Protopsaltul Serafim Grigorescu de la Mănăstirea Putna: Principalul scop al cântării este rugăciunea[2023-10-12]de Ştefana TotorceaBasilica.ro a vorbit cu Arhid. Serafim Grigorescu, protopsalt şi dirijor al grupului psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna, despre cântarea bisericească şi rolul monahismului în Biserică şi în cultură. „Nu cântăm ca să slujim unei arte sau doar pentru că trebuie să facem ascultare, ci trebuie să cântăm din toată inima, să cântăm rugându-ne, lăudându-L pe Dumnezeu, şi atunci psalmodia noastră ne uneşte cu sfinţii”, spune protopsaltul. „Dacă facem desăvârşit această lucrare, mărturisesc din experienţă că Duhul Sfânt ne dă uneori puteri dumnezeieşti. Duhul Sfânt ne preschimbă de multe ori vocea şi modul de execuţie al notaţiei, chiar şi a thesisurilor cântării, şi cei care ascultă simt cum harul Sfântului Duh ne cercetează şi transformă psalmodia noastră în ceva frumos pe deplin.” Dirijorul grupului psaltic al Mănăstirii Putna ne-a vorbit şi despre moştenirea culturală şi spirituală a protopsaltului Eustatie (sec. al XVI-lea). Intertitlurile aparţin redacţiei. Psalmodierea ca rugăciune Basilica.ro: Părinte arhidiacon, ce este muzica psaltică pentru dumneavoastră şi cum v-aţi descoperit acest talant? Arta psalmodierii este un mod de rugăciune. Introdusă în sânul Bisericii din primele secole ale creştinismului, psalmodia reprezintă una dintre cele mai frumoase căi prin care omul comunică cu Dumnezeu şi intră în relaţie vie cu El. Această legătură este ajutată de minunatele imne liturgice pe care ni le-au lăsat ca moştenire Sfinţii Părinţi. De aceea, inima noastră este chemată să devină cu adevărat „tron” unde să se aşeze cuvântul dumnezeiesc. Muzica psaltică este cea care ne ajută să descoperim frumuseţile dumnezeirii cuprinse în bogatele texte imnografice ale Bisericii. „Meşteşugul psalmodierii” reprezintă o cale de rugăciune pentru toţi cei care „slujesc” la strana şi la analogul Bisericii. De fapt, principalul scop al cântării este rugăciunea. La strană, de hramul Mănăstirii Putna. Arhid. Serafim Grigorescu şi-a descoperit acest talant alături de părinţii din obşte, care l-au chemat să cânte cu ei. Foto; Mănăstirea Putna Talantul acesta pe care mi l-a dăruit Dumnezeu s-a descoperit prin părinţii mănăstirii, care m-au luat alături de ei la strană. Moştenirea lui Eustatie Protopsaltul Basilica.ro: Care este moştenirea culturală a lui Eustatie Protopsaltul pentru Mănăstirea Putna, pentru muzica psaltică de pe teritoriul României şi dincolo de acesta? Încă de la întemeierea ei, Mănăstirea Putna s-a bucurat de ajutorul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare pentru a deveni, în cel mai scurt timp, cel mai important centru monahal şi cultural din Moldova acelor vremuri. Alături de atelierele de caligrafie, pictură, sculptură şi broderie, muzica bisericească va ocupa un loc principal în viaţa monahilor putneni, luând fiinţă aici o veritabilă şcoală de psaltichie. Primele veşti despre muzicienii putneni apar încă din timpul domniei Sfântului Ştefan cel Mare. Într-o însemnare din 1502, de pildă, aflăm despre un monah Paisie, care caligrafiază cărţi de cântări bisericeşti pentru Mănăstirea Dobrovăţ. Talant moştenit în familie: Arhid. Serafim Grigorescu alături de Arhid. Ioachim Maloş, protopsalt al Mănăstirii Putna, şi de interpreta Mariana Maloş, verişoara sa. Foto credit: Facebook / Mariana Maloş În 1511, la puţin timp după trecerea la cele veşnice a Slăvitului Voievod, este încheiată scrierea primei cărţi de cântări bisericeşti din spaţiul românesc, vestitul Antologhion al lui Eustatie Protopsaltul, un manuscris unicat în lumea ortodoxă, care cuprinde peste 150 de compoziţii proprii, în limbile greacă şi slavonă. El este cel care pune bazele şcolii muzicale putnene, cărţile sale de cântări devenind modele pentru cei care i-au urmat. Cuviosul Eustatie a primit de la Dumnezeu darul interpretării muzicii psaltice, darul compunerii ei şi darul formării ucenicilor. A avut ucenici vrednici, precum monahul Pafnutie, cel de-al doilea protopsalt al Putnei, şi ieromonahul Macarie de la Dobrovăţ, care au transmis moştenirea muzicală mai departe. Marile mănăstiri din Moldova, ctitorite în secolul al XVI-lea, au avut protopsalţi formaţi la Mănăstirea Putna, precum monahul Isachie de la Râşca şi ieromonahul Vasilie de la Slatina. Antologhioanele putnene au circulat în mănăstiri importante atât din Moldova, precum Râşca, Dragomirna şi Secu, cât şi din străinătate, precum Mănăstirile Bachkovo din Bulgaria sau Limonos din Grecia. Grupul psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna a împlinit trei decenii de existenţă în 2022. Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei Astăzi se mai păstrează 20 de Antologhioane muzicale care au aparţinut şcolii muzicale putnene, în formă completă sau incompletă, răspândite în muzee şi biblioteci din diverse ţări, precum Germania, Rusia, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Cehia. Ele au fost cercetate de muzicologi şi lingvişti de renume, care au lăsat studii edificatoare despre importanţa şcolii putnene: Dimitri Conomos, Anne Pennington, Elena Toncheva, Svetlana Kujumdzieva, Anna Eliseeva etc. Dintre muzicologii români care s-au dedicat studiului manuscriselor putnene îi amintim pe Titus Moisescu, Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescu, Maria Alexandru, Gabriela Ocneanu, Nicolae Gheorghiţă. Numărul extrem de mare al compoziţiilor psaltice, cu mult peste 200, al manuscriselor muzicale şi al muzicienilor reprezentativi, protopsalţi şi cântăreţi, demonstrează bogăţia şi răspândirea şcolii muzicale putnene, ceea ce conferă spaţiului cultural muzical din Moldova un statut înalt în perioada medievală, în tot spaţiul ortodox. Şcoala putneană de psaltichie Basilica.ro: Există un specific al muzicii psaltice putnene faţă de alte regiuni sau „şcoli” de muzică bizantină? Dacă da, care este acest specific? Şcoala putneană de psaltichie s-a impus ca un focar de răspândire a unui stil componistic particular. S-a constatat că melurgii de la Putna: Ioasaf, Eustatie, Antonie, Ioan Diaconu, Dometian Vlahu, Kyr Gheorghie, Theodosie Zotica ş.a., au elaborat prin efort comun un stil melodic aparte, integrabil, bineînţeles, în canonul bizantin al timpului şi, totodată, recunoscut în ansamblul muzicii ortodoxe răsăritene. Probele paleografice şi istorice cumulate arată limpede că şcoala muzicală de la Putna este un fenomen real, cu toate valenţele şi caracteristicile pe care le presupune o astfel de instituţie. Începuturile fiinţării ei se leagă de numele lui Ioasaf melurgul, primul stareţ al Putnei, şi sunt localizate în jurul anului 1467, de către S. Barbu-Bucur, sau 1490, de către Gh. Ciobanu. Şcoala putneană de psaltichie s-a impus ca un focar de răspândire a unui stil componistic particular, spune Arhid. Serafim Grigorescu. Foto: Mănăstirea Putna. În vremea Cuviosului Eustatie, şcoala intrase în perioada ei de glorie. Şcoala muzicală de la Putna reprezintă un capitol important în istoria universală a muzicii bizantine. La câţiva ani după căderea capitalei Imperiului Bizantin, muzica bisericească din Moldova atinge un prim apogeu, devenind în acelaşi timp o punte de legătură între români, greci şi slavi. Pentru a regăsi melosul putnean, acest specific al muzicii psaltice putnene şi o transcriere adecvată a operei lui Eustatie Protopsaltul, putem merge pe firul tradiţiei. Meşteşugul interpretării se poate învăţa mai întâi prin identificarea cântărilor aparţinând maeştrilor bizantini din cuprinsul Antologhioanelor de la Putna, care deja au fost exighisite în secolul al XIX-lea. După aceea, prin analiza amănunţită a cântărilor lui Eustatie, constând în identificarea thesisurilor, şi studiul comparativ al acestora cu locuri paralele din alte cântări greceşti şi româneşti deja exighisite, regăsite în alte Antologhioane datând din aceeaşi perioadă. Glasul înfrumuseţat de darul Duhului Sfânt Arhid. Serafim Grigorescu citeşte Apostolul la Sf. Liturghie de Florii în biserica mare a Mănăstirii Putna. Foto: Mănăstirea Putna Basilica.ro: Cât de important este să ai voce şi cât de importantă este latura duhovnicească în acest tip de cântare? Mai întâi de toate, nu