PS Timotei Prahoveanul: Ne aflăm într-o zi de mare sărbătoare cernită[2023-09-14]de Sorin Ioniţe„Ne aflăm într-un moment de mare sărbătoare, este o sărbătoare cernită. Chiar şi atunci când cade duminica, ea este zi de post aspru”, a spus PS Timotei Prahoveanul de Înălţarea Sfintei Cruci la Catedrala Patriarhală. Preasfinţia Sa a explicat că în această sărbătoare cernită „ne aducem aminte de jertfa Mântuitorului, de sângele Lui vărsat pentru noi”. „Ne aducem aminte de acest altar de jertfă, de crucea care este mântuirea lumii, de crucea care este bucuria credincioşilor, de cuvintele frumoase pe care Părinţii Bisericii, imnografii, cei care au simţit în duhul acesta al Bisericii le-au aşezat întru cinstirea ei”, a adăugat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Mai departe, ierarhul a detaliat ce reprezintă Sfânta Cruce pentru creştini. „Despre Sfânta Cruce ni se spune că este Raiul Bisericii sau uşa Raiului. Prin ea s-a făcut împăcarea noastră, a oamenilor păcătoşi cu Dumnezeu”. „Este pom al nestricăciunii, sau noul pom al vieţii, este armă nebiruită pentru cei care o cer aproape, pentru cei care îi simt ajutorul, este slava mucenicilor, este podoaba sfinţilor şi aşternutul picioarelor lui Hristos, este comoară, aşa a fost numită Crucea, lumină şi far, liman neînviforat şi lauda credincioşilor, este bucuria noastră a tuturor”, a continuat Preasfinţia Sa. „Ne rugăm Sfintei Cruci să ne ajute tuturor, să fie stindard al Bisericii şi al creştinilor buni”, a încheiat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 318, Ultimul acces: 2026-10-26 12:44:56
|
Timp total: 0.04s...
[]:1