PS Nichifor Botoşăneanul a vizitat pacienţii de la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă din Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Nichifor Botoşăneanul a vizitat pacienţii de la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă din Iaşi

[2023-09-08]
de Iustin Gheorghe

Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul a vizitat joi cadrele militare, personalul medical şi pacienţii Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” din Iaşi.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a săvârşit slujba acatistului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii capelei din incinta spitalului, iar apoi a rostit rugăciuni de dezlegare pentru pacienţi.
Ierarhul a fost însoţit de Părintele Răzvan Puiu Aonofriesei, inspector eparhial în cadrul Biroului pentru asistenţă religioasă în unităţi bugetare, Părintele protopop Florin Călugăru de la Protopopiatul Iaşi 1, şi de părintele capelan Emilian Sava.
Ierarhul a rostit un cuvânt celor prezenţi, cu referire la credinţa pe care au avut-o sfinţii.
„Privind spre viaţa sfinţilor, avem de multe ori impresia că nu ne-am dori-o. Vedem de multe ori în viaţa lor, morţi îngrozitoare, morţi ca mucenici, dar şi Sfântul Ioan Botezătorul care a dus o viaţă de sfinţenie. Şi aproape te cutremuri că un om care a slujit până la capăt o asemenea moarte are”, a spus PS Nichifor Botoşăneanul.
„Însă ce trebuie să vedem în toate aceste morţi, la Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Pavel, Sfântul Petru şi alţii? Nu au avut nicio urmă de îndoială, niciun cutremur, nicio încercare de negociere. Ei au fost oameni care în faţa morţii, cea care vădeşte tot ceea ce este puternic în sufletul nostru, oameni care se arată într-adevăr încredinţaţi până la capăt, nu doar de puterea Învierii, ci de o legătură puternică cu Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.
La final, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul împreună cu personalul medical au vizitat câteva saloane din cadrul spitalului şi i-a binecuvântat pe pacienţii internaţi, oferindu-le în dar iconiţe.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 338, Ultimul acces: 2026-10-16 09:35:13