Amintirile unei octogenare: Doamna Stela, moaşa care a convins multe mame să nu-şi lepede copiii

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Amintirile unei octogenare: Doamna Stela, moaşa care a convins multe mame să nu-şi lepede copiii

[2023-10-17]

de Ştefana Totorcea

Doamna Stela, o rezidentă a căminului de bătrâne de la Mănăstirea Christiana din Capitală, a depănat amintiri pentru Basilica.ro cu numai câteva zile înainte să împlinească 87 de ani.
Mulţi copii s-au născut datorită ei – nu doar pentru că a fost moaşă şi asista mamele la naştere, ci şi pentru că pe multe femei aflate în cumpănă le-a convins să-şi păstreze copiii nenăscuţi.
A fost căsătorită, dar nu a putut avea copii din cauza unui defect congenital. Poate de aceea, dar şi pentru că era foarte credincioasă, le-a îndemnat pe femeile presate să avorteze să nu facă aceasta, ci să-şi păstreze copiii: „Dumnezeu ştie cât să-ţi dea şi ce să-ţi dea”, le spunea tuturor.
Asistent medical în Bărăgan
A terminat ca şefă de promoţie Şcoala de Asistenţi Sanitari din Capitală, dar a fost obligată să meargă unde a repartizat-o Partidul Comunist Român: într-un sat din Câmpia Bărăganului, unde strica mai multe perechi de cizme de cauciuc pe an. Nu cunoştea pe nimeni, ieşea doar la biserică duminica.
„Doamne, Maica Domului, o pustietate! Iar în Bărăgan iernile sunt curat ruseşti, frigul de pe lume. Comuna se numea Gheorghe Lazăr. De sus văzută, era un careu perfect de 10 străzi orizontale şi 10 perpendiculare. Nu te rătăceai niciodată. De exemplu, ţi se spunea: «Vino pe strada 7 la numărul 5». Cu trei trenuri ajungeam de la Bucureşti.”
Doamna Stela participă la o activitate intergeneraţională desfăşurată la Mănăstirea Christiana de Asociaţia Diaconia a Patriarhiei Române. Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
„Ceas de mână n-aveam, ceas de masă n-aveam. Când venea să ciocănească cineva la poartă, mă îmbrăcam şi plecam. Dumnezeu de sus m-a păzit, pentru că nu ştiam unde mă duc, că e băiat, că e babă, că e moş, că e nu ştiu ce, eu mă duceam”, continuă doamna Stela, o povestitoare înnăscută.
„Casa de naşteri am găsit-o încuiată, că moaşa era în puşcărie. Măi, n-am îndrăznit să întreb pe nimeni de ce e moaşa în puşcărie? Dar m-am gândit: Dacă-i murea un copil nou-născut sau doi, nu intra în puşcărie. Dacă ar fi murit mama s-ar fi auzit asta. Însemna că a murit o femeie din avort şi de aceea nu se vorbea despre aceasta.”
„Ce-am păţit numai Dumnezeu de sus ştie, dar şi El m-a păzit pe mine”, spune doamna Stela. „Se făcea colectivizare şi nu s-a dat grâul. N-am gustat fir de pâine în aproape şapte luni de zile, pentru că nu era. N-avea nimeni. Mămăligi şi mămăligi… Mai fugeam la Casa de Naşteri şi mâncam marmelada refuzată de lăuze.”
„Să fii un exemplu!”
Deşi era literalmente muritoare de foame cu salariul de moaşă debutantă în plin comunism în Câmpia Bărăganului, s-a străduit să-şi facă treaba cât a putut de bine. „Tata nu mi-a spus nimic la plecare, decât: «Să fii un exemplu». Atât.”
Odată, o femeie din sat a făcut mastită de lactaţie, cu un abces atât de mare, încât îi punea viaţa în pericol. „41.3 avea temperatura. Dacă nu făceam nimic, murea”, îşi aminteşte doamna Stela.
„Era miezul iernii, în ianuarie, era zăpadă. Mi-au îngheţat nările pe drum. Am găsit-o în pat, cu frisoane, deşi purta cojocel pe sub plapumă.” Mirosul de infecţie din cameră era insuportabil. Doamna Stela ştia că trebuia să dreneze imediat puroiul din sân.
„Nu numai că nu făcusem, dar nici nu mai văzusem vreodată cum se face. Tot ce făceam era numai în capul meu. Şi cu ce instrumente credeţi că m-am dus să fac operaţia? Cu lamă de ras şi cu foarfeca de tăiat burice, că n-aveam altceva.”
