apa Francisc: Creştinii trebuie să se hrănească cu cuvântul lui Dumnezeu[2023-09-08]foto: Vatican MediaAjutaţi la hrănirea credincioşilor cu cuvântul lui Dumnezeu, mai ales în acest moment decisiv, în care toţi trebuie să lucreze împreună pentru a promova Sfânta Scriptură. Papa Francisc a dat această încurajare joi, 7 septembrie, în timp ce i-a salutat călduros pe membrii Asociaţiei Biblice Italiene şi pe profesorii de Sfânta Scriptură, reuniţi la Roma pentru cea de-a 47-a ediţie a Săptămânii Naţionale a Bibliei din Italia, a cărei temă în acest an este „Legământ şi alianţe între universalism şi particularism”. „Dragi prieteni, mergeţi înainte, mergeţi înainte în misiunea voastră de a ajuta poporul lui Dumnezeu să se hrănească cu cuvântul, astfel încât Biblia să fie din ce în ce mai mult patrimoniul tuturor”, a spus Pontiful. Insistând asupra faptului că Biblia este „cartea poporului Domnului, care, ascultând-o, trece de la dispersie şi divizare la unitate”, a spus: „Aceasta este oarecum, întotdeauna, dinamica Domnului: trimite şi pare că dispersează, dar apoi adună în unitate”. Papa le-a spus celor din audienţă că tema lor din acest an îi este aproape de inimă şi reprezintă o preocupare majoră a Bisericii, şi le-a mulţumit pentru că au analizat legămintele, care implică îndeaproape relaţiile Bisericii cu lumea contemporană. Sfântul Părinte a subliniat că întâlnirea lor a evocat o altă valoare pe care a dorit să o sublinieze, „aceea de a lucra împreună în slujba cuvântului”. Papa a lăudat faptul că aceasta se află în centrul unei ample lucrări de cooperare pe care Asociaţia Biblică o oferă, în mod permanent, Bisericii din Italia. A amintit că organizaţia a fost una dintre primele asociaţii teologice din ţară, încă foarte prezentă în diferitele Dieceze, mai ales prin animarea săptămânilor biblice diecezane, pe care le susţine în colaborare cu Apostolatul biblic al Conferinţei Episcopale Italiene. „Sper”, a insistat Papa, „ca această prezenţă să crească pe întreg teritoriul, evitând orice formă de elitism şi de excludere”. Asociaţia Biblică, a recunoscut Sfântul Părinte, lucrează de asemenea în colaborare cu Institutul Biblic Pontifical, într-un „moment decisiv pentru reforma Universităţilor Pontificale, unde alianţa dintre instituţiile academice nu este întotdeauna uşoară”. „Cu toate acestea”, a continuat, „pentru mulţi dintre membrii Asociaţiei, Institutul Biblic Pontifical rămâne ‘alma mater’ care i-a lansat la în cercetare şi apostolat”. Acest lucru, a spus el, „oferă un exemplu de sinergie care trebuie promovată urgent, la Roma şi în alte părţi, între diferitele institute de studiu, nu în ultimul rând pentru a evita riscul unei extincţii iremediabile”. Sfântul Părinte a încheiat prin a le transmite binecuvântarea sa apostolică şi le-a cerut să îl amintească în rugăciunile lor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 313, Ultimul acces: 2026-10-23 02:58:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1