Să auzim cuvântul şi cu inimă curată să-l păstrăm: Sfinţire de biserică la o parohie vasluiană ocrotită de Sf. Parascheva[2023-10-17]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Ignatie şi Preasfinţitul Părinte Veniamin au sfinţit duminică noua biserică a Parohiei Satu Nou din judeţul Vaslui, ocrotită de Sf. Vasile ce Mare şi Sf. Parascheva. „Este foarte important să auzim cuvântul şi, cu inimă curată şi bună, să îl păstrăm”, a spus Părintele Episcop Veniamin în cuvântul de învăţătură. „Suntem tentaţi să judecăm foarte repede pe cei care nu au fost «pământul cel bun». Credinţa noastră se verifică în încercări şi necazuri. Acestea sunt îngăduite de Dumnezeu, pentru ca noi să ne sfinţim viaţa, să Îl iubim mai mult şi să conştientizăm că, fără El, noi nu putem face nimic.” „Dumnezeu nu intervine brutal în viaţa noastră. El ne respectă libertatea şi vrea ca noi, în mod responsabil şi voluntar, cunoscându-L pe El ca Părinte Ceresc, să facem voia Lui şi să înţelegem că lumea a fost creată pentru om, iar el nu trebuie să îşi facă idoli din ceea ce este în jur”, a continuat Episcopul Basarabiei de Sus. „Dacă Domnul ne-a dăruit multe, să Îi mulţumim şi să nu ne preocupe mai mult grijile lumeşti şi bunurile agonisite, ci pentru toate să Îi mulţumim lui Dumnezeu.” Episcopii Ignatie şi Veniamin au sfinţit duminică, 15 octombrie 2023, noua biserică a Parohiei Satu Nou din judeţul Vaslui. Foto: Episcopia Huşilor „Devenim «pământ bun», în care sămânţa credinţei rodeşte, în măsura în care îi facem loc lui Dumnezeu în fiinţa noastră şi înţelegem că toate darurile vin de la El”, a încheiat Preasfinţia Sa. „ Să păstrăm cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră şi să îl facem lucrător!” Distincţii şi diplome de vrednicie La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie i-a oferit Părintelui Paroh Vasile Buruiană distincţia mitropolitană „Crucea Moldavă”, acordată, la propunerea Preasfinţiei Sale, de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei. Episcopul Huşilor a oferit şi Părintelui Consilier patriarhal Vasilică Marius Buruiană distincţia eparhială „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi crucea eparhială, iar tuturor celor care s-au implicat în ridicarea locaşului de cult le-a înmânat diplome de ctitor şi distincţii de vrednicie. Sfinţirea a fost oficiată după Sfânta Liturghie. Din soborul slujitorilor au făcut parte Părintele Consilier patriarhal Vasilică Marius Buruiană, Părintele Secretar eparhial Alexandru Bahnar, Părintele Protopop Adrian Chirvasă şi Părintele Paroh Vasile Buruiană. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi” al Episcopiei Huşilor, coordonat de Diaconul Vlad Mironescu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 300, Ultimul acces: 2026-10-27 17:11:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1