Rep. Moldova: Acord de colaborare între Mitropolia Basarabiei şi Ministerul Apărării[2023-09-06]de Sorin IoniţeMitropolia Basarabiei şi Ministerul Apărării din Republica Moldova au semnat luni un acord de colaborare. Mitropolitul Petru al Basarabiei şi Anatolie Nosatîi, Ministrul Apărării Republicii Moldova sunt semnatarii acordului ce are ca obiective educaţia moral – spirituală şi patriotică a efectivului Armatei Naţionale şi organizarea şi desfăşurarea activităţilor de asistenţă religioasă care vor contribui la suplinirea cerinţelor spirituale ale militarilor. În cadrul întâlnirii anterioare au fost puse în discuţie necesitatea acţiunilor comune ale celor două instituţii prin respectarea sărbătorilor creştin-ortodoxe, a datinilor şi obiceiurilor naţionale, formarea conduitei participative la viaţa comunităţii, cultivarea toleranţei între militari, implicarea militarilor în viaţa liturgică şi filantropică a Bisericii şi conştientizarea militarilor asupra drepturilor şi îndatoririlor pe care aceştia le au faţă de Biserică. După semnarea acordului, Mitropolitul Petru a oferit domnului ministru Anatolie Nosatîi Ordinul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” – gradul I, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru susţinerea Bisericii. Semnarea Acordului de Colaborare între Mitropolia Basarabiei şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova reprezintă un moment istoric care deschide calea şi întăreşte speranţa în vederea semnării unor noi acorduri cu diferite insituţii ale statului, se arată pe site-ul oficial al mitropoliei. Acordul este primul semnat cu o instituţie publică a Republicii Moldova în cei 31 de ani de când Mitropolia Basarabiei a fost reactivată. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 317, Ultimul acces: 2026-10-16 00:24:03
|
Timp total: 0.05s...
[]:1