IPS Laurenţiu alături de pompierii sibieni la ceremonia de comemorare a eroilor care au luptat pe Dealul Spirii[2023-09-14]de Alexandru BobocMitropolitul Laurenţiu al Ardealului a participat miercuri în Piaţa Mare din Sibiu la ceremonia de comemorare a pompierilor care au luptat pe Dealul Spirii în anul 1848. Locotenentul Lucian Trefaş, inspector şef Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a susţinut un discurs în care a evidenţiat curajul şi devotamentul pompierilor. „Într-un spirit de solidaritate şi empatie, convinşi fiind că devotamentul de acum 175 de ani, dovedit de pompieri în Bătălia din Dealul Spirii, continuă şi astăzi, prin implicarea permanentă în cadrul misiunilor la care suntem solicitaţi să intervenim. Ne dorim ca astăzi să onorăm cu respect şi admiraţie, curajul permanent dovedit al structurilor de intervenţie”. Mitropolitul Laurenţiu a citit rugăciunea de binecuvântare a cadrelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu, iar fanfara militară şi cei prezenţi au intonat imnul de stat al României. În cadrul ceremoniei, a fost oferit titlul de „Pompierul Anului 2023”, plutonierului adjutant Nagy Marius care face parte din echipa inspectoratului din toamna anului 2007, iar un ofiţer şi şapte subofiţeri au fost ridicaţi în grad. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 279, Ultimul acces: 2026-10-26 12:44:37
|
Timp total: 0.04s...
[]:1