Câştigătoarea concursului de poezie religioasă al Vicariatului Ortodox Ucrainean se simte inspirată de Eminescu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Câştigătoarea concursului de poezie religioasă al Vicariatului Ortodox Ucrainean se simte inspirată de Eminescu

[2023-07-28]
de Ştefana Totorcea

Sofia Proniuc, câştigătoarea concursului de poezie religioasă al Vicariatului Ortodox Ucrainean, se simte inspirată de Mihai Eminescu. Părintele Marius N. Lauruc a publicat joi un interviu cu tânăra în Binevestitorul, revista Vicariatului Ortodox Ucrainean.
„Unul dintre preferaţii mei este celebrul poet Mihai Eminescu. Îmi place la nebunie limbajul lui şi modul în care îşi expune emoţiile”, declară adolescenta Sofia Proniuc, câştigătoarea concursului de poezie religioasă organizat, în premieră, anul acesta, de Vicariatul Ortodox Ucrainean.
„La fel cum slujbele bisericeşti ne apropie mai mult de Dumnezeu, tot aşa şi poezia ne poate apropia de El şi ne poate face să Îl înţelegem într-un alt fel”, adaugă tânăra.
„Pentru mine poezia este un mod diferit de a mă descărca, de a transpune diferite emoţii prin versuri. Pare ceva asemănător cu a scrie într-un jurnal dar totul este în versuri şi are rimă şi, bineînţeles, un limbaj aparte, pentru că fiecare vers şi fiecare strofă pot avea mai multe înţelesuri”, spune Sofia Proniuc, originară din Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş.
Printre preferaţii ei se numără şi o altă tânără poetă maramureşeană, Anastasia Herbil.
În finalul scurtului interviu, Sofia Proniuc îşi îndeamnă colegii de generaţie să acorde atenţie poeziei.
„Cred că cei de vârsta mea şi cei mai mici au nevoie de poezie în viaţa lor ca să îşi dezvolte un vocabular colorat, ca atunci când se dezvoltă şi cresc să aibă imaginaţie bogată. Astfel vor fi în stare să vadă mereu dincolo de cuvinte, dincolo de imagini şi dincolo de orice întâlnesc in viaţă”, afirmă tânăra.
Vicariatul Ortodox Ucrainean este o unitate administrativ-teritorială dependentă canonic de Patriarhia Română şi dedicată credincioşilor ortodocşi ucraineni care locuiesc în România.
Aceştia participă la slujbe oficiate în limba maternă de preoţi ucraineni sau vorbitori de limba ucraineană. În prezent, Vicariatul are sediul la Sighetu Marmaţiei, ju­deţul Maramureş.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 315, Ultimul acces: 2026-10-25 04:00:29