Cuvântul Patriarhului Daniel la resfinţirea Paraclisului istoric de la Mănăstirea Antim (Text integral)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cuvântul Patriarhului Daniel la resfinţirea Paraclisului istoric de la Mănăstirea Antim (Text integral)

[2023-09-27]

de Diac. Iulian Dumitraşcu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit miercuri un cuvânt la resfinţirea paraclisului istoric al Mănăstirii Antim din Capitală.
Text integral:
Resfinţirea unui laborator al învierii spirituale
Cu deosebită bucurie duhovnicească, participăm astăzi la sărbătoarea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, pe care Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte în mod deosebit în ziua de 27 septembrie, când sărbătorim şi noul hram al ctitoriei sale – Mănăstirea Antim din Bucureşti.
Vatră de rugăciune şi oază de linişte într-un oraş aglomerat, Mănăstirea Antim este locul unde, de trei secole, se împletesc şi se întregesc reciproc cultul şi cultura, liturghia şi filantropia, omilia şi învăţătura, slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Ctitorie a Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul, mănăstirea ce-i poartă numele a fost construită între anii 1713-1715, în apropierea Dealului Mitropoliei, fiind recunoscută drept un monument reprezentativ al stilului brâncovenesc, purtând amprenta viziunii artistice a sfântului ctitor, dar şi ca adevărată vatră de istorie, cultură, spiritualitate şi filantropie.
Începuturile acestui aşezământ monahal sunt legate de un semn dumnezeiesc pe care Sfântul Antim Ivireanul l-a primit în ziua pomenirii Sfintei Agata şi de întocmirea, tot de către el, a unui „Aşezământ al tuturor lucrurilor…”, la data de 24 aprilie 1713, în care mărturisea că zideşte acest lăcaş spre „slava lui Dumnezeu şi în cinstea tuturor sfinţilor”.
În cuprinsul acestui preţios manuscris se găseşte prima schiţă a viitoarei biserici, desenată chiar de eruditul mitropolit, dar şi o seamă de îndrumări privind viaţa, activităţile şi misiunea pe care mănăstirea trebuie să le desfăşoare în mijlocul cetăţii Bucureştilor.
Mitropolitul Antim însuşi va supraveghea cu multă atenţie lucrările de zidire a mănăstirii, ostenindu-se personal pentru sculptarea uşilor şi pictarea celor două icoane, a hramului şi a celor patru sfinţi ocrotitori ai săi, punând în lumină darurile sale de arhitect, sculptor şi pictor.
După o intensă activitate edilitară desfăşurată între anii 1713-1715, Sfântul Mitropolit Antim târnosea, la data de 20 mai 1715, biserica mare a mănăstirii, dar şi o parte din cetatea împrejmuitoare.
Cu acest prilej, va întocmi un nou hrisov arhieresc, un adevărat testament, prin care se vădeau din nou dragostea şi grija sa deosebită pentru „ajutoriul şi mângâiarea” celor săraci, a celor bolnavi, a celor închişi, a „celor streini”, pentru „cei ce vor să înveţe”, pentru fetele sărace, preocuparea pentru luminarea poporului prin tipărirea de cărţi, dar mai ales pentru „spăsenia şi mântuirea tuturor”.
Prin acest act, mitropolitul Antim încredinţa mănăstirii ctitorite de el, spre moştenire şi „bună chiverniseală”, atât bunurile sale materiale (două tipografii, biblioteca, darurile şi donaţiile primite), dar, mai ales, împlinirea faptelor iubirii milostive faţă de cei săraci, după cum el însuşi hotărâse până în cele mai mici amănunte.
Animaţi de acest duh al iubirii milostive, de-a lungul a trei secole care au trecut de la întemeierea mănăstirii, egumenii şi vieţuitorii ei s-au străduit, pe cât posibil, să împlinească cele cerute de sfântul ctitor, Mănăstirea Antim dovedindu-se a fi un adevărat focar de viaţă liturgică autentică, fără a neglija preocupările culturale şi slujirea aproapelui.
Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu vom săvârşi slujba de resfinţire a paraclisului istoric al Mănăstirii Antim. Acest paraclis, aflat în curtea Mănăstirii Antim, în partea dreaptă, a fost început de Sfântul Antim Ivireanul în anul 1715 şi terminat de familia boierului Matei Ruset în 1760, deoarece Sfântul Antim a murit ca martir în 1716.
În anul 1812, paraclisul a fost lărgit de către episcopul Iosif al Argeşului (†1820), pe când Mănăstirea Antim era metoc al Eparhiei Argeşului. Episcopul Iosif a realizat un pronaos obţinut din adăugirea a două camere din casa stăreţiei, vecină cu paraclisul, şi integrarea acestor încăperi în corpul paraclisului. Până atunci, stareţul avea posibilitatea de a coborî din camera sa direct în paraclis, pentru rugăciune.
Iniţial, paraclisul a fost pus sub ocrotirea Sfinţilor Visarion al Larisei, Atanasie cel Mare şi Haralambie. Episcopul Clement al Argeşului, care a restaurat paraclisul între anii 1860-1863, a adăugat şi hramul Sfântului Clement (al Ancirei sau al Romei, fără a fi precizat).
Hramul principal dedicat Sfântului Visarion, arhiepiscopul Larisei (†1540), sărbătorit în 15 septembrie, este legat de aducerea sfintelor sale moaşte la Bucureşti, în anul 1730, în timpul unei epidemii de ciumă. Construcţia paraclisului fiind finalizată în 1760, i-a fost fixat definitiv acest hram al Sfântului Ierarh Visarion, care era foarte popular atunci în Ţara Românească.
