Alegerea conducerii AGRU din Eparhia de Cluj-Gherla - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Alegerea conducerii AGRU din Eparhia de Cluj-Gherla

[2023-10-15]
foto: EparhiaClujGherla.ro
Sâmbătă, de la ora 10:00, în Aula Fer. Hossu din Catedrala în construcţie din Piaţa Cipariu, a avut loc o întrunire organizatorică a AGRU din Eparhia de Cluj-Gherla, care a inclus şi alegerea noii conduceri locale AGRU. PS Claudiu, Episcop de Cluj-Gherla, a participat la partea de început, respectiv de sfârşit, între aceste momente celebrând Liturghia în capela Sf. Iosif din aceeaşi Catedrală pentru Adunarea Eparhială a Reuniunii Mariane.

Întâlnirea a fost deschisă şi moderată în prima parte de dr. Alin Tat, delegat al PF Cardinal Lucian Mureşan pentru AGRU naţional, care a relatat că în această perioadă au avut loc alegeri similare şi în alte Eparhii ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. A urmat salutul Episcopului de Cluj-Gherla, care a amintit de asemenea despre restructurarea AGRU, prelungită de pandemia Covid, salutând cu bucurie că s-a ajuns la acest moment. Preasfinţitul Claudiu a transmis că dorinţa Sinodului Episcopilor legat de AGRU este, cu respectarea viziunilor specifice fiecărei Eparhii, să se crească în colaborare, urmărind nu o uniformitate cât comuniunea sporită. De asemenea, i-a încurajat pe membrii AGRU relevând că vocea laicilor poate face uneori mai mult decât a episcopilor. A urmat cuvântul spiritual al pr. Cristian Langa, asistentul spiritual al AGRU eparhial, pornind de la Evanghelia zilei, mai exact de la întrebarea lui Isus: „Se cuvine a face bine?” A sugerat ca un program – personal şi colectiv – pentru membrii AGRU – într-o adaptare a cunoscutelor cuvinte ale Cardinalului Iuliu Hossu – „Binele este viaţa noastră”: binele cu rugăciunea, cu formarea, cu discernerea Binelui azi, cu adevărul (de apărat, promovat, întărit) în faţa artileriei multiforme a răului. Pentru că iubirea e mult mai mult decât abţinerea de la rău sau respectarea unor norme, ci cere voinţa şi decizia de a face binele.
Moderatorul a mulţumit conducerii AGRU Cluj precedente care şi-a continuat activitatea dincolo de mandat (şi în perioada pandemiei), după care au început alegerile. Astfel, preşedinte al AGRU eparhial a fost aleasă Ştefania Isailă; vicepreşedinte Petru Boilă; consilieri Sara Fini şi Codruţa Fernea, iar secretar a fost numită Dana Morar. Participanţii au avut apoi ocazia să intervină liber exprimându-şi aşteptările pentru AGRU eparhial. La final, Episcopul de Cluj-Gherla a asigurat noua echipă de toată susţinerea sa şi a invitat ca toţi să se implice, subliniind că este nevoie de rugăciune şi de acţiune deopotrivă. Noua echipă de conducere a mai rămas o vreme în Aula Fer. Hossu pentru a discuta despre pregătirea Adunării Generale la nivel naţional a AGRU, din perioada 27-29 octombrie, care se va ţine la Cluj.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 302, Ultimul acces: 2026-10-19 08:24:37