Festivalul „Sânzienele copiilor” a strâns bani pentru construirea unui foişor la Căminul pentru vârstnici Solca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Festivalul „Sânzienele copiilor” a strâns bani pentru construirea unui foişor la Căminul pentru vârstnici Solca

[2023-06-27]
de Ştefana Totorcea

Ediţia din acest an a festivalului cultural şi filantropic pentru copii şi tineret „Sânzienele copiilor” a avut ca scop strângerea de fonduri pentru construirea unui Foişor pentru bunicii cu dor la Căminul pentru persoane vârstnice Solca.
28 de echipe de elevi din judeţul Suceava au prezentat duminică programe artistice la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” din Suceava.
Cei peste 200 de copii au susţinut un spectacol-maraton de patru ore, în care au cântat, au pictat, au recitat şi au prezentat o expoziţie foto.
În cadrul evenimentului au mai avut loc un târg de produse culturale – tablouri, icoane, semne de carte, bijuterii şi alte produse artizanale – şi un salon de carte intitulat „Şcoala Bisericii”, în care au fost prezentate publicaţii semnate de elevi şi profesori.
La festival au contribuit tinerii voluntari de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus.
„Ne-am înfrăţit cu Binele şi Bunul a mers prin suflete împreună cu noi şi ne-a ajutat. Putem începe să împlinim visul în jurul căruia ne-am adunat: Foişorul bunicilor cu dor, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca”, a transmis Daniela Ceredeev, inspector şcolar judeţean pentru disciplina Religie.
„Un foişor în care bunicii de la Solca să se adune la poveşti în înserările calde de vară, în care să-i întâlnim şi să ne aşezăm cu ei la taifas, când îi vizităm şi ştim că le e dor să iasă din saloanele în care-şi măsoară zilele la lumina de-afară.”
Festivalul „Sânzienele copiilor” a ajuns la a doua ediţie. Evenimentul de duminică s-a încadrat în Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice în Patriarhia Română şi a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu Teatrul Municipal „Matei Vişniec” din Suceava şi cu Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”.
Donează
Căminul pentru persoane vârstnice Solca
Cont: RO13 RZBR 0000 0600 1360 0238
CIF: 28568800

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 278, Ultimul acces: 2026-10-22 03:57:24