Paraclisul a fost pictat de mai multe ori de-a lungul istoriei; mici fragmente ale vechilor straturi picturale se mai păstrează şi azi. Toate aceste straturi picturale degradându-se iremediabil, din cauza umezelii care venea din pânza freatică, dar şi din desele inundaţii ale râului Dâmboviţa, nesistematizat pe atunci, au determinat pe părintele stareţ Sofian Boghiu să propună, în anul 1950, realizarea unei noi picturi, în frescă, la paraclis.
Patriarhul Justinian Marina a aprobat propunerea şi a fost ales un pictor cunoscut al vremii, Dimitrie Nicolaide, care a stabilit un program iconografic destul de complex, realizat miniatural, luminos, respectând proporţiile şi arhitectura, deşi paraclisul este redus ca dimensiuni. Mai târziu, după ce a ieşit din închisoare (1964), Părintele Sofian a pictat turla paraclisului, cu Hristos Pantocrator.
La scena Învierii Domnului, în colţurile de jos, sunt pictaţi cei cinci pictori care au lucrat la pictura paraclisului, în rugăciune, ca şi cum s-ar ruga Domnului ca să fie şi ei scoşi din întunericul despărţirii de Dumnezeu. Printre cei cinci pictori, se poate recunoaşte şi chipul părintelui Sofian tânăr, la 38 de ani.
Pentru că în acest paraclis se fac de obicei multe spovedanii, probabil la îndemnul părintelui Sofian, au fost pictate două scene speciale: viaţa Sfintei Maria Egipteanca şi Hristos Dreptul Judecător. Tot în naos, este pictată moartea martirică a mitropolitului Antim Ivireanul, care nu fusese canonizat în anul 1950 (ci în anul 1992).
Sub turla mare, în colţuri, au fost desenate două reprezentări simbolice: melcul, adică stema Mitropolitului Antim, şi pelicanul care îşi străpunge pieptul ca să îşi hrănească puii cu sânge, simbolul jertfei lui Hristos, dar şi a Sfântului Ierarh Antim, care şi-a dat viaţa pentru păstoriţii săi.
În pronaos, deasupra tabloului votiv, este zugrăvită marea scenă a Adormirii Maicii Domnului, pe peretele de vest. Pentru că întreaga pictură a fost făcută sub înrâurirea mişcării duhovniceşti Rugul Aprins, care îşi avusese întâlnirile până de curând la Mănăstirea Antim, în scena Adormirii, din iniţiativa părintelui Sofian probabil, au fost pictaţi în frescă şi membrii Rugului Aprins.
Întregul mobilier din interiorul Paraclisului este lucrat la Atelierele Patriarhiei Române de la mănăstirea Plumbuita, între anii 1950-1951 (catapeteasma) şi 1964-1966 (stranele). De asemenea, şi policandrele au fost lucrate tot în Atelierele Patriarhiei de la mănăstirea Plumbuita, în timpul Patriarhului Justinian.
În anul 1996, pictura paraclisului a fost restaurată, slujba de resfinţire fiind săvârşită de către Patriarhii Teoctist al României şi Ilie al Georgiei.
În acest paraclis, pe lângă sfintele spovedanii săvârşite de duhovnicii care au vieţuit la Mănăstirea Antim în secolul XX, s-au făcut şi sute de cununii, botezuri, slujbe de mulţumire şi alte rugăciuni pentru popor.
În perioada comunistă s-au săvârşit multe botezuri şi cununii în taină, ale unor demnitari ai vremii, care veneau noaptea să se cunune sau să-şi boteze copiii. De aceea paraclisul are o puternică încărcătură spirituală, fiind locul unde mii de oameni au pus începutul cel bun pentru o nouă viaţă trăită în Hristos.
În anul 2016, dedicat Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, la iniţiativa noastră a fost consolidată întreaga structură a paraclisului, prin întărirea fundaţiilor, înlocuirea acoperişului, a tâmplăriei şi a pardoselii, precum şi a sistemelor electric şi termic.
Tot atunci, a fost începută restaurarea întregului mobilier şi a icoanelor catapetesmei. Între anii 2022-2023, a fost restaurată integral pictura murală, cu sprijinul Primăriei Sector 5 Bucureşti, consilier general fiind domnul Rareş Hopincă.
Cu prilejul resfinţirii paraclisului, dorim să exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră pentru toată lucrarea care s-a desfăşurat aici cu multă pricepere şi dăruire jertfelnică.
Felicităm pe părintele stareţ, dimpreună cu întreaga obşte, precum şi persoanele recomandate, cărora le conferim astăzi Diploma patriarhală a anului omagial 2023, cu medalie.
Totodată, felicităm pe toţi ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt locaş, din ţară şi străinătate, precum şi pe ierarhii, clericii şi credincioşii prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate creştină şi demnitate românească.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântului Ierarh Antim Ivireanul şi tuturor sfinţilor, să ocrotească această mănăstire şi să dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi mântuire tuturor închinătorilor şi binefăcătorilor ei, spre slava lui Dumnezeu şi binele poporului român.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 325, Ultimul acces: 2026-10-26 05:44:53

Timp total: 0.04s...

[]:1