Episcopia Devei şi Hunedoarei a mărit cuantumul bursei de studiu „Părintele Arsenie Boca”[2023-08-25]de Alexandru BobocEpiscopia Devei şi Hunedoarei oferă 20 de burse de studiu „Părintele Arsenie Boca” în anul şcolar 2023-2024. Cuantumul bursei a crescut la 300 de lei lunar. Bursa va fi oferită elevilor de gimnaziu şi liceu care au rezultate foarte bune la învăţătură şi provin din familii cu o situaţie materială dificilă. Pentru a beneficia de acest ajutor, elevii interesaţi trebuie să depună un dosar cu toate actele necesare, conform regulamentului. Comisia din cadrul Episcopiei Devei va analiza dosarele şi va decide cine vor fi beneficiarii burselor. Primul program de Burse de studiu „Părintele Arsenie Boca” a fost iniţiat în anul 2013 de fostul Episcop al Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Gurie, care a dorit să ajute elevii merituoşi care au o situaţie financiară dificilă. Mai multe detalii despre calendarul de înscriere, regulamentul de oferire al burselor şi alte condiţii sunt disponibile pe site-ul Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 260, Ultimul acces: 2026-10-26 03:09:36
|
Timp total: 0.04s...
[]:1