Patriarhul Daniel aminteşte: Biserica Vlaherne, unde s-a arătat Maica Domnului, a aparţinut păstorilor vlahi[2023-10-01]de Sorin IoniţeDuminică, de sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, Patriarhul Daniel a amintit că Biserica Vlaherne, unde s-a arătat Fecioara Maria, „a fost la origine a păstorilor vlahi, care mergeau în diferite părţi ale Balcanilor cu turmele de oi”. Acesta este motivul pentru care, de câţiva ani, Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu a hotărât să se săvârşească Sfânta Liturghie în limba română la Biserica Vlaherne în data de 1 octombrie. Biserica din Vlaherne este un important punct de pelerinaj pentru români, a menţionat Preafericirea Sa. În predica rostită la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a relatat minunea care este amintită de „Acoperământul Maicii Domnului”, sărbătoare destul de populară mai ales în tradiţia slavă, dar şi în cea a Bisericii Ortodoxe Române. „În Biserica Vlaherne de la Constantinopol, în timpul împăratului bizantin Leon cel înţelept, care a împărăţit între anii 886 şi 912, într‑o sâmbătă spre duminică s‑a făcut rugăciune de priveghere. La un moment dat, Sfântul Andrei, un nevoitor şi rugător, şi ucenicul său, Epifanie, au văzut‑o pe Maica Domnului stând deasupra credincioşilor în biserică, fiind însoţită de o mulţime de îngeri şi de sfinţi. Cei mai apropiaţi de ea erau Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ioan Teologul sau Evanghelistul”. „Maica Domnului se ruga pentru toţi cei care erau în biserică şi pentru întreaga lume. În sinaxar se spune că din mâini avea peste popor întins un acoperământ luminos, anume acoperământul protector al tuturor celor care se roagă lui Dumnezeu”. „Acest acoperământ al Maicii Domnului era, de fapt, rezultatul rugăciunilor ei adresate către Fiul ei”, a subliniat Patriarhul Daniel. Patriarhul României a vorbit, de asemenea, şi despre textul evanghelic duminical – un fragment din Predica de pe munte despre iubirea vrăjmaşilor. Părintele Patriarh a subliniat că aceasta era o nouă învăţătură faţă de cea de până la Mântuitorul. „În mentalitatea iudaică circula îndemnul să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. „Iubirea de vrăjmaşi, o poruncă greu de împlinit” „Iubirea de vrăjmaşi este o poruncă nouă, greu de împlinit, pentru că, în general, omul păcătos şi egoist uită repede şi pe cei care i‑au făcut bine. Cu atât mai dificil este pentru el să‑i iubească pe cei care i‑au făcut rău. Adesea, se uită facerea de bine, dar se ţine minte tot ce a fost rău împotriva noastră, orice cuvânt şi faptă”, a explicat Preafericirea Sa. „Ceea ce ne cere Mântuitorul pare în contrast cu obişnuinţa oamenilor, dar, de fapt aceasta este starea normală a omului: de a nu răspunde la răutate cu răutate, ci cu bunătate pentru că ‹Dumnezeu este bun şi cu cei nemulţumitori şi răi›. Iar dacă omul este bun şi cu cei care sunt răi atunci el arată bunătatea lui Dumnezeu prezentă şi lucrătoare în el”. Prin aceasta, omul ajunge „asemenea lui Dumnezeu cel milostiv, iertător, bun şi sfânt”, a spus Patriarhul Daniel. Părintele Patriarh a subliniat dificultatea punerii în practică a acestei porunci divine şi a spus că ea poate fi făcută în etape: întâi iertarea, apoi iubirea. „Mai întâi se face un efort de a ierta pe cei care ne sunt duşmani sau ne urăsc. Aceasta înseamnă pomenirea lor în rugăciune şi cererea ca Dumnezeu să le schimbe comportamentul, modul de a gândi şi de a făptui”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 310, Ultimul acces: 2026-10-26 02:43:19
|
Timp total: 0.04s...
[]:1