Mitropoliţii Banatului şi Germaniei au fost oaspeţii unei parohii româneşti din Berlin[2023-09-14]de Ştefana TotorceaMitropolitul Serafim şi Mitropolitul Banatului au fost duminică oaspeţii Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din Berlin. Celor doi ierarhi, care au oficiat Sfânta Liturghie, li s-au alăturat Protos. Clement Lodroman, parohul comunităţii, Pr. Ionuţ Dragoş Manu de la Parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din Berlin, Pr. Ionuţ Bancilă de la Parohia „Sf. Paisie de la Neamţ“ din Potsdam-Golm, Pr. Ioan Bogdan Negru şi Diac. Iustin Bica, slujitori ai Parohiei „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”, şi Diac. Vasile Rusu de la Parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena”. Preoţii români din Berlin au slujit împreună cu Mitropoliţii Ioan şi Serafim la Parohia „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din Capitala Germaniei duminică, 10 septembrie 2023. Foto: Parohia „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” Berlin Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Părintele Mitropolit Ioan, care a vorbit despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru sufletul fiecărui om. „Aceasta este casa lui Dumnezeu din cetatea aceasta. Aţi venit în ospeţie. Cu ce-i trataţi frăţiile voastre pe musafirii aleşi care vă vin acasă? Cu ce aveţi mai bun. De aceea, şi Tatăl nostru cel ceresc vă aşteaptă şi v-a aşteptat astăzi la Cina Domnului cu ce este mai scump şi sfânt în univers, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan. Mitropolitul Banatului a rostit cuvântul de învăţătură la liturghia oficiată duminică, 10 septembrie 2023, în comunitatea „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din Capitala Germaniei. Foto: Parohia „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” Berlin „Veţi zice: «Părinte, eu nu m-am simţit vrednic să mă împărtăşesc astăzi. Eu cu ce voi pleca de la Dumnezeu? Mie ce o să-mi dea?» Şi atunci a spus Dumnezeu: «Ţie, care nu te-ai împărtăşit îţi voi da cuvântul viu din Evanghelie». De aceea, nimeni să nu plece trist şi nemângâiat. Pentru toţi Dumnezeu are dar şi har şi binecuvântare.” Mitropoliţii Ioan şi Serafim au fost prezenţi la Berlin pentru o conferinţă despre pace a Comunităţii Sant’Egidio. Foto: Parohia „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” Berlin Cei doi mitropoliţi români s-au aflat la Berlin cu ocazia unei conferinţe internaţionale de pace organizată de Comunitatea Sant’Egidio, unde au susţinut referate şi au condus sesiuni plenare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 315, Ultimul acces: 2026-10-26 12:44:22
|
Timp total: 0.05s...
[]:1