Arhiepiscopul Major Şevciuc i-a vorbit Papei despre rănile Ucrainei[2023-09-15]foto: Vatican MediaArhiepiscopul Major Sviatoslav Şevciuc a vorbit în cadrul unei conferinţe de la Colegiul Sf. Iosafat despre desfăşurarea lucrărilor Sinodului Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, care a avut loc la Roma în perioada 3-13 septembrie 2023. Au fost zile în care participanţii s-au întâlnit cu Papa Francisc, Cardinalul Parolin şi alţi reprezentanţi ai Curiei Romane. „Sfântul Părinte ne-a spus că este cu noi. Trebuie să transmitem bine mesajul său”. A fost o ocazie de dialog pentru a-i prezenta Papei “rănile sângerânde” ale poporului ucrainean, începând cu „hemoragia” de aproape 5 milioane de persoane care au fugit în alte ţări. A fost şi o ocazie de a asculta vocea Episcopilor din comunităţile ucrainene din străinătate şi a păstorilor din teritoriile atacate, cum ar fi Karkhiv, Odesa, Doneţk, acum exilaţi în Zaporizhzhia; o ocazie, de asemenea, de a împărtăşi unele îndoieli şi de a aplana neînţelegeri cu Papa Francisc. Arhiepiscopul major Sviatoslav Şevciuk a vorbit despre un „Sinod al speranţei” atunci când a prezentat presei lucrările Sinodului Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, joi, 14 septembrie 2023. Sinodul a durat zece zile în care cei aproximativ 45 de membri au avut o audienţă privată cu Papa Francisc şi au ascultat discursul Cardinalului Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, şi al Cardinalului Matteo Zuppi, trimisul special al Papei pentru o misiune de „relaxare a tensiunilor” în Ucraina. Despre misiunea Cardinalului, care a început în Ucraina şi a continuat la Moscova, Washington şi, începând de miercuri, 13 septembrie, la Beijing, Arhiepiscopul Major a spus că este „un semn clar că Papa nu se resemnează în faţa războiului, că Sfântul Scaun şi Sfântul Părinte nu sunt indiferenţi la ceea ce se întâmplă în ţara noastră, că se caută toate posibilităţile pentru a se pune capăt acestui război fără sens”. Au existat şi există în continuare numeroase contacte cu Cardinalul Zuppi: „Vizita la Kiev a fost foarte importantă, tot ceea ce i-am încredinţat a dus la Moscova, în special problema copiilor. I-am dat o listă cu mulţi civili ucraineni, răpiţi, torturaţi, dispăruţi din cauza agresiunii ruseşti. Astăzi există un mecanism de interschimb pentru prizonierii de război, dar nu există un mecanism de eliberare a civililor… Răpirea unui civil este împotriva legilor umanitare internaţionale, este o crimă!” „Mii de civili ucraineni sunt răpiţi şi torturaţi”, a exclamat Arhiepiscopul Şevciuk, amintind şi de cei doi redemptorişti, pr. Ivan Levyţki şi pr. Bohdan Geleta, care au fost răpiţi în noiembrie 2022 şi cărora „li s-a pierdut urma”. „Am pus problema în mâinile Cardinalului Zuppi şi el ne-a spus că a adus-o în atenţie maximă în Rusia”. Aşadar Biserica Greco-Catolică Ucraineană îşi pune „mari speranţe” în misiunea preşedintelui Conferinţe Episcopale Italiene. „Pacea” este un cuvânt care, potrivit Arhiepiscopului Şevciuk, şi-a schimbat sensul de-a lungul timpului, fiind adesea „mutilat” şi „desacralizat”. Pacea pe care o doresc ucrainenii este cea despre care Cardinalul Zuppi însuşi a vorbit recent la reuniunea Sant’Egidio de la Berlin: „o pace dreaptă şi sigură”. Adică, a explicat prelatul, „o pace care respectă anumite principii morale şi legi internaţionale. Dacă un acord de pace contravine legii, este o crimă”. Celebrele zece puncte prezentate de preşedintele Zelenski „nu sunt altceva decât zece spulberări ale dreptului internaţional, zece crize provocate de agresiunea rusă: de la provocarea la adresa securităţii statului la criza ecologică, cu distrugerea barajului care a fost un ecocid”. Urcând aceste „zece trepte” se poate ajunge la „pacea dreaptă” şi, de asemenea, la o pace „sigură”, cea care durează în timp, altfel „este doar un armistiţiu”. Tema a revenit de mai multe ori în timpul lucrărilor Sinodului şi în timpul diferitelor întâlniri cu reprezentanţii Curiei Romane. Arhiepiscopul Şevciuk le-a definit ca fiind întâlniri fructuoase, iar „foarte importantă şi vitală” a fost cea cu Papa Francisc, un dialog venit după polemicile de acum două săptămâni pentru cuvintele – deja clarificate de Sfântul Părinte în timpul zborului din Mongolia – rostite în cadrul unei întâlniri cu un grup de tineri ruşi. „Cu Papa au fost două ore de dialog fratern, sincer, deschis, autentic. A anticipat întâlnirea cu o oră pentru a le permite Episcopilor să vorbească, să se exprime, să vorbească la inima Sfântului Părinte. Am vorbit despre multe dureri şi el a spus: aveţi o altă durere, poate vă îndoiţi cu cine este Papa, dar vă asigur că eu sunt cu voi… Aceste cuvinte au fost un mesaj de consolare. Acum trebuie să îi convingem pe oameni de acest mesaj, trebuie să îl comunicăm bine”. „Papei şi colaboratorilor săi le-am arătat deplina disponibilitate a tuturor catolicilor de a fi alături de el, gata să comunice intenţiile autentice ale Sfântului Părinte şi să fie interpreţi ai grijii sale părinteşti pentru poporul nostru”. Concret, aceasta înseamnă stabilirea unei strategii de comunicare ce să garanteze „o viziune obiectivă asupra evenimentelor” şi care, de asemenea, să cureţe terenul de propagandă sau de „opinii private” ce obţin totuşi o largă rezonanţă publică. „În Ucraina nu trebuie să dispreţuim prietenii, ci să căutăm prieteni, pentru că fără sprijinul global al societăţii internaţionale Ucraina nu va rezista”. De asemenea, este esenţial să se păstreze „comuniunea catolică universală” într-un moment în care războiul a provocat fracturi profunde mai ales în Biserica Ortodoxă. Comuniunea „este forţa de supravieţuire a poporului nostru”, a spus Arhiepiscopul Şevciuk. Dacă criza provocată de conflict „nu a degenerat într-o tragedie umanitară” este tocmai datorită reţelei de solidaritate: „În Ucraina nu a murit nimeni de foame, de frig sau din alte cauze umanitare acolo unde a putut ajunge caritatea catolică”. Acest lucru dă speranţă acum, când o nouă iarnă se apropie: „Ne întoarcem acasă întăriţi în credinţa catolică, într-o comuniune mai mare cu Succesorul lui Petru şi cu o mare speranţă: Domnul este cel care ne va ajuta să înfruntăm provocările noastre pastorale în Ucraina şi în lume”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 311, Ultimul acces: 2026-10-23 01:35:40
|
Timp total: 0.04s...
[]:1