Crucea este semnul care uneşte cerul cu pământul şi transformă suferinţa în bucuria Învierii: Patriarhul Daniel - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Crucea este semnul care uneşte cerul cu pământul şi transformă suferinţa în bucuria Învierii: Patriarhul Daniel

[2023-09-14]
de Ştefana Totorcea

„Crucea lui Hristos arată iubirea smerită şi milostivă a Sfintei Treimi. Ea este semnul care uneşte cerul cu pământul şi care transformă suferinţa în bucuria Învierii”, a spus Patriarhul Daniel joi, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
Ortodoxia nu desparte Crucea de Înviere
„De aceea, în fiecare duminică, noi cântăm: «Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea». Ortodoxia nu desparte niciodată Crucea de Înviere şi nici Învierea de Cruce, pentru că nici Hristos cel înviat din morţi nu a făcut să dispară semnele răstignirii din Trupul Său”, a spus Preafericirea Sa.
„Ci, deşi vindecate, semnele (sau stigmatele) răstignirii Sale totuşi au rămas prezente în Trupul Său înviat din morţi, ca dovadă a iubirii veşnice a Lui pentru umanitate şi ca dovadă a faptului că iubirea lui Hristos şi a Sfintei Treimi în general este iubire smerită şi milostivă, pe spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.”
„Crucea este podoaba Bisericii în sensul că o vedem lipită cu icoana răstignirii lipită de masa Sfântului Altar, care este simbolul Mormântului Domnului şi simbolul Învierii Lui din mormânt şi arată deodată taina suferinţei, dar şi taina biruinţei lui Hristos”, a mai spus Părintele Patriarh Daniel.
Cinstim Crucea pe care a fost răstignit Hristos
Preafericirea Sa a explicat semnificaţia sărbătorii: „Dacă în duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci accentul cade pe înţelesul duhovnicesc al crucii, în această zi de 14 septembrie este pomenită însăşi crucea de lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos”.
„Crucea Mântuitorului Iisus Hristos, crucea istorică, crucea de lemn pe care a fost răstignit împreună cu doi tâlhari pe Dealul sau Muntele Golgota este crucea pe care o cinstim noi astăzi, crucea concretă, palpabilă, de lemn.”
În continuare, Patriarhul României a făcut istoricul acestei zile.
Când a fost înălţată Sfânta Cruce
În anul 326, an următor Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, Împăratul Constantin cel Mare a trimis-o pe mama sa, Împărăteasa Elena, să caute la Ierusalim crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Odată găsit, în 328, acest sfânt odor a fost dăruit Patriarhului Macarie al Ierusalimului.
Acesta a urcat pe un amvon în aer liber şi a arătat poporului Sf. Cruce, iar credincioşii au răspuns prin rugăciunea: „Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte” repetată de multe ori. Biserica Sfântului Mormânt a fost construită abia ulterior şi a fost finalizată în 335.
„A fost sfinţită sau târnosită în 13 septembrie 335 şi în ziua următoare, 14 septembrie, a fost din nou arătată Crucea Mântuitorului celor prezenţi acolo la sfinţire, fiind ridicată tot într-un amvon, dar nu în afara bisericii, ci în interiorul bisericii. Şi aceasta a fost o pecetluire a sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci în Biserica Sfântului Mormânt, sau în Biserica Învierii Domnului, construită din porunca Împăratului Constantin”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.
„Sfânta Elena nu mai era în viaţă, ea a trecut la Domnul în anul 329, dar în 335 era încă în viaţă Episcopul Ierusalimului, Macarie, şi acesta a ridicat în noua Biserică a Sfântului Mormânt sau Învierii Domnului, pe amvon, Sfânta Cruce a lui Hristos.”
După ce perşii au atacat Ţara Sfântă şi au răpit lemnul Sfintei Cruci, Împăratul Heraclie a purtat un lung război cu ei. După ce a biruit, a recuperat Sfânta Cruce şi a redat o parte din ea Ierusalimului, iar o altă parte a dus-o la Constantinopol.
Astfel, în 14 septembrie 629, Sf. Cruce a fost din nou înălţată în Biserica Învierii (la Sf. Mormânt al Domnului), ca semn al biruinţei.
„Aceste evenimente istorice confirmă cinstirea lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Hristos”, a subliniat Patriarhul României.
Crucea, sfinţitoare a văzduhului
„Înălţarea Sfintei Cruci este o sărbătoare de post, pentru că ne aduce aminte de suferinţele Domnului. În acelaşi timp este o sărbătoare de încurajare, pentru că prin cruce a venit bucurie la toată lumea, prin puterea iubirii Sale smerite a biruit Hristos mândria demonilor, păcatul neascultării proto-părinţilor şi al neînfrânării lor, a lăcomiei lor după bunurile materiale.”
„Şi a devenit semnul iubirii smerite şi milostive, darnice. Crucea este deci, aşa cum spune Mineiul pe luna septembrie, şi sfinţitoare a văzduhului, a aerului, a atmosferei”, a mai explicat Preafericirea Sa.
„Prin Naşterea Sa în peşteră, Hristos a sfinţit firea pământului. Prin botezul său în apele Iordanului, Hristos a sfinţit firea apelor. Iar prin înălţarea Sa pe cruce, Hristos a sfinţit văzduhul, aerul, atmosfera. Şi Mineiul din 14 septembrie spune că această sărbătoare, Înălţarea Sfintei Cruci, înseamnă şi sfinţirea firii lemnului.”
Patriarhul României a participat joi la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul Istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 320, Ultimul acces: 2026-10-26 12:44:30