Preoţi şi laici din toată ţara specializaţi în lucrarea misionară cu romii s-au întâlnit la Mănăstirea Miclăuşeni[2023-07-24]de Alexandru BobocDepartamentul Minorităţi din cadrul Sectorului Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat în zilele de 17 şi 18 iulie, la Mănăstirea Miclăuşeni, al doilea Colocviu misionar-pastoral cu tema: „Prezenţa romilor în spaţiul liturgic al Bisericii – Motivaţie, strategii, metode misionare”. La întâlnire au participat mai mulţi preoţi şi laici de etnie romă specializaţi în lucrarea misionară cu romii din mai multe Eparhii din ţară: Pr. Daniel Gangă şi pr. Marius Căldăraru din Arhiepiscopia Bucureştilor şi Pr. Nicolae Gangă din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Din Arhiepiscopia Clujului, Vadului şi Feleacului, au participat: Pr. Marin Trandafir Roz, Ioan Lăcătuş Crăciun, preşedinte al asociaţiei Sfântul Moise Arapul, şi Valer Hoca, consilier pentru minorităţi al Prefecturii Cluj. Arhiepiscopia Iaşilor a fost reprezentată de preoţii parohi care activează în contextul misionar al comunităţilor rome. Prima zi a colocviului a debutat cu Sfânta Liturghie după care Ion Sandu, inspector pentru minorităţi în cadrul Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, a susţinut o prelegere introductivă prin intermediul unei platforme online. În a doua parte a zilei, Părintele Nicodim Petre, Consilier în cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, le-a vorbit participanţilor despre necesitatea înţelegerii unitare a misiunii cu romii, aceasta fiind o componentă integrantă a misiunii Bisericii în societate. Preotul Marius Căldăraru a susţinut în a doua zi a întâlnirii o prelegere în care a evidenţiat dinamica istorică, culturală şi pastorală a lucrării cu romii întreţinută de Biserica Ortodoxă Română. Arhiepiscopia Iaşilor, prin Departamentul pentru Minorităţi, îşi propune să dezvolte mai multe posibilităţi de facilitare a integrării în comunitatea liturgică a tinerilor şi credincioşilor de etnie romă, prin cultivarea conştiinţei ecleziale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 399, Ultimul acces: 2026-10-24 22:25:16
|
Timp total: 0.04s...
[]:1