Festivalul de Muzică Bizantină de la Iaşi: Câştigătorii concursului de reportaje au fost premiaţi la concertul de sâmbătă[2023-09-24]de Alexandru BobocCâştigătorii concursului de reportaje video „Lucrarea muzicii psaltice în viaţa parohiei”, organizat de în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi, au fost premiaţi sâmbătă seara la concertul „Toată suflarea să laude pe Domnul”. Premiile au fost înmânate de Nikolaos Vlahakis, Ministru plenipotenţiar al Biroului pentru Diplomaţie Publică din cadrul Ambasadei Republicii Elene în România. Câştigătorii concursului au fost anunţaţi de prezentatori în ordinea locului ocupat: Corul parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Botoşani – preot paroh Petru Fercal, dirijor Gheorghe Bulboacă. Grupul Psaltic Misionar „Sf. Maria Magdalena” al parohiei „Sfânta Mahramă a Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Iaşi, preot paroh Neculai Dorneanu, dirijor prof. Carmen Dura Corul Psaltic „Filomelos” al parohiei Sfântului Ştefan cel Mare din Borzeşti, preot paroh Petrică Cautiş, dirijor prof. Paula Cautiş. Diploma de excelenţă s-a acordat corului „Psaltirion” al parohiei „Sf. Nicolae” – Ghica, Paraclis Universitar, Bucureşti, preot paroh pr. prof. dr. Vasile Gavrilă, dirijor Ionuţ Dima. Obiectivul concursului a fost promovarea bunelor practici din parohiile româneşti care desfăşoară în mod consecvent o intensă activitate psaltică, contribuind la îmbogăţirea spirituală a enoriaşilor. Pe scena Casei de Cultură a Studenţilor au urcat Corul Academic „Byzantion”, Corul de copii „Mini Byzantion” şi Ansamblul „En Chordais” din Grecia. Festivalul de Muzică Bizantină de la Iaşi se desfăşoară în perioada 20 – 24 septembrie şi reuneşte artişti şi profesori care activează în domeniul muzicii greceşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 335, Ultimul acces: 2026-10-26 09:46:48
|
Timp total: 0.05s...
[]:1