trebuie să uităm că muzica psaltică este un act de rugăciune, iar studierea ei se face „în strană”. Vocea umană este canalul cel mai simplu şi mai curat de transmitere a mesajului dumnezeiesc, fie prin citirea la strană, fie prin interpretarea cântărilor în cadrul slujbelor sau, la nevoie, în afara lor. Nu trebuie să cântăm notele muzicale simplu, formal, nu cântăm ca să slujim unei arte sau doar pentru că trebuie să facem ascultare, ci trebuie să cântăm din toată inima, să cântăm rugându-ne, lăudându-L pe Dumnezeu, şi atunci psalmodia noastră ne uneşte cu sfinţii. Dacă facem desăvârşit această lucrare, mărturisesc din experienţă că Duhul Sfânt ne dă uneori puteri dumnezeieşti. Duhul Sfânt ne preschimbă de multe ori vocea şi modul de execuţie al notaţiei, chiar şi a thesisurilor cântării, şi cei care ascultă simt cum harul Sfântului Duh ne cercetează şi transformă psalmodia noastră în ceva frumos pe deplin. Psalmodierea se face doar în duhul ascultării şi tradiţiei Atât monahii în mănăstiri, cât şi mirenii la parohii întrebuinţează cântarea bizantină pentru a se ruga lui Dumnezeu. Analogul la care cântăm şi strana în care stăm în timpul slujbelor sunt loc de rugăciune, unde, avându-i ca modele pe îngeri, trebuie să ne unim cu Dumnezeu. Ar trebui ca noi, psalţii care urcăm în strane, să avem ca primă grijă ca tot timpul mintea şi inima noastră să se roage şi să nu ne gândim doar la modul de execuţie al unor note şi ce impresie îşi fac cei care ne ascultă. Slujitorii din Altar şi cei de la analog sunt îndemnaţi să încerce să se roage prin cântare, iar Dumnezeu va cerceta inimile oamenilor şi se vor ruga şi ei cu noi. Dacă slujitorii se roagă, vor transmite şi celorlalţi rugăciune. În ifosul fiecărui psalt se ascunde şi ethosul cântării, de aceea trebuie să fim foarte selectivi în ceea ce ascultăm. În aceste vremuri, avem acces la informaţie muzicală de o diversitate stilistică covârşitoare, de aceea este nevoie de mult discernământ şi dreaptă socoteală în alegerile pe care le facem. Din păcate, unii psalţi vorbesc despre alte scopuri şi terapii ale artei psaltice, iar la ei putem găsi şi ethosuri care nu se armonizează cu duhul bisericesc. Să nu uităm că psalmodierea cântărilor se face doar în duhul ascultării şi al tradiţiei înaintaşilor noştri, nu după placul şi interpretarea fiecăruia. Un monah face misiune prin starea lui lăuntrică Grupul psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna a cântat pe scena ediţiei din 2022 a Festivalului-Concurs „Lăudaţi pe Domnul”, la Palatul Patriarhiei din Capitală. Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu. Basilica.ro: Anul trecut, Grupul Psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna s-a numărat printre cele invitate să cânte pe scena Concursului „Lăudaţi pe Domnul”. Cum vi s-a părut experienţa în comparaţie cu funcţia liturgică a acestei muzici – de laudă adusă Domnului în biserică? Corul mănăstirii poartă cu demnitate numele celui mai prolific dascăl de psaltichie din vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare: Eustatie Protopsaltul. El a însemnat pentru Moldova ceea ce a reprezentat Sfântul Ioan Cucuzel, protopsaltul Marii Lavre, pentru Sfântul Munte Athos. Pentru toţi cei care au avut binecuvântarea să trăiască alături de personalităţi ale veacului nostru care au lăsat pecetea profunzimii înăuntrul tradiţiei Bisericii noastre, acest adevărat odor al psaltichiei nu reprezintă doar nişte informaţii, ci este o experienţă vie. Cred că o astfel de experienţă vie au trăit monahii putneni când au păşit pe scena acestui festival. Este foarte interesantă această ipostază „de scenă” a unui cor psaltic mănăstiresc. A fost o experienţă unică, dar întotdeauna monahul este chemat la Liturghia „extra muros”. Scopul acestui festival a fost ca să aducem folos duhovnicesc celor care ne ascultă. Atunci când lucrurile se fac cu binecuvântare, ele aduc folos. Un monah face misiune prin starea lui lăuntrică, prin jertfa lui, prin faptul că el se prezintă înaintea lui Hristos purtându-i în inima sa pe toţi ceilalţi. Cântarea la strană ca împreună-lucrare