PS Varlaam Ploieşteanul a sfinţit racla cu moaştele Sf. Constantin Brâncoveanu donate unei chilii de la Schitul Lacu[2023-07-25]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a sfinţit marţi dimineaţă racla cu fragmentul din moaştele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu dăruit Chiliei „Buna Vestire” de la Schitul Lacu din Sf. Munte Athos. Fragmentul din moaştele sfântului a fost oferit din patrimoniul Bisericii „Sf. Gheorghe – Nou” din Bucureşti, unde este înmormântat sfântul voievod, care este şi ctitorul acestui sfânt lăcaş. „Este un lucru semnificativ, pentru că Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a avut strânse legături cu Sf. Munte Athos – de altfel, cu întreaga Ortodoxie răsăriteană – şi a fost, pentru veacul său, cel mai mare sprijinitor al acesteia, întrucât, în timpul domniei sale, Ortodoxia din Balcani, din Răsărit, din Orient, se confrunta cu stăpânirea otomană”, a amintit Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul într-un scurt cuvânt rostit cu prilejul sfinţirii. „De aceea, Sfântul Constantin Brâncoveanu, ştiind că o cruciadă, sau o confruntare militară, nu mai este posibilă, cu înţelepciunea şi diplomaţia cu care l-a înzestrat Dumnezeu, a înţeles că modul cel mai bun de a apăra Ortodoxia şi de a lupta împotriva expansiunii Islamului era sprijinirea Ortodoxiei prin cărţi, prin ctitorii, prin ierarhi, prin lucrurile necesare predicării şi păstrării credinţei dreptmăritoare ortodoxe.” „În felul acesta, el a fost ctitor şi donator la multe din mănăstirile Muntelui Athos şi iată că astăzi, pentru a doua oară în Sfântul Munte, un fragment de moaştele sale se află aici cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a mai spus Preasfinţia Sa. Pr. Emil Nedelea Cărămizaru a însoţit în Sf. Munte Athos fragmentul din moaştele Sf. Constantin Brâncoveanu donat Schitului Lacu în perioada 24-25 iulie 2023. Foto: Basilica.ro / Aurelian Iftimiu La finalul slujbei, Părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sf. Gheorghe – Nou”, a citit Actul de Dăruire semnat de Părintele Patriarh Daniel în data de 22 iunie 2023 şi a prezentat certificatul de atestare documentară şi istorică semnat de reprezentanţii Institutului de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române. „E o zi istorică, în care s-a împlinit bună-dorirea cuvioşilor părinţi din acest loc binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea rugăciuni”, a adăugat Părintele Emil Nedelea Cărămizaru. „Preafericirea Sa a răspuns cu dragoste părintească trimiţând aici, în locul acesta, o bucăţică de rai.” Delegaţia care a însoţit în Sf. Munte Athos fragmentul din moaştele Sf. Constantin Brâncoveanu a ajuns la Schitul Lacu luni, 24 iulie 2023. Foto: Basilica.ro / Aurelian Iftimiu Delegaţia a ajuns în Sf. Munte Athos în cursul zilei de luni, unde Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a fost primit de protoepistatul Ştefan Hilandaritul, la sediul din Careia al Sfintei Chinotite, conducerea Sfântului Munte Athos. Luni, la ora 15:00, avut loc ceremonia de întâmpinare a sfintelor moaşte la Schitu Lacu, unde vor rămâne pentru totdeauna spre folosul obştii şi al pelerinilor. Deoarece marţi, conform calendarului nerevizuit, este cinstită Icoana Maicii Domnului Prodromiţa şi este pomenit Sf. Paisie Aghioritul, delegaţia românească a participat la liturghia şi privegherea de toată noaptea oficiate de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul la Paraclisul „Sf. Paisie Aghioritul” al Chiliei „Buna Vestire” de la Schitul Lacu, sfânt lăcaş care şi-a serbat hramul. Arhid. Mihail Bucă şi membri ai Grupului psaltic Tronos au dat răspunsurile la strană la liturghia din noaptea de luni spre marţi, 24-25 iulie 2023, când în Sf. Munte Athos este cinstită Icoana Maicii Domnului Prodromiţa şi este pomenit Sf. Paisie Aghioritul, conform calendarului nerevizuit. Foto: Basilica.ro / Aurelian Iftimiu Răspunsurile la strană au fost date de Arhid. Mihail Bucă şi membri ai Grupului psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale. La ceremonia de primire a sfintelor moaşte şi la slujbele de la Schitul Lacu a participat şi Aurelian Iftimiu, Directorul Agenţiei de ştiri Basilica a Patriarhiei Române, aflat într-o călători privată în Sf. Munte Athos. Moaştele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu au fost deshumate în 13 mai 2014, după ce au rămas tăinuite în Biserica „Sf. Gheorghe – Nou” din 1720, când Doamna Maria Brâncoveanu le-a adus cu mare greutate în ţară. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 430, Ultimul acces: 2026-10-22 21:56:30
|
Timp total: 0.05s...
[]:1