170 de ani de la naşterea compozitorului Ciprian Porumbescu[2023-10-14]de Diac. Iulian DumitraşcuS-au împlinit sâmbătă 170 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu, un talent muzical de excepţie. A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori din vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op.29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festiva a Gimnaziului Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883), potrivit icr.ro. A compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris şi melodia fostului imn al României, „Trei culori”. Ciprian Porumbescu se naşte la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, într-o casă modestă de ţară, ca fiu al Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu şi mai apoi, Porumbescu. Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă şi completă. A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, unde conduce corul Societăţii Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu şi alţii, participă şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenţa cu minunatul său cântec de vioară. Apoi, cu ocazia unei burse, îşi continuă studiile la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi. În perioada în care studiază la Viena dirijează corul Societăţii Studenţeşti „România Jună”. Tot aici va scoate, în anul 1880, colecţia de douăzeci de piese corale şi cântece la unison, reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră. După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieţii sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 şi 23 martie, pe aceeaşi scenă. În acelaşi an, opereta este montată şi la Oraviţa. Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” şi altele. La doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză, Ciprian Porumbescu se stinge din viaţă în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Mărioara, la 6 iunie 1883. Anul 2023 a fost declarant „Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu”. Legea a fost adoptată de Parlamentul României în luna decembrie a anului trecut şi promulgată de Preşedintele ţării în prima lună a acestui an. Anul cultural a fost instituit pentru a le comemora pe cele două personalităţi şi operele lor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 288, Ultimul acces: 2026-10-26 09:13:07
|
Timp total: 0.03s...
[]:1