Mitropolitul Teofan a inaugurat parcul vârstnicilor din Staţiunea balneară Nicolina[2023-09-22]de Alexandru BobocMitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a binecuvântat joi lucrările desfăşurate la Staţiunea balneară Nicolina şi a sfinţit troiţa construită în parcul vârstnicilor. Parcul vârstnicilor a fost pus sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. La inaugurare au participat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, Costel Alexe, Preşedintele Consiliului Judeţean şi persoanele care beneficiază de serviciile staţiunii balneare. Preoţii care participat la slujba de sfinţire împreună cu IPS Teofan au stat de vorbă cu persoanele aflate la tratament în staţiune. „Am considerat că prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit în unitatea noastră şi organizarea unui astfel de moment solemn ar fi un prilej de mare bucurie, atât pentru noi, angajaţii, cât şi pentru pacienţi, ţinând cont şi de contextul acestui an 2023, dedicat pastoraţiei persoanelor vârstnice în Patriarhia Română”, a declarat pentru Doxologia, Alexandra Arndt, directoarea Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă – Sucursala Nicolina Iaşi. Staţiunea de tratament balnear şi recuperare a capacităţii de muncă Nicolina oferă posibilităţi de cazare şi tratament pentru pensionari şi nu numai. Cadrul natural al zonei oferă o varietate de factori balneari terapeutici, cel mai important fiind apa minerală hipotonă şi hipotermală cu conţinut ridicat de sulf, iod şi clor. Staţiunea Nicolina Iaşi valorifică un zăcământ de ape minerale sulfuroase iodurate, clorurate sodice, hipotermale cu debit artezian, ce are o concentraţie ridicată de hidrogen sulfurat, fiind potrivite pentru o serie largă de afecţiuni. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 297, Ultimul acces: 2026-10-26 08:55:55
|
Timp total: 0.04s...
[]:1