Proiectul Cartea uneşte inimi: Copii de ambele maluri ale Prutului s-au prins în Hora Unirii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Proiectul Cartea uneşte inimi: Copii de ambele maluri ale Prutului s-au prins în Hora Unirii

[2023-05-29]
de Ştefana Totorcea

Satul poetului Ion Pillat, Miorcani, a îmbrăcat vineri straie de sărbătoare la prima ediţie a activităţii transfrontaliere Tu, copilărie, verde împărăţie. Activitatea a făcut parte din proiectul Cartea uneşte inimi, care a reunit elevi de la şcoli din România şi Republica Moldova, într-un program artistic prezentat la Căminul Cultural din Miorcani, jud. Botoşani.
„Prin cântec, dans, poezie şi teatru, copiii au adus un elogiu celei mai frumoase etape din viaţa omului: Copilăria”, transmite Vasile Postolachi, profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi şi unul dintre iniţiatorii proiectului Cartea uneşte inimi.
Din partea stângă a Prutului (Rep. Moldova) au luat parte: Vitalie Ştirbu, Şeful Direcţiei de Învăţământ, Tineret şi Sport Briceni, Elena Ştirbu, directoarea Gimnaziului „Mihai Cimpoi” -Larga, elevi şi profesori de la Liceul Teoretic Lipcani.
De pe malul drept al Prutului au participat Ada Alexandrina Macovei şi Cristian Gherasim, inspectori ISJ Botoşani, elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuţi-Prut din judeţ, elevi şi cadre didactice ale Şcolilor Gimnaziale „Episcop Doctor Partenie Ciopron” – Păltiniş şi „Dimitrie Brândză” – Viişoara şi ale Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.
Coordonatorii de pe cele două maluri ale Prutului. Foto: Facebook / Direcţia Învăţământ Briceni
Au mai fost prezenţi Părintele Remus Hruşcă, parohul din Miorcani, şi Andrei Constantin Nenişcă, sponsor şi partener al proiectelor locale Cartea uneşte inimi şi Masa bucuriei.
Elevii din Rădăuţi-Prut au reînviat pe scenă pagini din povestirile lui Creangă, pe domnul Goe al scriitorului I.L. Caragiale şi au recitat poezii de Grigore Vieru şi Ion Pillat – doi poeţi care unesc românii peste Prut cu poezia lor.
Elevii Şcolii Gimnaziale „Episcop Doctor Partenie Ciopron” Păltiniş au urcat pe scenă cu un Moment dedicat copilului de la ţară, coordonaţi de doamnele Vica Cheptroşu şi Maria Tomacu iar elevii Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Brândză” au prezentat un moment de Joc şi voie bună, sub coordonarea doamnei Cristina Luminiţa Ceică.
Întreaga activitate a fost precedată de un moment religios marcat prin cântece interpretate de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuţi-Prut, ai Liceului Teoretic Lipcani şi ai Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” – cei din urmă coordonaţi de Pr. Prof. Petru Chichioacă şi profesorii Răzvan Sarafim şi Cristina Ignat.
La final, participanţii s-au prins în Hora Unirii.
„Raionul Briceni, Republica Moldova, şi judeţul Botoşani, România, şi-au dat mâna într-un proiect inedit închinat sufletului imaculat de copil”, a subliniat Vitalie Ştirbu, Şeful Direcţiei de Învăţământ, Tineret şi Sport Briceni, după eveniment.
„Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa, e o lume aparte, plină de lumină şi armonie. Pe data de 26 mai 2023, la Miorcani, România, s-au unit malurile de Prut într-o frumoasă activitate dedicata copilăriei”, a afirmat Elena Ştirbu, directoarea Gimnaziului „Mihai Cimpoi” din Larga, Republica Moldova.
„Faptul că elevii de la Liceul Teoretic Lipcani, cu adevărat fraţii noştri, au fost lângă noi a adus un gram de emoţie în plus, o emoţie constructivă, care a mai alinat puţin dorul de frate!” a declarat şi Radu Daniel, elev în clasa a XII a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.
Ediţia a doua a proiectului transfrontalier Cartea uneşte inimi a fost iniţiată de Oana Mihaela Gavrilescu şi Vlad Pamfil, profesori la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani, şi de Vasile Postolachi, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 348, Ultimul acces: 2026-10-18 23:38:07