Concurs de şah în curtea Mănăstirii Bucium: O tânără din Ucraina printre câştigători[2023-09-18]de Iustin GheorgheMănăstirea „Tuturor Sfinţilor” Bucium din Iaşi a organizat la începutul lunii un concurs de şah dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani. Manifestarea s-a desfăşurat în curtea mănăstirii. „Câţiva tineri prezenţi la concurs au caracterizat şahul prin trei cuvinte: autocontrol, răbdare şi strategie. Acestea trei se împletesc şi cu viaţa duhovnicească a creştinului. Autocontrolul presupune stăpânire de sine în ispite; răbdarea ne ajută să ne împotrivim păcatului, iar strategia este lucrarea de creştere duhovnicească, respectând principii şi un program de viaţă creştină”, transmit organizatorii. Dintre cei 26 de concurenţi din cadrul evenimentului, un tânăr ieşean de 14 ani, Ropotă Damian a reuşit să obţină premiul întâi, un copil de 9 ani, Răileanu Rafael a obţinut premiul al doilea şi o tânără din Ucraina de 13 ani, Emilia Fedun s-a clasat pe locul trei. Concursul a fost precedat de un curs introductiv de şah suţinut de Apostol Alin, reprezentant al Asociaţiei „Împreună pentru Miroslava”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 339, Ultimul acces: 2026-10-26 11:39:30
|
Timp total: 0.04s...
[]:1