Dumnezeu a întărit-o, iar ea a tăiat cu atâta grijă, încât nu distrus niciunul din canalele pe care vine laptele. A clătit apoi cu apă oxigenată şi a început tratamentul cu penicilină intravenos. „Penicilină intravenos nu se făcea nici în Bucureşti la vremea aceea. Şi aşa am salvat-o. S-a vindecat linie!”
Ulterior, a trebuit să plătească penicilina din propriul buzunar, pentru că nu o învăţase nimeni cum să o scoată din gestiune. „Aşa de prostănacă eram!” râde doamna Stela. „Dar lasă, că n-are nimic. Uite, eu am făcut-o pentru un bine, nu pentru un rău.”
O tânără vizitatoare a Căminului de bătrâne al Mănăstirii Christiana o ajută pe doamna Stela să iasă în curte, pentru a participa la jocurile interactive pregătite de Asociaţia Diaconia. Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
Altădată, i-a făcut unei lăuze injecţii pentru lactaţie. Îi promisese soţului ei că o va ajuta după naşterea celui de al doilea copil. „Eu ziceam din prostie. Auzisem la un doctor mare care a citit în revistă, dar nu ştiam pe cineva care să le fi folosit în acest scop. Dar i le-am făcut şi m-am minunat şi eu că au funcţionat”, îşi aminteşte doamna Stela.
Mai târziu a aflat că soţia medicului din comuna vecină se mira că nu mai ajungeau la ei cazuri din Gheorghe Lazăr, satul în care era repartizată doamna Stela.
Într-o zi, tatăl doamnei Stela a venit în Bărăgan. A intrat în casa unde locuia ea în gazdă, a rugat-o să iasă din casă sub un pretext oarecare, şi a întrebat gazda: „Cum se comportă fata asta a mea pe aici?”
„Domnule, cum ai crescut fata asta nu ştiu, dar e un exemplu în comuna asta!” i s-a răspuns. Doamna Stela, care a auzit de afară, nu şi-a putut reţine un zâmbet: împlinise cuvântul spus de tatăl ei la plecare.
Singurul avort la care a asistat: „Am plâns!”
În noiembrie 1966, imediat după decretul de restricţionare a avortului, doamna Stela a început lucrul la o maternitate din Capitală. Se prevedeau mai multe naşteri începând din acel an, deoarece se introduseseră reguli mai stricte pentru accesul la procedura de avort, astfel că urma să fie nevoie de moaşe.
Prima zi a doamnei Stela ca moaşă a decurs altfel decât se aştepta: „Auzeam ţipete din Sala de naşteri, dar stăteam aşa la uşă. Şi-mi zice cineva: «Intră în cabinetul ăsta, că are nevoie doctorul». Nu ştiam ce face doctorul acolo. Făcea un chiuretaj, deşi venise Decretul. Doctorul îmi spune: «Pune-ţi o mănuşă pe stânga şi ţine aici!»”
„Cât a fost chiuretajul ăla, ştiind ce vine pe mâna mea, resturile din omul ăla de acolo, am plâns. Şi mă întreabă: «Dar de ce plângi?» «Pentru că nu suport avortul. Eu mi-am dorit un copil, pe care nu-l am, şi nu le suport. Eu vă spun un lucru: Azi am venit în spitalul ăsta, astăzi plec!» Atunci toţi au zis repede: «Nu, nu, nu!»
Activitatea într-o maternitate comunistă
„Aveam nopţi grele de tot. Puteam avea şi 30 de naşteri într-o noapte. Eu moşeam şapte-opt. Dar, dacă o colegă avea un ghinion, ceilalţi preluam îndatoririle ei. Au fost nopţi când am slăbit trei kilograme în 12 ore. Eram lac de apă şi n-aveam timp să ne mâncăm nici pachetul de acasă”, îşi aminteşte doamna Stela.
„Bogdaproste că mie nu prea mi-au murit femei pe masa de naştere sau după! Au murit multe femei în toată lumea în somn. Adormeau de oboseală şi vasele erau deschise şi mureau în somn de hemoragie. Trebuia să fii acolo.”
„Dacă moşeam la sfârşit de tură în tura a doua şi ajungeam acasă la unu noaptea, nu mă culcam până nu sunam din nou să o întreb pe infirmieră dacă ultima pe care am moşit-o mai trăieşte!”
O procedură mai grea decât naşterea
