următorul: doi prieteni, Vladimir şi Estragon, îl aşteaptă pe enigmaticul Godot. Numele Godot provine de la englezescul God-Dumnezeu, adică ei îl aşteaptă pe Dumnezeu Care trebuie să le arate sensul vieţii lor, care li se părea, până acum, absolut lipsită de sens.
Prietenii adorm şezând. Ei nu ştiu unde au fost ieri, nici nu ştiu sigur dacă „ieri” a fost vreodată. Ei îl aşteaptă pe Godot, despre care nu ştiu nimic. Numai că Godot nu va veni niciodată. Nu există sens în viaţă. Există numai aşteptarea lipsită de sens.
Convertirea
Jozef, actorul olandez, a jucat piesa sa, „Ajung atâtea aşteptări”, cu enorm succes în majoritatea capitalelor europene. Pe 14 septembrie 1989 trebuia să aibă loc premiera piesei în limba neerlandeză la Anvers, în Belgia. Înainte de începerea spectacolului, Jozef a ieşit pe scenă şi a spus că nu va juca. Că nu va putea să joace întrucât s-a ciocnit direct de realitatea pe care nu o poate juca cu nici un efort. El auzise pe Cineva, un glas, o veste care i-a spus: „Tu-L cauţi şi-L aştepţi pe Cel Care a venit de demult. Acum, El este Cel Care te aşteaptă pe tine, Jozef van den Berg”.
Vorbind astfel înaintea publicului, oamenii au râs, presupunând că este o nouă glumă a marelui umorist Van den Berg. Dar spectacolul totuşi nu a avut loc. Spectatorilor dezamăgiţi le-au fost returnaţi banii.
Jozef s-a botezat în Biserica Ortodoxă şi a devenit pustnic. Aşa s-a produs întâlnirea sa cu el însuşi şi cu Dumnezeu.
Piesa nepusă în scenă
În căutările ulterioare, Părintele Jozef a cunoscut mari duhovnici din Sf. Munte, Grecia şi Essex, precum Sf. Porfirie, Sf. Paisie Aghioritul şi Sf. Sofronie Saharov.
Din anul 1993 s-a retras complet din viaţa publică, ca să se dedice cu totul lui Dumnezeu în însingurare şi rugăciune, într-o mică chilie aflată în apropierea satului Neerjinen din Olanda. După ce s-a călugărit, Van den Berg a mai scris o piesă, care s-a numit „Întâlnirea”. Dar piesa aceasta nu a mai fost pusă în scenă de el.
Vezi mai multe detalii despre Pustnicul Jozef în mărturiile oferite Revistei Atitudini de Protosinghelul Ambrozie Ghinescu, Egumenul Schitului Pocrov, care l-a cunoscut personal.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 350, Ultimul acces: 2026-10-25 21:43:29