111 ani de la naşterea Apostolului Bucureştilor, Sofian Boghiu[2023-10-07]de Ştefana TotorceaPărintele Sofian Boghiu s-a născut în 7 octombrie 1912 la Cuconeştii Vechi, în judeţul Bălţi, şi s-a închinoviat la Schitul Rughi din Soroca în 1926, la o vârstă la care alţii încă mai copilăresc. A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, iar pe 6 august 1939 a fost hirotonit ierodiacon, în catedrala din oraşul Bălţi. În 1940, a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica. A urmat studiile superioare la Bucureşti, unde a studiat pictura la Academia de Arte Frumoase şi Teologia la Facultatea de Teologie Ortodoxă. În 1945 a fost hirotonit ieromonah pe seama mănăstirii Antim din Capitală. În perioada 1950-1958 a fost numit stareţ la Mănăstirea Antim, apoi la Plumbuita. A pictat mai multe biserici bucureştene – turla paraclisului Mănăstirii Antim, Biserica Mănăstirii Radu Vodă şi pe cea a Schitului Darvari – dar şi lăcaşuri de cult ortodoxe din Orientul Mijlociu: Mănăstirea Deir-el Harf din Liban, Catedrala din Homs şi biserica din Hama, în Siria. În anul 1958 a fost condamnat la muncă silnică pentru activitatea desfăşurată între anii 1945 şi 1950 în cadrul cercului cultural-duhovnicesc „Rugului Aprins”. După graţierea din 1964, a fost eliberat şi a rămas în Mănăstirea Antim până la sfârşitul vieţii sale pământeşti, în 14 septembrie 2002. A avut numeroşi ucenici, atrăgându-i în special pe tinerii intelectuali după Revoluţia din 1989. Aceasta i-a atras supranumele de Apostolul Bucureştilor. Îşi doarme somnul de veci în cimitirul Mănăstirii Căldăruşani din judeţul Ilfov. „Să împodobeşti biserici cu icoane frumos gândite şi realizate şi să faci din sufletele credincioşilor biserici vii, icoane duhovniceşti ale faptelor bune, ale dragostei şi smereniei, în care să se imprime chipul blând şi smerit al lui Hristos”, scria Arhim. Ioanichie Bălan despre „Apostolul Bucureştilor”. „Să restaurezi icoane vechi preţioase şi să restaurezi suflete omeneşti pentru care S-a jertfit Domnul pe Cruce. Iată vocaţia şi rostul Arhimandritului Sofian pe pământ… Am mai putea adăuga la portretul sau sufletesc blândeţea rară care îl caracterizează, modestia, calmul, îndelunga răbdare şi cultura teologică acumulată.” Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 310, Ultimul acces: 2026-10-24 21:53:58
|
Timp total: 0.03s...
[]:1