„Nimeni nu s-a putut de lipi de mine cu avorturi, deşi mi se ofereau şi bani. Venise la mine o femeie cu un cec de 5000 – erau bani! Cum era, domnule, să omori omul ăla?” exclamă doamna Stela.
„Iar o femeie poate muri şi ea din avort. De multe ori, procedura e mai grea decât la o naştere. Chiar şi pe soră-mea am dat-o afară când a venit să-mi propună «să o ajut» cu aşa ceva.”
„Venisem în Bucureşti şi mă măritasem şi ştia lumea că eram asistentă la spital. O vecină era gravidă şi soţul voia s-o lase, dar el voia mai întâi să scape de copil. Soacra ei zice: «Uite, du-te la doamna Stela, te duci la spital – că se făcea cu 30 lei aşa era. Vine la mine… «Măi, dar tu chiar vrei să faci avort?» o întreb eu.”
La întâlnirea cu copiii veniţi în vizită la căminul de bătrâne, doamna Stela a fost senină şi bucuroasă. Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
„«Eu nu vreau, dar mă presează». «Atunci facem altfel», i-am spus. «Îţi fac o reţetă de vitamine, ţi le fac injecţii. Era slăbuţă. Spunem că a zis doctorul că eşti slabă şi o să mori pe masa aia. Să termini tratamentul întâi». Şi ştiam că, după ce termină tratamentul, nu mai putea face, că trecea sarcina de trei luni”, povesteşte doamna Stela.
„Aşa a făcut băiatul, pe M. De tatăl lui s-a despărţit, dar s-a îndrăgostit de ea şi de copilul ei un şofer care avea apartament de trei camere pe Teiul Doamnei şi a luat-o de nevastă. Totul minunat, dar, după un timp, mă trezesc cu ea la spital că a rămas din nou gravidă şi că soţul nu mai vrea. El zicea că le ajunge că-l au pe M., chiar dacă nu era al lui.”
„«Măi, zic, tu aşa mă cunoşti pe mine, că mă ţin de astea? Te duci îndărăt, te rogi la Dumnezeu tare de tot – uite, am să mă rog şi eu – că El face cum trebuie. Ţine-ţi sarcina. Tu nu mă mai deranjezi pe mine decât când oi veni să te moşesc.» Şi aşa a fost. A trecut peste hop, a ţinut sarcina şi m-am trezit cu ea la spital pe la două noaptea, ca să nască.”
„Lasă-l şi pe acesta. Şi a ieşit cel mai bun dintre copii”
„Sau veneau femei care aveau avorturi «terapeutice» aprobate prin comisie. De o Sfântă Mărie, când era şi sâmbătă, zi de pomenire a morţilor, eram de serviciu. Şi când le văd venite la chiuretaj, îi spun uneia: «Măi, tu ştii ce zi e astăzi? E Adormirea Maicii Domnului!» Femeia a plecat capul”, povesteşte doamna Stela.
„Chiar atunci vine doctorul de serviciu şi zice: «Da. Am vrut să mă duc şi eu la mama la mormânt, să-i aprind o lumânare. Păi pot? Că trebuie să fac întreruperi de sarcină». Atunci una dintre femeile care aşteptau a început să plângă: «Şi pe tata îl chema Marin. Doamnă, ştiţi ceva? Rupeţi foaia, ştergeţi-mă de acolo, că eu am plecat acasă, nu mai fac avort».”
„Ai văzut ce reuşită?” râde doamna Stela. „Mi-a plăcut grozav. Dă, Doamne, să fi ieşit copilul acela a-ntâia de tot!”
Într-o viaţă, doamna Stela a făcut ce a putut: mai precis, nu a făcut rău. Toţi putem face aceasta. Şi putem, ca şi ea, să-i îndemnăm şi pe cei din jur să adopte aceeaşi strategie în viaţă. Foto: Basilica.ro
„La fel a fost cu nişte prieteni dragi ai mei. Aveau doi copii, un băiat şi o fată, dar n-aveau casă. Ea voia să facă avort. Era prin 1988. Dar soţul zice: «Măi, femeie, tu vezi ce vremuri trăim? Avem doi copii, Doamne fereşte să se întâmple cine ştie ce. Mai lasă-l şi pe acesta».”
„Şi a ieşit cel mai bun dintre copiii lor! Aşa aş vrea să se fi întâmplat cu toţi copiii care s-au născut după ce le-am sfătuit pe mamele lor să facă ce trebuie! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ţinut tare, ca să fac ce este bine. Şi uite, acum, cel mai mare sprijin al meu este un copil moşit de mine!”

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 332, Ultimul acces: 2026-10-24 15:02:44

Timp total: 0.04s...

[]:1