Basilica.ro: Care este secretul unei funcţionări optime a stranei sau a unui grup psaltic? În primul rând, cântările trebuie să fie foarte bine selectate: să fie plăcute la auz, să sune bine în urechi şi în inimă ca şi melodie. În al doilea rând, vocile coriştilor trebuie să fie uniforme. Este foarte important să se facă repetiţii. Sincronizarea celor care cântă trebuie să fie perfectă. Nu este o problemă dacă piesele alese nu sunt de o înaltă calitate compoziţională; ajunge doar ca ele să fie interpretate perfect. Chiar şi tonurile trebuie să fie bine gândite, în acord cu posibilităţile părinţilor din cor, deoarece la strană se adună monahi de diferite vârste, dintre care unii cunosc notaţia mai bine, iar alţii dau duh acestei notaţii. PS Damaschin Dorneanul a înmânat în această vară grupului psaltic „Eustatie Protopsaltul” Ordinul „Ciprian Porumbescu”, înfiinţat şi acordat de Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor în contextul Anului Cultural dedicat compozitorului. Foto: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Strana nu reprezintă îndemânarea vocală mai deosebită a unuia sau a altuia, ci toţi împreună vor constitui iscusinţa vocală a corului, ca şi cum ar fi o singură voce. Astfel, întregul ansamblu va avea o reuşită şi slujba îşi va atinge scopul suprem, acela de a sfinţi sufletele oamenilor. Când cineva vrea să îl întreacă pe celălalt, inevitabil se produce o ruptură în unitatea corului. Fiecare monah îşi aduce aportul său la buna funcţionare a stranei Bisericii. Doar stând alături de un dascăl cu experienţă putem vedea cum trebuie să fie adevăratul psalt. Monahii arată oamenilor prezenţa vie a lui Dumnezeu Basilica.ro: Mulţi protopsalţi pe care îi comemorăm în acest an dedicat lor în Patriarhia Română au fost monahi. Ce înseamnă monahismul pentru dumneavoastră, personal, şi cum vedeţi rolul lui în Biserica Ortodoxă Română şi în cultura românească? Rolul monahismului azi, în Biserică şi cultură, este acela de a face cunoscută oamenilor cât mai mult prezenţa vie a Dumnezeului celui veşnic. Trebuie să contribuim la zidirea sufletească a oamenilor prin orice mijloc, iar prin prezenţa la slujbele Bisericii, prin cântare şi rugăciune, prin orice sfat pe care-l dăruim, ne ajutăm unii pe alţii în drumul către mântuire. Suntem o generaţie tânără, care are misiunea de a revigora cu multă înţelepciune muzica bisericească într-o manieră corectă, autentică, tradiţională, bine argumentată. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să fim demni de statutul de monah şi de condiţia de psalt şi, totodată, să fim conştienţi de valoarea misiunii noastre. Cântare la slujba de Sfinţire Mare a apei în curtea Mănăstirii Putna, la sărbătoarea Bobotezei. Foto: Mănăstirea Putna Ni se cere să împlinim cu mai multă râvnă lucrarea lăsată nouă de înaintaşi, să punem în valoare imnele bisericii alcătuite de monahii sfinţi, fiind încredinţaţi că vom dobândi mare slavă de la Dumnezeu, ca unii cărora ni s-a îngăduit să cântăm minunile lui Dumnezeu. Monahii din mănăstirile de pretutindeni se silesc a păstra cu acrivie rânduiala lăsată de înaintaşii noştri. Dacă ascultăm sau privim înregistrări cu părintele Dionisie Ignat, cu părintele Petroniu Tănase sau cu părintele Daniil Katunakiotul, vom înţelege mai bine că aceştia în momentul psalmodierii nu cântau, ci se rugau pe note psaltice, deoarece ei au înţeles că adevărata ţintă a muzicii bisericeşti este rugăciunea. Este suficient numai atât: să fii monah şi să trăieşti ceea ce este al tău, adică să trăieşti în acea tensiune lăuntrică de vorbire şi de înfăţişare înaintea lui Dumnezeu. Aşa cum spunea părintele Arsenie Papacioc, un monah trebuie să trăiască permanent prezenţa lui Dumnezeu. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne sădească în suflete setea de cunoaştere şi descoperirea trăirii duhovniceşti prin cântarea psaltică autentică! Grupul Psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna a împlinit anul trecut trei decenii de activitate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 295, Ultimul acces: 2026-10-24 21:49:22
|
Timp total: 0.05s...
[]:1