Maica Domnului ne ocroteşte, ne iubeşte şi se roagă cu lacrimi atunci când suntem în suferinţă, spune Episcopul Ignatie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Maica Domnului ne ocroteşte, ne iubeşte şi se roagă cu lacrimi atunci când suntem în suferinţă, spune Episcopul Ignatie

[2023-10-03]
de Alexandru Boboc

Episcopul Ignatie al Huşilor a sfinţit de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului paraclisul Mănăstirii Mălineşti, din Vaslui.
În predica rostită la Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a evidenţiat modul prin care Maica Domnului răspunde celor care o cheamă în rugăciune.
Episcopul Huşilor a istorisit minunea arătării Maicii Domnului în biserica Vlaherne şi cum Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi ucenicul său Epifanie au văzut-o rugându-se cu lacrimi pentru păcatele lumii.
„După această rugăciune cu lacrimi, pentru lume şi pentru toţi oamenii, Maica Domnului s-a ridicat la ceruri, lăsându-şi în spatele ei omoforul (acoperământul), care îi acoperea pe toţi cei care erau de faţă la slujba de Priveghere”.
Preasfinţitul Părinte Ignatie l-a citat pe Părintele Dumitru Stăniloae care „ne spune că noi avem în cer o inimă de mamă, care se roagă pentru noi şi, ori de câte ori îi cerem ajutorul, grabnic, fără zăbavă, ne împlineşte cererile”.
„Maica Domnului se întristează şi plânge, ori de câte ori păcătuim, ori de câte ori nu suntem oameni cinstiţi, când nu suntem buni şi nu manifestăm îngăduinţă şi dragoste faţă de cei din jurul nostru”.
„Ori de câte ori venim la biserică şi ne rugăm în stare de smerenie, de tăcere, de lucrare lăuntrică şi de multă meditaţie, Maica Domnului vine printre noi, se roagă împreună cu noi, plânge împreună cu noi pentru păcatele lumii şi ale fiecăruia dintre noi”.
Harisma de a plânge pentru păcatele lumii
Episcopul Ignatie a explicat că „una dintre trăsăturile dominante ale sfinţilor este harisma, pe care o primesc de la Dumnezeu, de a simţi în ei şi de a fi părtaşi la suferinţa şi la păcatele întregii lumi, aşa cum Hristos, pe Cruce, răstignit fiind, a luat în inima Sa – El, Cel fără de păcat, neprihănit, sfânt, desăvârşit – păcatele noastre, suferinţa şi poverile lumii acesteia.
„Maica Domnului, cea care este mai presus decât toţi sfinţii, are această harismă de a plânge pentru păcatele lumii”.
Preasfinţia Sa a citat un fragment din predica rostită de teologul Serghei Bulgakov la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului.
„Maica Domnului s-a rugat şi a plâns nu numai acum o mie de ani (această minune, pe care a văzut-o Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, a avut loc în secolul al IX-lea, în Biserica Vlaherne din Constantinopol), ci se roagă şi plânge şi aici şi acum, în toată vremea şi în tot locul, până la sfârşitul veacurilor.
Omoforul (Acoperământul) ei îi ocroteşte nu numai pe cei care erau atunci de faţă la slujbă, ci fiecare generaţie umană, întreaga lume, pe noi, pe toţi păcătoşii.
Acoperământul Maicii Domnului, care ne binecuvintează şi ne izbăveşte, luminează şi străluceşte în toată vremea, chiar dacă ochii noştri sunt nevrednici să-l vadă”.
Episcopul Huşilor a subliniat că „aşa este Maica Domnului pentru fiecare dintre noi – ne ocroteşte, ne iubeşte şi se roagă cu lacrimi atunci când suntem în suferinţă”.
„Ori de câte ori o chemăm şi ne rugăm ei, să o simţim pe Maica Domnului ca mângâierea şi bucuria noastră. Să fie bunătatea noastră, într-o lume tristă, rea, care se bucură atunci când cineva este zdrobit de urâţenia păcatului, într-o lume în care am pierdut simţul compasiunii şi al rugăciunii pentru cel care se află în suferinţă, în necaz, în boală şi în mare încercare”.
„Maica Domnului să ne ocrotească, să ne bucure inima şi să o mângâie, ori de câte ori viaţa, în curgerea şi inerenţa ei, ne mai aduce tristeţe şi încercare”, a încheiat Episcopul Huşilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 312, Ultimul acces: 2026-10-27 04:38:18