Sf. Gheorghe, ocrotitorul oraşului Giurgiu, serbat la noua Catedrală Episcopală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sf. Gheorghe, ocrotitorul oraşului Giurgiu, serbat la noua Catedrală Episcopală

[2023-04-24]
de Ştefana Totorcea

Preasfinţitul Părinte Ambrozie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la noua Catedrală Episcopală din Giurgiu. Cu acest prilej, a fost cinstit Sf. M. Mc. Gheorghe, ocrotitorul oraşului.
„Suntem deosebit de bucuroşi ca în această mare zi de sărbătoare să vă avem oaspeţi în noua catedrală a Municipiului Giurgiu, ridicată în proximitatea Mănăstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă”, a spus părintele episcop.
„Ne-au amintit părinţii consilieri care au slujit astăzi cu noi de anii în care s-a temeluit această biserică pe terenul pe care domnul Nicolae Jianu de la Dunăreana a avut bunătatea să-l ofere Episcopiei.”
„Apreciem faptul că aceasta este cea de a treia biserică din municipiul nostru cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, cel care este ocrotitorul a 12 ţări care-l au ca patron spiritual, al multor oraşe, mănăstiri, schituri din cuprinsul ortodox al lumii şi din ţara noastră”, a adăugat Preasfinţia Sa.
Episcopul Ambrozie a mai vorbit despre importanţa prezenţei preotului şi învăţătorului în satele izolate din România. Aceştia pot ajuta la reducerea inechităţilor sociale, a subliniat ierarhul.
„Inechităţile cred că pot fi depăşite dacă fiecare dintre noi, fiecare în parte, am face lucruri pentru copii, pentru generaţiile care vin din urmă”, a spus Preasfinţitul Părinte Ambrozie.
Părintele episcop a mai îndemnat oamenii de cultură şi pe cei implicaţi în educaţie să-şi mărturisească credinţa ortodoxă, să se implice din punct de vedere social şi să nu abandoneze calea părinţilor şi strămoşilor lor:
„Dascălii de cultură şi de ştiinţă românească trebuie să aibă şi o conştiinţă şi un cuget ortodox”, a spus Preasfinţia Sa.
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de Arhim. Mihail Muscariu, stareţul Mănăstirii Comana, care a amintit că cetatea Giurgiu, încă de la întemeiere, a fost pusă sub ocrotirea marelui mucenic Gheorghe.
„Este un simbol al biruinţei vieţii, asemenea Mântuitorului Iisus Hristos, Care a biruit prin Înviere. Este un simbol al biruinţei şi aceasta au simţit-o întotdeauna voievozii români”, a spus părintele arhimandrit despre Sf. Gheorghe.
„El ucide balaurul aceasta – văzut sau nevăzut de multe ori, aşa cum sunt şi ispitele – văzute şi nevăzute de multe ori, aşa cum sunt şi duşmanii noştri, văzuţi şi nevăzuţi de multe ori.”
Stareţul de la Comana a amintit că sfântul era reprezentat pe steagul de luptă al Sf. Ştefan cel Mare şi că biruinţa în Războiul de Independenţă a venit cumva, în mod simbolic, prin Giurgiu.
În cadrul sărbătorii, credincioşii au cinstit fragmente din moaştele Sf. M. Mc. Gheorghe, ale Sf. Ap. Andrei şi ale Sf. M. Mc. Ecaterina din patrimoniul noii catedrale episcopale.
La eveniment au participat numeroase oficialităţi locale şi judeţene, cărora Preasfinţitul Părinte Ambrozie le-a dăruit câte o icoană a Sf. M. Mc. Gheorghe.
De asemenea, părintele episcop le-a oferit tuturor credincioşilor prezenţi icoane cu Învierea Domnului, Pastorala Preasfinţiei Sale la Sfintele Paşti şi cel mai recent număr al revistei „Familia Ortodoxă”.
Obştea mănăstirii a primit o frumoasă icoană adusă de la Sfântul Munte Athos.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 337, Ultimul acces: 2026-10-20 09:55:18