Carte digitală dedicată Şcolii Medicale de Vară 2023 a Fundaţiei Bucuria Ajutorului[2023-07-24]de Ştefana TotorceaFundaţia Bucuria Ajutorului a publicat o carte digitală a Şcolii Medicale de Vară pe care o organizează în perioada iunie – iulie 2023. Numărul total al participanţilor a ajuns la 60. Aceştia provin de la zece şcoli postliceale sanitare din Bucureşti. Cartea a fost creată de prof. Adriana Căruntu, managerul Fundaţiei Bucuria Ajutorului şi directoarea Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „În calitate de profesor la Şcoala Postliceală Sanitară «Sfântul Nectarie» a Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti, am participat la cursul „PROF IV – Coaching în procesul de predare – învăţare – evaluare în context blended-learning”, furnizat de Casa Corpului Didactic Ilfov, la care am învăţat despre competenţele digitale ale unui profesor, despre coaching, utilizarea mai multor platforme, instrumente şi aplicaţii digitale”, a explicat prof. Adriana Căruntu. Aşa i-a venit ideea de a pune în valoare activitatea Şcolii de Vară a Fundaţiei Bucuria Ajutorului prin publicarea, pe platforma online Book Creator, a unei cărţi digitale în care să apară lectorii şi cursanţii care au participat la eveniment. „Este prima carte apărută în format electronic care conţine 62 de pagini cu imagini de la deschiderea Şcolii medicale de vară 2023 şi cu fiecare lector care a susţinut prelegeri pe teme medicale pentru viitorii asistenţi medicali”, a declarat Adriana Căruntu. „Cu ajutorul Book Creator putem să organizăm activitatea de la un eveniment într-un mod profesional şi să publicăm online cărţi în format electronic care pot fi accesate simplu de profesori, elevi şi membrii din comunitate.” Cartea a fost bine primită de participanţi şi co-organizatori. Scoala medicala de vara 2023 Răsfoieşte cartea aici Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) – filiala Bucureşti a oferit participanţilor la şcoala de vară o sală de curs cu toate dotările tehnice pentru desfăşurarea Şcolii Medicale de Vară din acest an a Fundaţiei Bucuria Ajutorului. Şcoala Medicală de Vară a Fundaţiei Bucuria Ajutorului se desfăşoară în perioada 20 iunie – 31 iulie 2023. Foto: Fundaţia Bucuria Ajutorului Şcoala de vară a avut doi coordonatori: pe prof. Adriana Căruntu, Managerul Fundaţiei Bucuria Ajutorului, şi pe prof. univ. dr. Manole Cojocaru, voluntar al fundaţiei. Prof. Adriana Căruntu este autoarea volumului „Îngrijirea paliativă. Importanţa consilierii furnizorilor de servicii medicale paliative”, apărută în 2012 la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, şi coautoarea „Curriculei de consiliere psihologică în îngriiri paliative”, apărută în 2016 la Editura Din Condei, Bucureşti. Curricula este primul astfel de proiect la nivel naţional, manageriat de prof. Adriana Căruntu sub egida European Palliative Care Academy. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 438, Ultimul acces: 2026-10-24 12:24:19
|
Timp total: 0.05s...
[]:1