Prof. Adriana Căruntu explică provocările în îngrijirea paliativă a vârstnicilor: Mărturia unui pacient

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Prof. Adriana Căruntu explică provocările în îngrijirea paliativă a vârstnicilor: Mărturia unui pacient

[2023-10-13]

de Ştefana Totorcea

Prof. Adriana Căruntu, coordonatoarea Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie Taumaturgul” al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a prezentat miercuri, la Simpozionul Internaţional de Teologie „Pastoraţia persoanelor vârstnice – realitate şi responsabilitate”, un referat în care prezintă mărturia unui pacient. Acesta explică cea mai mare provocare pentru el: boala în singurătate.
„Provocările în îngrijirea paliativă a persoanelor vârstnice sunt multiple, în continuă schimbare, iar necesitatea de a găsi soluţii, de a răspunde prompt nevoilor acestora poate fi realizată prin implicarea activă a membrilor din comunitate, analiza anuală a situaţiei persoanelor vârstnice, raportarea dificultăţilor apărute, identificarea de proiecte de finanţare, cooperarea la nivel naţional şi internaţional în acest domeniu”, concluzionează prof. Adriana Căruntu.
„Dintre toate provocările, trebuie să reţinem că singurătatea vârstnicilor care au nevoie de îngrijiri paliative afectează un bolnav din toate punctele de vedere: fizic, psihic, social, spiritual şi la nivel emoţional.”
De asemenea, coordonatoarea Centrului de îngrijiri paliative al Arhiepiscopiei Bucureştilor a amintit cuvintele lui Cicely Saunders, fondatoarea St Christopher’s Hospice din Marea Britanie scria: „Contezi pentru că eşti tu şi contezi până în ultimul moment al vieţii tale. Vom face tot ce putem nu numai pentru a vă ajuta să muriţi în pace, ci şi pentru a trăi până când veţi muri”.
Redăm în continuare mărturia unul pacient al Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie Taumaturgul” al Arhiepiscopiei Bucureştilor, prezentată de prof. Adriana Căruntu la simpozionul dedicat pastoraţiei vârstnicilor.
Mihai G.: „Singurătatea m-a afectat cel mai mult”
Mă numesc Mihai G., sunt o persoană vârstnică şi am fost diagnosticat cu cancer în anul 2023, în acel moment viaţa mea s-a schimbat în totalitate.
Am abdomenul umflat foarte tare, nu mă mai pot apleca nici cât să îmi pun ciorapii în picioare. Deplasarea mea este dificilă, iar pentru igiena zilnică am nevoie de ajutor pentru că nu mai pot să mă descurc singur. Dacă aveam nevoie să merg până la toaletă cădeam şi apoi mă târam pe jos deoarece nu mai era nimeni în locuinţă să mă ajute.
De când sunt bolnav, a început să îmi fie frică să cobor scările sau să le urc. Este o teamă nedefinită de când am avut tensiunea 6 – 6,5.
De atunci nu am mai putut să merg la biserică şi să mă rog, iar acest lucru l-am resimţit ca pe o mare pierdere sufletească.
Înainte de a afla de această boală am avut mai multe pierderi în familie, moartea tatălui meu, divorţul de soţie, în urma cărora am resimţit o greutate sufletească foarte mare.
Singurătatea am simţit că mă ucide sufleteşte. Nu mai mâncam, nu mai aveam poftă de mâncare, iar de făcut curăţenie în locuinţă nu mai putea fi vorba, deoarece mă simţeam fără vlagă.
Realizezi că nu mai ai prieteni
În acele momente realizezi că nu mai ai prieteni, te simţi practic ca o legumă, ieşeau cu mine prietenii doar când aveau ei timp. Te simţi abandonat de oameni şi îţi rămâne numai Dumnezeu.
Starea de sănătate se înrăutăţeşte când eşti bolnav şi singur. În spitalele unde am fost internat, ceilalţi pacienţi aveau membrii din familie care îi vizitau, eu eram singurul la care nu venea nimeni. De când sunt bolnav, veniturile mele obţinute nu au cum să îmi ajungă pentru hrană, întreţinere şi medicamente, acest lucru este dureros, simţi cum te apucă disperarea şi în timp ajungi la incapacitate de plată.
Au existat oameni care m-au ajutat uneori, dar au spus că nu pot continua. Mi se făcea foame şi sunam să fiu ajutat, dar simţeam din răspunsurile primite că nu doresc să mă ajute. Problema să mănânci sănătos nici nu putea fi adusă în discuţie. Îmi făcea un prieten când avea timp o oală de ciorbă, o punea în porţii pentru o zi în congelator şi îmi luam câte una când îmi era foame.
De-a lungul vieţii am ajutat mulţi oameni şi acum observ că pe mine nu mă mai poate ajuta nimeni. Chiar prietenul meu cel mai apropiat a declarat că s-ar putea să nu mai vină.
Tehnologia digitală ştiu să o folosesc, dar în situaţia în care sunt bolnav şi slăbit o pot folosi mai puţin.
Am simţit nevoia unui sprijin
Am simţit nevoia unui sprijin, a unui serviciu specializat care să mă ajute în toate nevoile mele. Din punct de vedere spiritual, faptul că m-am rugat acasă, am citit rugăciuni şi mă rugam în gând a fost un sprijin important rugăciunea, altfel aş fi decăzut din punct de vedere fizic şi psihic mult mai mult.
Dintre toate provocările unei persoane vârstnice care are nevoie de îngrijiri paliative, cea mai mare este singurătatea, deoarece ea m-a afectat cel mai mult.
Mi-aş fi dorit să am lângă mine soţia şi băieţii, care reprezintă foarte mult pentru mine, m-ar fi ajutat să trec altfel prin boală. Dragostea familiei poată să aducă alinare şi tot sprijinul de care un bolnav are nevoie.
Când eşti bolnav şi singur, dacă nu ai hrană sau este adusă târziu, fiind necorespunzătoare, simţi un gol în tine, dar şi înrăutăţirea stării de sănătate.
În situaţia apariţiei unei inundaţii în casă, a unei probleme tehnice sau la reţeaua electrică, viaţa mea, dar şi a celor care locuiesc lângă mine în alte apartamente ar fi în pericol.
Lipsa banilor, sărăcia îţi afectează calitatea vieţii şi îţi poate înrăutăţi starea de sănătate. Iar umilinţa din partea prietenilor reprezintă o rană sufletească mare, care determină o stare de rău din punct de vedere fizic şi psihic, care te afectează emoţional.
În toate spitalele în care am fost internat până să vin la Centrul de Îngrijiri Paliative Sf. Nectarie am simţit că sunt foarte importante abilităţile de comunicare cu bolnavii ale personalului, acest lucru îţi conferă un sentiment de siguranţă şi încredere pentru a exprima deschis toate nevoile pe care le ai în prezent.
Activitatea în domeniul paliaţiei se desfăşoară în Arhiepiscopia Bucureştilor încă din 2006. Anul 2012 a fost momentul profesionalizării acestei activităţi, cu sprijinul Ambasadei Elveţiei, care a finanţat, printr-un proiect din 2008, construirea unui nou sediu pentru Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Acesta este singurul spital privat din Capitală care aparţine Bisericii. În ultimii 10 ani, a oferit îngrijiri pentru aproximativ 4000 de pacienţi, majoritatea oncologici.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 340, Ultimul acces: 2026-10-27 07:24:21

Timp total: 0.04s...

[]:1