Papa Francisc îl deplânge pe fostul preşedinte al Italiei, Giorgio Napolitano - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc îl deplânge pe fostul preşedinte al Italiei, Giorgio Napolitano

[2023-09-22]
Giorgio Napolitano (foto: Uniunea Europeană, Flickr, CC BY-NC-ND 2.0)
Papa Francisc a trimis o telegramă de condoleanţe în semn de doliu pentru fostul preşedinte al Italiei, Giorgio Napolitano, care a murit la vârsta de 98 de ani, vineri seara, la Spitalul Internaţional Salvator Mundi din Roma. În telegrama adresată soţiei lui Napolitano, Clio Bittoni Napolitano, şi publicată vineri de biroul de presă al Sfântului Scaun, Pontiful îl aminteşte pe omul de stat italian cu afecţiune şi recunoştinţă. „Moartea soţului dumneavoastră, senatorul Giorgio Napolitano, m-a emoţionat şi a declanşat sentimente de recunoştinţă pentru acest om de stat care, în exercitarea înaltelor sale îndatoriri instituţionale, a manifestat mari daruri intelectuale şi o pasiune sinceră pentru viaţa politică italiană, precum şi un interes deosebit pentru soarta naţiunilor”, a scris el.

Telegrama, trimisă din oraşul francez Marsilia, unde Papa participă la sesiunea de încheiere a „Întâlnirilor Mediteraneene” anuale, continuă cu amintirile personale despre fostul preşedinte italian. „Păstrez cu mare preţ amintirile întâlnirilor personale pe care le-am avut cu el, în timpul cărora am apreciat umanitatea şi clarviziunea sa în luarea unor decizii drepte şi importante, mai ales în momente delicate din viaţa ţării, cu intenţia constantă de a promova unitatea şi buna înţelegere într-un spirit de solidaritate, animat de urmărirea binelui comun”, a scris Sfântul Părinte. El şi-a încheiat mesajul exprimându-şi apropierea faţă de doamna Napolitano, de copiii lor şi de membrii familiei şi asigurându-i de rugăciunile sale. „Prezentându-vă condoleanţele mele, invoc asupra dumneavoastră şi a celor dragi mângâierea inimii”, a spus el.
La audienţa generală de miercurea aceasta, Sfântul Părinte l-a amintit în rugăciunile sale pe fostul preşedinte Napolitano, menţionând că acesta era grav bolnav. Preşedintele italian Sergio Mattarella a emis, de asemenea, o declaraţie, în care şi-a prezentat condoleanţele şi a lăudat modul în care Napolitano a condus Italia. Născut la Napoli la 29 iunie 1925, Napolitano a fost al 11-lea preşedinte al Republicii Italiene din 2006 până în 2015 şi a fost primul şef de stat care a fost ales pentru un al doilea mandat în 2013.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 388, Ultimul acces: 2026-10-26 20:37:26