Factbox: Autori de cântări în Vechiul Testament[2023-08-24]de Sorin IoniţeMulte dintre cântările Vechiului Testament sunt şi astăzi utilizate în cultul ortodox. Cel mai cunoscut şi mai prolific autor de imne este Regele David. În contextul Anului comemorativ al imnografilor vă invităm să descoperim şi pe ceilalţi creatori de cântări din vechime. David şi ceilalţi autori de psalmi Majoritatea psalmilor din Biblie sunt atribuiţi Sfântului Proroc David, dar lor li se adaugă 12 psalmi ai lui Asaf, 11 ai fiilor lui Core, 2 ai lui Solomon, alţii ai lui Moise, Heman şi Etan iar alţii sunt fără nicio atribuire. Psalmii sunt creaţii lirice cu fond religios. La vechii evrei, psalmii erau cântaţi (sau rostiţi) şi cu acompaniament instrumental. Moise, Miriam Pe lângă cântările din cartea Psalmi, mai apar şi alte creaţii atribuite prorocului Moise, dar şi surorii sale. Cântarea de mulţumire a lui Moise şi a surorii sale Miriam a fost compusă după trecerea israeliţilor prin Marea Roşie şi izbăvirea din robia egipteană: „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit …” (Ieşire, cap. 15). Moise mai are şi alte cântări, printre care cea în care mustră poporul pentru căderea în idolatrie: „Ia aminte, cerule, şi voi grăi! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele …” (Deuteronom, cap. 32). Ana, mama prorocului Samuel O altă cântare cunoscută a Vechiului Testament este cea pe care a intonat-o Ana ca mulţumire după ce a născut pe Samuel, în urma îndelungatelor rugăciuni: „Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălţată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu … ” (I Regi cap. 2). Anania, Azaria şi Misael Anania, Azaria şi Misael (Şadrac, Abed-Nego şi Meşac) sunt autorii cântării cunoscute drept „a celor trei tineri” sau „a tinerilor lui Israel”. „Cântarea celor trei tineri” este menţionată în Biblie la Daniel cap. 3 şi apare apoi într-o carte distinctă, între lucrările necanonice. Cântecul constituie un imn de mulţumire lui Dumnezeu pentru eliberarea din cuptorul de foc. Ei fuseseră aruncaţi în foc de către regele persan Nabucodonosor din cauza refuzului de a se închina unui idol, însă, un înger al Domnului a intrat în cuptor şi i-a apărat. Avacum Prorocul Avacum a alcătuit rugăciunea-cântare pentru izbăvirea poporului Israel din robia babiloniană: „Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am temut …” (Avacum cap. 3). Isaia Cunoscutul imn „Cu noi este Dumnezeu” îi este atribuit prorocului Isaia. Numit şi „Cântarea prorocului Isaia” cântecul este redat la Isaia cap. 8. Prorocul Isaia a mai alcătuit o cântare profetică privind distrugerea regatului lui Iuda însoţită de promisiunea restabilirii numită „Cântarea celor răscumpăraţi” şi redată la Isaia cap. 26. Iona Prorocul Iona a compus o cântare, fiind în pântecele peştelui: „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea şi El m-a auzit … ” (Iona, cap. 2). Solomon Regele Solomon a compus „Cântarea cântărilor”, carte distinctă din Vechiul Testament. Poemul despre dragostea între Solomon şi Sulamita este o alegorie a unirii dintre Hristos şi Biserică. Debora, Barac „Cântarea Deborei şi a lui Barac” este un cântec de triumf şi prezintă lupta dintre Barac şi armata canaanită a lui Sisera. Imnul este redat la Judecători, cap. 5. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 314, Ultimul acces: 2026-10-26 02:02:06
|
Timp total: 0.05s...
[]:1