„În goana după confortul material oamenii, şi-au pierdut confortul duhovnicesc”: 11 citate ale Sfântului Sofronie de la Essex - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

„În goana după confortul material oamenii, şi-au pierdut confortul duhovnicesc”: 11 citate ale Sfântului Sofronie de la Essex

[2023-07-11]
de Raluca-Emanuela Ene

Arhimandritul Sofronie Saharov este cinstit ca sfânt în fiecare an în ziua de 11 iulie, ziua trecerii sale la Domnul, după ce a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 2019.
Vă prezentăm o selecţie de 11 citate ale celui care a fost ucenicul şi biograful Sfântului Siluan Athonitul, un alt mare sfânt contemporan.
1. Tragedia vremurilor noastre stă în absenţa aproape desăvârşită a conştiinţei că există două împărăţii, cea vremelnică şi cea veşnică. Vrem să construim Împărăţia cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie.
2. Fiecare mişcare a inimii noastre sau a gândului, chiar de o clipită, lasă o oarecare urmă în suma totală a vieţii noastre.
3. În goana după confortul material oamenii şi-au pierdut confortul duhovnicesc, şi dinamismul materialist din zilele noastre îşi asumă din ce în ce mai mult un caracter demonic.
4. Lumea contemporană nu a reuşit să-şi organizeze viaţa aşa încât să aibe destul răgaz, destul timp slobod pentru rugăciune şi pentru contemplarea duhovnicească a Dumnezeiescului chip.
5. Dumnezeu îl respectă şi nu-l constrânge pe om. Este uimitor felul în care Dumnezeu Se smereşte înaintea noastră. Ne iubeşte cu o iubire afectuoasă, nu din înălţime, nu cu condescendenţă.
6. Vedeam că în Dumnezeu nu există nicio tragedie. Tragedia se găseşte numai în soarta omului a cărui privire nu trece dincolo de hotarele acestui pământ.
7. În actul rugăciunii mintea omenească îşi găseşte expresia ei cea mai nobilă.
8. Starea mentală a unui om de ştiinţă angajat în cercetare, a artistului ce creează opere de artă, a gânditorului cufundat în filozofie – chiar şi a teologilor de profesie ce-şi propun învăţăturile lor – nu poate fi comparată cu cea a omului de rugăciune ajuns faţă în Faţă cu Dumnezeul cel Viu.
9. Trăim în nădejdea că în ceasul morţii noastre El va fi cu noi, dacă noi am fost cu El în nevoinţa noastră.
10. Tehnica trebuie cunoscută şi stăpânită, dar trebuie învăţată şi arta. O icoană trebuie să fie ca un „tablou”, ca o rugăciune scrisă cu litere frumoase.
11. A se vindeca cu propriile puteri – este cu neputinţă. Într-o deplină deznădăjduire de mine însămi, aşa cum sunt, singurul lucru ce mai rămâne este a mă arunca înaintea lui Dumnezeu, într-o deznădăjduită nădejde

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 338, Ultimul acces: 2026-10-23 12:38:36