În Muzeul Satului Vrâncean va fi construită o biserică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

În Muzeul Satului Vrâncean va fi construită o biserică

[2023-08-25]
de Alexandru Boboc

În Muzeul Satului Vrâncean de la Crângul Petreşti va fi construită o biserică. Piatra de temelie va fi binecuvântată de Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei pe 10 septembrie.
Consiliul Judeţean Vrancea a aprobat construirea unei biserici de lemn la Muzeul Satului Vrâncean, luând ca model Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Văsui – Vrâncioaia.
Acesta nu este primul demers prin care conducerea muzeului vrâncean a încercat construirea unei biserici în ansamblul muzeal, un demers similar a fost întreprins în anii 1970.
„Suntem pe drumul cel bun cu obţinerea acordurilor, avizelor, autorizaţii etc., necesare pentru ridicarea acestui obiectiv, care desăvârşeşte proiectul început acum jumătate de secol. Alături de Şcoală şi Primărie vom avea şi Biserica, o treime a sufletului satului românesc”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a Muzeului Vrancei.
Slujba de binecuvântare a pietrei de temelie va fi oficiată de la ora 16:00. Biserica va avea hramul „Naşterea Maicii Domnului”, prăznuită pe 8 septembrie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 298, Ultimul acces: 2026-10-27 10:37:20