Papa le spune Superioarelor Majore să continue să aducă speranţă lumii[2023-04-13]foto: Vatican MediaAlegând trei aspecte legate de tema „Pe calea sinodală, femei martore ale Domnului înviat”, Papa Francisc s-a adresat astăzi, 13 aprilie, Uniunii Superioarelor Majore din Italia, organism aflat în Vatican pentru cel de-al 70-lea capitlu. Primul aspect, bazat pe tema aleasă de ele, este „femeile martore ale Domnului Înviat”. Sfântul Părinte a explicat că primii martori ai Învierii Domnului au fost, de fapt, femeile. „Acele femei curajoase s-au lăsat surprinse şi mişcate de puterea şi lumina Celui Înviat şi au pornit în căutarea Lui”, a spus Pontiful, adăugând că ele au fost întotdeauna pe deplin conştiente de cât de important este să îl avem pe Domnul viu în inimile noastre. Cel de-al doilea aspect despre care a vorbit Papa a fost legat de faptul că se află „pe calea sinodală”. În acest sens, le-a reamintit surorilor participante la întâlnire că prezenţa lui Isus nu ne închide în noi înşine, ci mai degrabă „ne împinge spre o întâlnire cu ceilalţi şi spre o decizie de a merge împreună cu ceilalţi”. De fapt, a continuat, „aceste femei nu au ales nici să păstreze pentru ele bucuria întâlnirii, nici să facă drumul singure: au ales să meargă cu alţii”. Sfântul Părinte a subliniat importanţa de a ne reaminti mereu că „pentru a merge împreună este necesar să ne lăsăm educaţi de Duhul Sfânt la o mentalitate cu adevărat sinodală, intrând cu curaj şi libertate a inimii într-un proces de convertire”. Acesta este drumul principal al Bisericii, a adăugat el. Al treilea şi ultimul aspect abordat de Suveranul Pontif a fost acela de a fi „semănători de speranţă”. A remarcat că întâlnirea cu Isus Înviat umple inima de speranţă şi ne face să devenim „generatori de speranţă” şi, prin urmare, „vestitori şi purtători ai Domnului, pe un drum sinodal şi de semănare a speranţei”. La final a binecuvântat participantele şi le-a încredinţat pe fiecare dintre ele Domnului şi Sfintei Fecioare Maria. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 461, Ultimul acces: 2026-10-20 23:35:18
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1