Zile Pastorale Diecezane la Timişoara – ziua a II-a[2023-10-07]foto: Gerhardus.roÎn cea de-a doua zi a Zilelor Pastorale care se desfăşoară în perioada 5-7 octombrie 2023, la Timişoara, la Casa Calfelor Kolping, cei prezenţi au participat înainte de masă la două prelegeri şi discuţii în grupuri mici, iar după-amiază la experienţe şi mărturii ale unor preoţi, persoane consacrate şi credincioşi care slujesc în diferite misiuni fie în alte ţări, fie chiar pe teritoriul Diecezei de Timişoara. Amintim că la eveniment participă 120 de preoţi, persoane consacrate, colaboratori şi angajaţi parohiali, credincioşi laici. Prima prelegere intitulată „Cum şi-a îndeplinit Biserica primară misiunea? Misiunea în lumina Faptelor Apostolilor şi a Scrisorilor Sf. Paul”, a fost ţinută de pr. dr. Zoltán Oláh, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. „Cuvântul misiune, misionar în Noul Testament nu există, deoarece acest termen este mai modern. Însă după sens în Noul Testament regăsim foarte des ideea de Biserică misionară, dar nu sub acest cuvânt. Când spunem Crezul, şi rostim: «cred într-una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică», de fapt cuvântul «apostolică» l-am putea înlocui cu termenul «misionară». Faptul că Biserica este misionară se datorează faptului că întemeietorul ei, însuşi, Isus Cristos este primul trimis de către Tatăl şi pentru că Biserica este trupul mistic al lui Cristos; ea este şi apostolică, adică misionară. În prelegerea mea vreau să vă invit să ne gândim un pic la faptul că pentru a-şi îndeplini misiunea, Biserica trebuie să fie în pelerinaj, pe cale. Ecclesia peregrinans. Drumul, călătoria este de o importanţă crucială pentru portretul lui Isus în Evanghelia după Luca”, a menţionat în partea introductivă a prelegerii pr. prof. dr. Zoltán Oláh. Cel de-al doilea invitat a fost pr. Lajos Jávorka, paroh al parohiei Kunszentmiklós, din Ungaria. În prelegerea intitulată „Cum putem face ca spiritul misionar să fie mai viu în parohiile noastre, în comunităţile noastre şi în noi înşine?”, pr. Lajos a împărtăşit multe experienţe din activitatea sa pastorală, mai ales în ceea ce priveşte activitatea şi organizarea diferitelor comunităţi: comunitatea familiilor, a tinerilor, cea parohială sau a preoţilor. În mărturia sa, pr. Lajos a evocat şi câteva dintre momentele emoţionante ale întâlnirii cu Papa Francisc. „Din propria experienţă pot spune că o comunitate misionară poate fi întemeiată cu doar câţiva oameni. Atât în viaţa sfinţilor cât şi în Sfânta Scriptură, văd doar astfel de exemple. O comunitate mică este alcătuită din câţiva oameni cărora le pot transmite convingerile mele, cei, cu care pot vorbi. Pentru că dacă în sufletul cuiva se trezeşte bucuria izvorâtă din faptul că Dumnezeu ne iubeşte, putem începe să discutăm despre aceasta cu acea persoană şi putem începe să transmitem această bucurie. Pentru că misiunea nu înseamnă nimic altceva decât a împărtăşi vestea cea bună a Evangheliei. Aşadar, nu vreau să devin misionarul unei ideologii sau a unei religii, ci vreau doar să transmit bucuria că Dumnezeu ne iubeşte. Dumnezeu te iubeşte. Şi nu există alt mod de a face aceasta, decât personal”, a spus pr. Jávorka. Totodată, părintele paroh a propus şi temele pentru discuţiile în grupuri mici: „Spuneţi câteva experienţe în care aţi văzut că oamenii sunt deschişi la vestea bună a Evangheliei. Care este următorul pas pentru ca eu şi cei care mi-au fost încredinţaţi să fie mai orientaţi către misiune?” În cadrul programului după-amiezii cei prezenţi au ascultat mărturiile unor persoane, care slujesc în misiune. Astfel versetul „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Is 6,8) ar putea fi ca şi un motto pentru viaţa şi activitatea fiecăruia dintre ei. Sr. Monica Cojan CJ a vorbit despre slujirea ei în Cuba. Din ceea ce a relatat s-a conturat o lume şi o societate oarecum diferită de ceea cu care suntem familiarizaţi. A urmat un interviu înregistrat cu pr. Aurelian Herciu, care slujeşte în Africa, în Kenya. În drum către Cluj, pr. ortodox Nicolae Chiosa, profesor la Colegiul Naţional Traian Lalescu din Reşiţa şi inspector şcolar, a făcut un popas şi la Timişoara, la Zilele Pastorale, ca să dea mărturie despre pastoraţia tineretului. „Profu”, cum îl numesc elevii, a ţinut să sublinieze: este de admirat cum se implică tinerii în organizarea diferitelor evenimente. Cu familia Işfan, originară din Timişoara, cei prezenţi s-au putut întâlni doar pe platforma Zoom, deoarece familia trăieşte în Republica Moldova, la Chişinău. Mama Cecilia a vorbit atât despre viaţa lor, a părinţilor şi a celor 11 copii, care alcătuiesc familia, cât şi despre mişcarea eclezială Drumul Neocatecumenal, din care fac parte de 21 de ani, respectiv despre comunitatea lor misionară alcătuită din mai multe familii, dar şi preoţi şi persoane consacrate din diferite ţări europene, cum ar fi Spania, Italia sau Polonia. După aceste experienţe, programul zilei s-a continuat cu Vesperele şi Sf. Liturghie celebrată de pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale. Şi în această zi cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de Cristian Roşoagă, organist al bisericii parohiale Timişoara IV Iosefin, Iustin Călin şi sr. Alexandra Văcaru SDC. De la ora 20.00 a avut loc o Adoraţie Euharistică şi posibilitate de Spovadă. (Biroul de presă al Episcopiei de Timişoara) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 402, Ultimul acces: 2026-10-24 23:51:04
|
Timp total: 0.04s...
[]:1