Mesajul Patriarhului Daniel la 100 de ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic din Dorohoi[2023-09-23]de Alexandru BobocPreafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înfiinţare şi a 30 de ani de la reînfiinţare a Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi. Tradiţie şi continuitate: 100 de ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi În anul 2023, se împlinesc 100 de ani de la înfiinţare şi 30 de ani de la reînfiinţare a Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi. Această şcoală şi-a deschis porţile în anul 1923, ca instituţie de cultură şi spiritualitate pentru trei provincii româneşti – Moldova, Basarabia şi Bucovina, sub conducerea preotului Dumitru Furtună, personalitate marcantă a primei jumătăţi a veacului trecut. La scurt timp de la înfiinţare, şi-a căpătat supranumele de „şcoala de la răscruci”, şcolarizând copii orfani de război şi copii din Basarabia şi Bucovina, prin burse înfiinţate de părintele Furtună. În anul 1993, se redeschidea această instituţie de învăţământ, desfiinţată printr-un act de nedreptate în anul 1931. Reînfiinţarea acestui seminar teologic oferea o soluţie practică pentru multe parohii de sat, rămase vacante de multă vreme, contribuind la dezvoltarea culturală şi spirituală a unei zone profund defavorizate economic. Primii ani după redeschiderea acestei şcoli au fost marcaţi de numeroase dificultăţi, în special materiale. Din anul 1996, Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, născut pe plaiurile dorohoiene, la Crăiniceni. În prezent, Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi continuă să promoveze valorile spiritualităţii creştine româneşti, prin formarea teologică a 178 de elevi seminarişti şi prin organizarea activităţii a două grădiniţe pentru 154 de copii preşcolari, arătând că tradiţia este o realitate dinamică, care preia ceea ce e valoros de la generaţiile anterioare, dar caută şi noi forme de exprimare, pentru ca mesajul Evangheliei să fie perceput mai uşor. Într-o societate tehnicizată şi secularizată, în care valorile spirituale sunt neglijate, este necesară pregătirea temeinică a tinerilor teologi, pentru a mărturisi valoarea eternă a persoanei umane şi a promova demnitatea acesteia în familie şi în societate. Elevii care au ales învăţământul vocaţional teologic sunt chemaţi să cultive în vieţile lor învăţătura izvorâtă din Evanghelia iubirii smerite şi milostive a lui Hristos: „Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă” (I Timotei 4, 16). Totodată, Sfântul Apostol Pavel arată folosul statorniciei în învăţătura creştină pentru cei tineri: Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătaţi. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă (Tit 2, 6-7). La aniversarea centenarului înfiinţării acestei şcoli teologice, îi felicităm şi binecuvântăm pe toţi profesorii, elevii şi ostenitorii Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi. Ne rugăm Preasfintei Treimi, Izvorul vieţii şi al iubirii veşnice, să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele lor, pentru a sluji cu vrednicie şi mult folos misionar Biserica şi poporul român, întru mulţi şi fericiţi ani! Cu aleasă preţuire şi părintească binecuvântare, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 310, Ultimul acces: 2026-10-26 08:59:42
|
Timp total: 0.05s...
[]:1