ÎPS Aurel Percă a conferit Sacramentul Mirului la Biserica Italiană - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

ÎPS Aurel Percă a conferit Sacramentul Mirului la Biserica Italiană

[2023-10-16]
foto: ARCB.ro
Duminică, 15 octombrie a.c., când Biserica o comemorează şi pe Sfânta Tereza din Avila, o mare colaboratoare a Duhului Sfânt şi unul din marii mistici ai Bisericii, comunitatea parohiei Preasfântul Mântuitor din Bucureşti, cunoscută mai bine sub numele de „Biserica Italiană”, s-a împodobit cu o haină de sărbătoare a credinţei. În această zi, un număr de 26 de adolescenţi şi tineri ai acestei parohii l-au primit pe Duhul Sfânt în plinătatea Sa, prin conferirea Sacramentului Sfântului Mir, de către ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Înaltul oaspete, însoţit de pr. Gabriel-Daniel Popa, secretar eparhial, a salutat grupul emoţionat al celor care urmau să fie miruiţi şi să devină astfel adulţi în credinţă.

Sfânta Liturghie solemnă de conferire a Sacramentului Sfântului Mir a început la ora 10.00, cu procesiunea deschisă de crucea procesională şi de grupul confirmanzilor. La această sărbătoare, pe lângă Păstorul Arhidiecezei şi părintele paroh Daniel Bulai, au dorit să ia parte la bucuria acestei comunităţi şi un număr de 5 preoţi, care, prin prezenţa lor, au sporit nota solemnă a celebrării. În cuvântul de salut, pr. Daniel Bulai şi-a exprimat bucuria şi recunoştinţa pentru această mare sărbătoare a comunităţii, pregătită cu grijă şi multă bucurie. După liturgia cuvântului şi prezentarea celor 26 de candidaţi, a urmat cuvântul de învăţătură propus de Păstorul Arhidiecezei. ÎPS Aurel a amintit semnificaţia Rusaliilor şi a primirii Duhului Sfânt de către Apostoli, prin care ei au devenit cu adevărat vestitorii Evangheliei şi ai lui Cristos la toate popoarele. Vestirea Evangheliei nu este doar misiunea Apostolilor şi a urmaşilor lor, Episcopii şi preoţii, ci devine misiunea fiecărui botezat. Duhul Sfânt, prin darurile Sale, îi trimite pe creştini să devină martori şi iubirii lui Dumnezeu pentru toţi, mai ales prin viaţa lor.
În cadrul cuvântului de învăţătură a avut loc şi un moment dialogat, în care ÎPS Aurel a avut ocazia să vadă gradul ridicat de pregătire a candidaţilor. În ciuda emoţiilor evidente, adolescenţii şi tinerii au răspuns corect, spre bucuria tuturor. Întreaga Sfântă Liturghie a fost animată de corul parohial, care a cântat cu multă dăruire şi implicare. Atmosfera a condus, aşa cum a spus însuşi ÎPS Aurel, la o nouă zi de Rusalii, pusă sub semnul bucuriei şi al emoţiei sfinte specifice acestui moment unic în viaţa celor 26 de noi creştini maturi în credinţă. La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost rostită o mulţumire în numele grupului de creştini proaspăt confirmaţi, de către tânărul Andrei Minculescu. Bucuria acestei celebrări deosebite a fost sporită de o fotografie de grup a celor miruiţi, cu Păstorul Arhidiecezei şi preoţii concelebranţi. După Sfânta Liturghie solemnă de conferire a Sacramentului Sfântului Mir a avut loc un moment de comuniune împreună cu cei proaspăt miruiţi, care a completat bucuria şi solemnitatea acestei zile. (Pr. Andrei Dumitrescu pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 301, Ultimul acces: 2026-10-24 13:02:00